Skip to main content

Screeningul mamar cu ajutorul RMN-ului cu substanță de contrast. Când este recomandat?

XPilates & Spa

Densitatea sânului este un factor de risc independent în dezvoltarea cancerului de sân cu sensibilitate de detecție scăzută la screeningul prin mamografie.

Aproape 26% ută dintre cazurile de cancer la femeile aflate la menopauză au fost depistate la cele cu sâni denși.

Asta din cauză că screeningul efectuat cu ajutorul mamografului nu a putut reliefa existența unui nodul canceros în țesutul mamar dens.

Din această cauză, Societatea Europeană de Imagistică a Sânului (EUSOBI) recomandă ca, în situația unui sân glandular foarte compact, în locul mamografiei clasice, să fie făcut un RMN de sân.

CITEŞTE ŞI: În paşi de dans, prin cartierul Elisabetin! Hai să redescoperi patrimoniul Timișoarei

„Din păcate, în cazul femeilor cu sânul dens, ajunse la vârsta pentru care se recomandă screeningul, vorbim de paciente de peste 50 de ani, există riscul unei subdiagnosticări. Acuratețea unei mamografii este în acest caz între 62 și 68 la sută. Asta înseamnă că există posibilitatea ca anumite leziuni mamare să nu fie depistate și, astfel, campaniile de investigații imagistice să nu își atingă scopul. Prin comparație, în cazul femeilor cu sân adipos, sensibilitatea examinării depășește 80 la sută, atunci când este făcută cu ajutorul mamografului. De aceea, în noul ghid de screening elaborat de Societatea Europeană de Imagistică a Sânului se recomandă, în cazul femeilor cu sânul dens, efectuarea unei investigații de rezonanță magnetică nucleară cu substanță de contrast, ce permite depistarea inclusiv a unui țesut tumoral de mici dimensiuni”, spune Diana Manolescu, directorul medical al Spitalul Victor Babeș Timișoara.

RMN-ul de sân este o procedură noninvazivă, sigură, eficientă și neiradiantă.

Potrivit noului ghid european, screening-ul pentru depistarea precoce a cancerului de sân cu ajutorul RMN-ului ar trebui să se realizeze o dată la doi-patru ani, la grupa de vârstă 50-70 de ani.

CITEŞTE ŞI: Concluziile anchetei în cazul pestei porcine de lângă Timişoara! Criza putea fi evitată

Totodată, se recomandă ca pacientele să fie informate despre densitatea sânului.

„La femeile tinere vorbim de un sân dens în care predomină țesutul fibroglandular. Pentru un control de rutină, în cazul lor, se recomandă o ecografie de sân. Dacă există o suspiciune de neoplasm mamar, este necesar un RMN de sân care să completeze investigația anterioară, iar, apoi, o biopsie mamară ghidată ecografic. Odată cu înaintarea în vârstă și după instalarea menopauzei, sânul începe să involueze și se produce o reducere a țesutului fibroglandular, țesutul adipos fiind preponderent. Există însă situații când nu s-a realizat această involuție, adică glanda mamară nu se atrofiază, sânul păstrându-și densitatea. În acest caz, un examen mamografic poate da rezultate fals pozitive sau fals negative, fiind necesară evaluarea printr-un RMN de sân. Alegerea de la început a unui examen imagistic de rezonanță magnetică poate duce la o depistare mai rapidă a eventualelor neoplasme mamare. Cu alte cuvinte, mamografia este standardul de aur, dar, în cazul unui sân dens, ar trebui efectuat mai degrabă un RMN de sân”, mai explică dr. Manolescu.

România este pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește screeningul mamar în cazul femeilor de peste 50 de ani.
Atunci când cancerul de sân este depistat în stadiul incipient, rata de vindecare este de peste 95 la sută.

În România, în fiecare an, peste 6.000 de femei sunt diagnosticate cu cancer mamar.

În Centrul de Imagistică de la Spitalul Victor Babeș Timișoara se pot face atât investigații mamografice, cât și ecografii și RMN de sân.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Construction workers in blue hard hats stand on a sunny sidewalk beside a building wrapped in tarps, discussing at the site.

Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Sursa de Vest See Full Bio

Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Sursa de Vest See Full Bio

Star-filled night sky with a large Moon projection; silhouettes of visitors and telescope equipment in a dark planetarium.

Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Sursa de Vest See Full Bio

Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Sursa de Vest See Full Bio

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Sursa de Vest See Full Bio

Man with glasses being filmed indoors, camera operator in foreground and flags visible in the background, giving an interview vibe.

După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Sursa de Vest See Full Bio

La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Sursa de Vest See Full Bio

Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Vest din Timișoara își reconfirmă și consolidează poziția între universitățile performante ale României și Europei, conform ediției 2026 a rankingului internațional Round University Ranking (RUR). Sursa de Vest See Full Bio

16 miniștri ai afacerilor externe din statele europene se vor reuni la Timișoara, în această toamnă, pentru a marca finalizarea mandatului României în calitate de președinte a ICE. Sursa de Vest See Full Bio

Front-line protesters march on a residential street, carrying large banners with messages.

Peste o sută de oameni s-au adunat aseară, pentru a participa la „Marșul Tăcerii”, organizat în memoria lui Matias și a lui Dragoș, cei doi adolescenți care și-au pierdut viața în accidente petrecute la doar câteva zile distanță unul de celălalt. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest