Skip to main content

S-a încheiat prima sesiune de admitere la UMFT! Vezi aici calendarul celei de-a doua sesiuni

XPilates & Spa

În 23 iulie 2023 a avut loc concursul de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara, tip 1 (proba scrisă), între orele 10.00 — 13.00, pentru programele de studii cu durata de 6 ani (360 ECTS): Facultatea de Medicină și Facultatea de Medicină Dentară.

La Facultatea de Medicină au fost înscriși 978 candidați la examenul de admitere, iar la Facultatea de Medicină Dentară s-au înscris 256 candidați.

Pentru Facultatea de Medicină au fost 336 locuri la buget și 95 de locuri cu taxă, iar la Facultatea de Medicină Dentară au fost 52 de locuri bugetate și 60 de locuri cu taxă.

Așadar, în urma înscrierilor, la Facultatea de Medicină au fost aproximativ 3 candidați pe un loc, iar la Facultatea de Medicină Dentară aproximativ 2,5 candidați/loc, în contextul în care ultima medie de admitere la Facultatea de Medicină pentru un loc bugetat a fost 8.52, iar la Facultatea de Medicină Dentară 7.46.

Examenul de admitere a constat într-un test tip grilă, compus din 90 de întrebări, din Biologie și Chimie, fiind alocată o durată de 3 ore pentru rezolvare.

Mâine, are loc admiterea pentru candidații străini.

CITEŞTE ŞI: Cod portocaliu de ploi și vijelii, în Timiș! A fost emis mesaj RO-Alert

În cazul în care rămân locuri neocupate, se va organiza în luna septembrie 2023 o a doua sesiune de admitere, în aceleași condiții ca în prima sesiune, astfel:

În perioada 04 – 05 septembrie 2023— perioada de înscriere – completarea on-line a fișei de înscriere și încărcarea documentelor (dosarului de înscriere) de către candidați, cu asumarea responsabilității de către aceștia cu privire la autenticitatea și corespondența dintre documentele digitale/scanate și cele originale.

Înscrierile din data de 05 septembrie 2023 se finalizează la ora 14.00;

În perioada 04 – 05 septembrie 2023 are loc verificarea conținutului dosarului și validarea înscrierii de către personalul universității; apoi afișarea listelor nominale privind repartiția pe săli a candidaților înainte de concurs, pe site-ul universității www.umft.ro, Secțiunea Admitere;

În 6 septembrie 2023 — concurs de admitere tip 2 (proba scrisă), între orele 10.00 —12.00, pentru programele de studii de licență cu durata de 3-4-5 ani (180-300 ECTS), cu publicarea rezultatelor provizorii pe pagina de web proprie, www.umft.ro sau admitere.umft.ro, în funcție de momentul la care se finalizează corectarea și introducerea notelor în sistemul informatic, cu indicarea numărului fișei de înscriere on-line, care va înlocui datele de identificare ale candidatului (numele prenumele).

În data de 7 septembrie 2023 va avea loc concursul de admitere tip 1 (proba scrisă), între orele 10.00 —13.00, pentru programele de studii cu durata de 6 ani (360 ECTS): Medicină, Medicină Dentară; în 8 septembrie, între orele 09.00 — 14.00, se va face depunerea contestațiilor cu privire la rezultatele concursului de admitere și rezolvarea acestora; iar în 11 septembrie, între orele 09.00 — 14.00, va avea loc prima etapă de confirmare a locului obținut de către candidații declarați admiși pe locurile bugetate/cu taxă, sub sancțiunea pierderii locului obținut în caz de neîndeplinire a acestei obligații;

În 12 septembrie, va fi afișat un raport cu locurile rămase neocupate după confirmarea locurilor, iar în 13 septembrie, între orele 09.00 — 15.00, va avea loc a doua etapă de confirmare, de către candidații cu media peste 5 (cinci) declarați inițial „respinși” (în așteptare), care au glisat automat, prin aplicația informatică de admitere, în ordinea opțiunilor exprimate a mediilor de admitere obținute, pe locurile rămase neocupate;

În perioada 11 — 15 septembrie 2023 se va achita taxa de școlarizare, integral (cuantumul taxei per an de studiu pentru studenții români este de 10.000 lei la Facultatea de Medicină și la Facultatea de Medicină Dentară, iar pentru Facultatea de Farmacie taxa anuală este de 5500 lei), iar în 18 septembrie va avea loc afișarea rezultatelor finale la concursul de admitere – sesiunea septembrie 2023.

CITEŞTE ŞI: Călătorie în trecut! Muzeul Naţional al Banatului vă invită la expoziția „Arta și Arhetipurile Epocii de Gheață”

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Concert poster for Alphaville in Timisoara, June 21, 2026 at 20:30, featuring the band photo and official logos in the corners.

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță o reducere de 50% a prețului biletelor pentru concertul extraordinar, susținut weekendul următor, de legendara trupă Alphaville. Sursa de Vest See Full Bio

White ornate university building labeled Politehnica in a sunny town square.

Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat. Sursa de Vest See Full Bio

Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări meteorologice de tip cod galben, care vizează fenomene de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii, în mai multe zone ale țării. Sursa de Vest See Full Bio

Aquatim S.A. informează clienții că, începând cu data de 1 iulie 2026, vor intra în vigoare noi tarife pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă și canalizare. Sursa de Vest See Full Bio

Yellow tour bus on a city street in front of pastel green buildings, with flower planters along the curb and parked cars nearby.

Proiectele finanțate din bani europeni prind repede viață în Vestul țării. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a făcut plăți efective de peste 250 milioane de euro către beneficiarii din regiune. Sursa de Vest See Full Bio

Timișoara va fi, din nou, gazda unui eveniment cu vizibilitate europeană. Primăria, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, pregătește prima ediție a „Timișoara Forum for European Values” . Sursa de Vest See Full Bio

Group of people in traditional folk costumes performing a dance on an outdoor stage in front of a yellow historic building.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează mâine, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor, unul dintre cele mai reprezentative evenimente culturale ale verii, dedicat promovării diversității culturale și valorilor tradiționale ale comunităților etnice din Banat. Sursa de Vest See Full Bio

Older man with a cane and hat stands by the open rear door of a white and blue police car on a city street.

Panică, în familia unui bărbat în vârstă de 91 de ani, care a plecat de la locuința sa din Peciu Nou și nu a mai revenit. Sursa de Vest See Full Bio

Red line-art festival banner for Taifas Balkan film and culture festival in Timisoara, 13–18 Oct 2026, featuring decorative icons (flying pig, camera, accordion, flowers) and a woman cooking.

Festivalul de film și cultură balcanică TAIFAS revine la Timișoara, cu cea de-a patra ediție. Timp de șase zile, publicul este invitat la proiecții de film, teatru, muzică, gastronomie și literatură, într-un program care aduce împreună povești, gusturi, voci și ritmuri din spațiul balcanic. Sursa de Vest See Full Bio

S-a dat alarma, în zorii zilei, după o bubuitură puternică, ce a creat panică în rândul locatarilor unui bloc cu patru etaje din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest