Skip to main content

Politehnica Timișoara s-a reunit astăzi! Cantonamentul va avea loc pe plan local

XPilates & Spa

Politehnica Timişoara s-a reunit astăzi pentru abordarea părţii secunde a stagiunii 2021-22.

La vestiarele stadionului „Dan Păltinişanu” s-au prezentat 33 de jucători.

Date fiind condiţiile meteo, prima şedinţă de pregătire din noul an s-a desfăşurat la Baza 2 a Politehnicii. La antrenament au participat atât jucătorii aflaţi la finele anului trecut în lotul alb-violet, cât şi o serie de jucători care se află în pregătire cu echipa, cu precădere tineri.

Astăzi începem pregătirea pentru noul an, e un sezon foarte important pentru echipa noastră, pentru că sunt nouă jocuri – nouă jocuri foarte dificile, iar situaţia din clasament ne obligă să tratăm cu foarte mare atenţie această perioadă. Ca şi număr sunt suficiente amicale, ne-am fi dorit să avem adversari şi din ligile superioare – Liga 2 şi Liga 1. În cazul primei divizii lucrurile sunt mai greu de realizat, pentru că Liga 1 începe sezonul destul de devreme. Cu echipele de Liga 2 nu am reuşit din păcate să realizăm niciun joc de pregătire, însă vedem ce se va întâmpla. Nici cu Ripensia, nici cu Viitorul Pandurii, au mai fost şi alte discuţii cu alte echipe, programul este diferit şi nu am reuşit să cădem de acord„, a declarat Nicolae Croitoru, antrenorul principal al Politehnicii.

Programul de iarnă al Politehnicii poate fi consultat AICI.

Vor fi noutăţi la nivelul lotului, pe care la finalul săptămânii le vom anunţa. Practic vom finaliza lotul cu care vom începe cantonamentul de săptămâna viitoare (…) Numeric suntem mulţi săptămâna aceasta, dar de săptămâna viitoare nu o să mai fim la fel de mulţi, vom intra în cantonament cu 24 de jucători (…) Vor fi şi plecări, de asemenea îi vom anunţa la finalul săptămânii pe jucătorii care nu vor mai face parte din lot„, a adăugat Nicolae Croitoru.

Sperăm să avem o pregătire foarte bună, să fim sănătoşi şi să avem rezultate mult mai bune faţă de toamna trecută şi să nu avem emoţii la retrogradare. Sper să fim sănătoşi, să avem tot lotul la dispoziţie şi să facem cât mai multe în aceste trei etape rămase (din sezonul regular). Din ce am văzut, săptămâna aceasta terenurile vor fi mai mult îngheţate, de săptămâna viitoare se îndreaptă cât de cât vremea. Anul acesta iarna a fost mai blândă decât în ceilalţi ani… Cel mai important e să nu ne accidentăm. E foarte greu să prinzi iarna adversari, majoritatea echipelor pleacă… în alte ţări şi nici nu prea avem echipe de Liga I pe lângă noi, în afară de UTA… Sperăm să vină jucători, să ne ajute, asta e cel mai important„, a spus şi mijlocaşul Alin Ignea.

Lotul prezent la reunire: George Păduraru, Harrison Devenish-Meares, Rareş Murariu, Mario Cuzmanovici (portari); Nicolae Sofran, Tudor Moţiu, Ioan Mera, Cristian Scutaru, Cristian Bocşan, Răzvan Prodan, Cosmin Huminic, Claudiu Pamfile, Cătălin Oanea, Alin Ignea, Rareş Lazăr, Adrian Zaluschi, Ervin Bakoş, Doru Andrei, Răzvan Erceanu (n. 2006), Denis Radu, Cosmin Bîrnoi, Octavian Ursu, Erik Gerbi, Roberto Haţegan, Samuel Costea, Vlad Bâte, Daniel Olariu, Alexandru Iamandache (Pucioasa, n. 1999), Balša Rogošić (FK Zeta – Muntenegru, n. 1996), Gabriel Plumbuitu (Metaloglobus, n. 2004), Alexandru Gaşpar (împrumutat la Periam, n. 2003), Emanuel Gheorghiţă (Câmpulung, n. 2003) şi Luigi Marius Pop (Sportul Şimleu, n. 2003) (jucători de câmp).

Au absentat: Robert Popeţ, Sebastian Serediuc (motive medicale) şi Daniel Benzar (suspendat de club). Mâine e aşteptat să se alăture în pregătiri şi englezo-sârbul Stefan Vukoje (ex-Brighton, n. 2001).

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Star-filled night sky with a large Moon projection; silhouettes of visitors and telescope equipment in a dark planetarium.

Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Man with glasses being filmed indoors, camera operator in foreground and flags visible in the background, giving an interview vibe.

După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Universitatea de Vest din Timișoara își reconfirmă și consolidează poziția între universitățile performante ale României și Europei, conform ediției 2026 a rankingului internațional Round University Ranking (RUR). Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

16 miniștri ai afacerilor externe din statele europene se vor reuni la Timișoara, în această toamnă, pentru a marca finalizarea mandatului României în calitate de președinte a ICE. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Front-line protesters march on a residential street, carrying large banners with messages.

Peste o sută de oameni s-au adunat aseară, pentru a participa la „Marșul Tăcerii”, organizat în memoria lui Matias și a lui Dragoș, cei doi adolescenți care și-au pierdut viața în accidente petrecute la doar câteva zile distanță unul de celălalt. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Man on a phone in a crowded airport terminal with travelers waiting in line behind him.

Inspectoratul de Poliție Timiș reacționează după scandalul izbucnit ieri, pe Aeroportul Internațional Timișoara, în timpul grevei de avertisment a vameșilor. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Public transit bus front view with a driver in a yellow shirt; Timisoara branding and accessibility icons on the bumper.

Societatea de Transport Public Timișoara a semnat un nou contract colectiv de muncă ce prevede majorări salariale pentru angajați, în contextul creșterii veniturilor proprii ale companiei. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Curved wall of stacked concrete bags along a calm water body under a clear blue sky and grassy embankment beyond.

Administrația Bazinală de Apă Banat anunță finalizarea lucrărilor de consolidare și reprofilare a râului Timiș pe sectorul Lugoj – frontiera cu Serbia, în județul Timiș. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Un caz șocant a ajuns în atenția procurorilor de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- Serviciul Teritorial Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Hand holding black-framed eyeglasses with round lenses outdoors on a paved surface.

Un elev de clasa a VIII-a a fost la un pas să nu poată susține Evaluarea Națională după ce și-a pierdut ochelarii de vedere, obiect indispensabil pentru activitățile zilnice și pentru examen. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Vești bune pentru locuitorii din zona de est a județului! Au început lucrările la rețeaua de distribuție a gazului natural care va deservi întreaga zonă a Făgetului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ