Skip to main content

Vrei să fii părinte de suflet, pentru copiii abandonaţi? DGASPC caută asistenţi maternali

TM 2024

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş organizează un nou curs de formare a asistenţilor maternali profesionişti.

Asistentul maternal profesionist este persoana fizică, atestată în condiţiile legii, care asigură, prin activitatea pe care o desfăşoară la domiciliul său, creşterea, îngrijirea şi educarea, necesare dezvoltării armonioase a copiilor pe care îi primeşte în plasament sau în încredinţare.

CITEŞTE ŞI: Politehnica Timișoara s-a reunit astăzi! Cantonamentul va avea loc pe plan local

“Persoanele interesate sunt așteptate să depună o cerere de evaluare la DGASPC Timiș. Cererile pot fi depuse la Registratura DGASPC Timiș pe tot parcursul lunii ianuarie 2022 (intervalul de lucru cu publicul este de luni până vineri, între orele 9.00 -12.00). De asemenea, acestea pot fi transmise prin poștă, cu confirmare de primire (DGASPC Timiș, Piața Regina Maria nr. 3, Timișoara, jud. Timiș) sau scanate și transmise prin e-mail la adresele dgaspctm@dgaspctm.ro sau dgaspctm@gmail.com, transmite DGASPC Timiş.

Cererea de evaluare în vederea participării la cursul de formare ca asistent maternal profesionist și cererea pentru eliberarea unei adeverințe conform prevederilor art. 23 din Legea nr. 188/2019  pot fi descărcate de pe site-ul DGASPC Timiș (secțiunea Formulare).

La cererea de evaluare vor fi anexate:

a)    un curriculum vitae al solicitantului

b)    copie după actul de identitate (cu domiciliul stabil pe raza județului Timiș)

c)    copie după diploma de studii a ultimei școli absolvite.

d)    cazier judiciar

e)    o adeverință conform prevederilor art 23 din Legea 118/2019 (certificat de integritate comportamentală)

f)    adeverință medicală din care să rezulte că nu suferă de boli transmisibile, infecto-contagioase sau psihice.

În urma depunerii cererii, angajatii din cadrul D.G.A.S.P.C. Timiș vor efectua o evaluare socială a persoanei solicitante, care constă în vizite la domiciliul acesteia, discuții cu membrii familiei sale, vecini, prieteni, precum și o evaluare psihologică.

Ulterior evaluării, persoanele acceptate vor urma cursuri de formare profesională în vederea obținerii atestatului de asistent maternal profesionist, putând fi angajate numai după obținerea acestui document.

Cursurile de formare profesională vor fi  organizate, cu respectarea tututor normelor de prevenție și siguranță,  la sediul DGASPC Timiș și au o durată de minim 60 de ore.

CITEŞTE ŞI: Turneul ”Moștenitorii României Muzicale” ajunge la Filarmonica Banatul Timișoara!

Cursul este gratuit, iar persoanele care doresc să îl urmeze trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

•    să aibă capacitate deplină de exerciţiu;

•    să prezinte garanţii morale şi materiale pentru îndeplinirea corectă a obligaţiilor ce le revin referitoare la creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor pe care îi vor primi în plasament;

•    să aibă în folosinţă legală o locuinţă care să acopere necesităţile de preparare a hranei, igienă, educaţie şi odihnă ale utilizatorilor săi, inclusiv pe cele ale copiilor care urmează a fi primiţi în plasament;

•    să aibă minim studii medii absolvite – cu diplomă.  

Conform legii, nu vor putea deveni asistenţi maternali profesionişti persoanele care:

•    au suferit o condamnare prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni;

•    au fost decăzuţi din drepturile părintești, sau al căror copil a fost declarat abandonat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă;

•    suferă de boli cronice transmisibile şi boli psihice.

Mai multe informaţii privind organizarea acestui curs, pot fi obţinute la Biroul Comunicare, Registratură, Relații cu Publicul din cadrul DGASPC – telefon 0256-490281, 494030.

 

 

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.


Alte articole

Municipiul Timișoara, în calitate de beneficiar, anunță finalizarea implementării proiectului „Înnoirea flotei de tramvaie – etapa I“, Cod SMIS 123654.
Lucrările la bulevardul Stan Vidrighin din Timișoara, intră în linie dreaptă! Au fost făcute și primele probe cu tramvaiul pe noile linii.
Pompierii au intervenit de urgență, în urmă cu puțin timp, pentru lichidarea unui incendiu violent, care a cuprins o mașină în mers.
La 40 de zile de când legenda rockului românesc a trecut în neființă, unul dintre prietenii și admiratorii lui Nicu Covaci își arată dezamăgirea față de modul în care au fost organizate funeraliile artistului.