Skip to main content

La un pas de a rata Evaluarea Națională! Povestea elevului care și-a pierdut ochelarii, dar i-a găsit la timp datorită polițiștilor!

XPilates & Spa

Un elev de clasa a VIII-a a fost la un pas să nu poată susține Evaluarea Națională după ce și-a pierdut ochelarii de vedere, obiect indispensabil pentru activitățile zilnice și pentru examen.

Totul s-a întâmplat într-o zi de duminică, la Uricani, după ce Vlăduț a petrecut câteva ore jucând fotbal alături de prieteni, pe terenul unui liceu din localitate. La plecare, acesta a constatat că ochelarii dispăruseră, în timp ce telefonul și cheile rămăseseră la el.

În zilele următoare, familia a încercat să îi recupereze, însă fără succes. Situația devenise cu atât mai îngrijorătoare cu cât realizarea unei noi perechi de ochelari ar fi durat prea mult pentru ca Vlăduț să poată participa la examen în condiții normale.

Mama copilului a transmis un mesaj către IPJ Hunedoara, solicitând sprijin. În scurt timp, un polițist din cadrul Poliției Orașului Uricani a preluat cazul și a demarat verificări, colaborând cu reprezentanți ai administrației locale și ai unității de învățământ, inclusiv pentru analizarea imaginilor de pe camerele de supraveghere. După câteva ore de căutări, ochelarii au fost găsiți și restituiți elevului.

În fața acestei situații, agentul șef principal de poliție Daniel Gapșea, criminalist în cadrul Poliției Orașului Uricani, a ales să se implice. A ascultat povestea mamei, a înțeles importanța momentului și a făcut tot ceea ce i-a stat în putință pentru a găsi o soluție. A verificat informații, a luat legătura cu reprezentanții Primăriei Orașului Uricani pentru vizionarea unor camere de supraveghere, cu personalul Liceului Tehnologic Retezat și cu alte persoane care ar fi putut oferi sprijin, iar prin „metode specifice” a reușit, în câteva ore de la primirea sesizării mamei, să recupereze ochelarii lui Vlăduț. Dincolo de atribuțiile profesionale, a fost un gest de omenie, de empatie și de responsabilitate față de comunitate“, transmite IPJ Hunedoara.

Familia a transmis mulțumiri celor implicați, apreciind promptitudinea și sprijinul oferit pentru ca Vlăduț să poată susține primul lui examen important fără probleme.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Public transit bus front view with a driver in a yellow shirt; Timisoara branding and accessibility icons on the bumper.

Societatea de Transport Public Timișoara a semnat un nou contract colectiv de muncă ce prevede majorări salariale pentru angajați, în contextul creșterii veniturilor proprii ale companiei. Sursa de Vest See Full Bio

Curved wall of stacked concrete bags along a calm water body under a clear blue sky and grassy embankment beyond.

Administrația Bazinală de Apă Banat anunță finalizarea lucrărilor de consolidare și reprofilare a râului Timiș pe sectorul Lugoj – frontiera cu Serbia, în județul Timiș. Sursa de Vest See Full Bio

Un caz șocant a ajuns în atenția procurorilor de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- Serviciul Teritorial Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Hand holding black-framed eyeglasses with round lenses outdoors on a paved surface.

Un elev de clasa a VIII-a a fost la un pas să nu poată susține Evaluarea Națională după ce și-a pierdut ochelarii de vedere, obiect indispensabil pentru activitățile zilnice și pentru examen. Totul s-a întâmplat într-o zi de duminică, la Uricani, după ce Vlăduț a petrecut câteva ore jucând fotbal alături de prieteni, pe terenul […]

Vești bune pentru locuitorii din zona de est a județului! Au început lucrările la rețeaua de distribuție a gazului natural care va deservi întreaga zonă a Făgetului. Sursa de Vest See Full Bio

restrictii trafic

Primăria Timișoara anunță impunerea unor restricții de circulație pe două străzi din oraș, ca urmare a unor lucrări programate la rețeaua de canalizare. Sursa de Vest See Full Bio

Man in blue jacket and orange helmet taking a selfie on a snowy glacier with mountains in the background, backpack on.

Alpinistul timișorean Horia Colibășanu pornește, în această vară, într-o nouă expediție în Munții Karakorum, cu obiectivul Gasherbrum II (8.035 m), al 13-lea cel mai înalt vârf al lumii. Sursa de Vest See Full Bio

Aerial view of bright yellow canola fields with a curved highway interchange crossing brown farmland.

Primăria Timișoara îi informează pe proprietarii de terenuri situate în extravilan că pot verifica datele cadastrale ale proprietăților lor și pot solicita corectarea eventualelor erori până la data de 18 iulie. Sursa de Vest See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara anunță o serie de modificări în programul de circulație al unor tramvaie, în acest sfârșit de săptămână. Va fi introdus în circulație și un autobuz. Sursa de Vest See Full Bio

Prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare și-a deschis porțile astăzi, la Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș. Sursa de Vest See Full Bio

Poliţiştii de frontieră au depistat, azi-noapte, la Punctul de Trecere a Frontierei Stamora-Moravița, o persoană ce a prezentat la control un permis de conducere internațional fals. Sursa de Vest See Full Bio

Group of about 14 professionals posing together on a stage at a formal event, dressed in business and smart casual attire.

Social democrații din Timișoara și-au desemnat o nouă echipă de conducere, după ce, săptămâna trecut au fost alegeri în organizația de femei. Sursa de Vest See Full Bio

Banner ad announcing a 27% increase in the sanitation bill, with a large red '27%' and a trash bin on the right.

Își mai amintește cineva promisiunea? Atunci când a decis închiderea deponeului de la Ghizela, Alfred Simonis îi asigura pe timișeni că nu vor fi afectați, că această decizie nu va genera costuri suplimentare. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest