Skip to main content

Pas înainte pentru primul pasaj pe sub Centura de Sud a Timișoarei! Au început forajele geotehnice

XPilates & Spa

În sudul Timișoarei au început intervențiile pentru un proiect de infrastructură important, care va schimba traficul din zonă.

Este vorba despre un pasaj pe sub Centura de Sud a Timișoarei, astfel încât șoferii să poată ajunge din Timișoara la Moșnița Nouă și invers, fără a traversa sensul giratoriu de la intersecția cu Drumul Boilor. Aici, momentan, au fost demarate forajele geotehnice.

Potrivit liderului CJT, Alfred Siomis, pasajul, care va avea 475 de metri, este menit să elimine unul dintre cele mai aglomerate puncte de trafic de pe Centura de Sud.

„Mii de mașini tranzitează zilnic zona, iar la orele de vârf se pierd zeci de minute în trafic. Pasajul va trece pe sub sensul giratoriu existent și va avea o structură din beton proiectată pentru trafic intens. Este prima subtraversare pe care o construim pe Centura de Sud a orașului pentru a fluidiza traficul din zona periurbană și pentru a asigura o conexiune mai rapidă cu Timișoara”, transmite Alfred Simonis.

Va fi construit și un al doilea pasaj subteran care va traversa intersecția Calea Urseni – VOT Sud, pe drumul DC 152. În acest caz a fost finalizat studiul de fezabilitate și urmează obținerea acordului de mediu.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Poster illustrating Korean language and culture with a person in a hanbok holding a red fan, Seoul Tower in the background.

Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara continuă seria evenimentelor dedicate sărbătoririi celor 70 de ani de tradiție, dialog și deschidere internațională, prin organizarea unor activități care aduc în prim-plan diversitatea culturală. Sursa de Vest See Full Bio

Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș găzduiește, în perioada 8 – 10 mai, cea de-a 32-a ediție a EZOTERIC FEST, eveniment dedicat terapiilor alternative, dezvoltării personale și echilibrului dintre minte, corp și suflet. Sursa de Vest See Full Bio

O anchetă de amploare este, la această oră, în plină desfășurare, după ce o fată de 18 ani a fost găsită, cu gâtul tăiat. Sursa de Vest See Full Bio

Surgical team in masks and gowns pose in an operating room beside a robotic surgery system with multiple robotic arms.

Secția de Obstetrică-Ginecologie II din cadrul Spitalul Județean din Timișoara a realizat prima intervenție chirurgicală asistată robotic, un moment considerat de medici drept un pas important în dezvoltarea chirurgiei ginecologice moderne din unitatea medicală. Sursa de Vest See Full Bio

Man in a suit and glasses speaks at a press conference with multiple microphones, set against a blue backdrop with ‘Municipiul Timșoara’ logos.

Dacă la nivel național, scena politică stă pe un butoi de pulbere, după ce premierul României, Ilie Bolojan, a fost demis cu votul parlamentarilor PSD și AUR, la Timișoara, nu s-a schimbat nimic. Sursa de Vest See Full Bio

Un caz de o violență extremă s-a petrecut în urmă cu puțin timp, când un elev de 12 ani, a suferit mai multe leziuni, în zona spatelui și a gâtului, după ce a fost înjunghiat de un coleg. Sursa de Vest See Full Bio

Inspectorii de muncă din cadrul ITM Timiș au desfășurat, luna trecută, mai multe controale, pentru a verifica dacă angajatorii respectă legea în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. Au fost vizate mai multe domenii de activitate, cu precădere cel al construcțiilor. Sursa de Vest See Full Bio

Two hospital beds in a bright patient room with white linens, blue headboard panels, and bedside tables near a large window.

Noua Maternitate Odobescu, din cadrul Spitalului Municipal Timișoara, s-a mutat în urmă cu câteva luni într-un nou sediu, situat pe Strada Franyó Zoltán, nr. 6 (în zona Blașcovici). Aici sunt oferite servicii medicale de nivel III pentru gravide, mame și nou-născuți, într-un sediu modern, adaptat standardelor actuale de siguranță și îngrijire. Sursa de Vest See […]

Panel of four seated at a conference table; a large screen behind features a man’s portrait and flags of Romania, Moldova, and the EU.

Președintele CCIA Timiș Florica Chirță, a participat, în data de 5 mai, la Palatul Parlamentului, la Conferința de Nivel Înalt: „Consolidarea cooperării instituționale România – Republica Moldova: PACT UEMRO”, destinată în principal prevenirii neregulilor, responsabilizării beneficiarilor și protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene, în contextul inițiativei PACT UEMRO. Sursa de Vest See Full Bio

Panel of speakers seated at a long table on a stage, with nameplates and microphones, addressing a seated audience in a conference room.

Reprezentanții mediului de afaceri din Timiș au participat astăzi, la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, la o nouă sesiune de informare dedicată securității la incendiu, organizată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat”. Sursa de Vest See Full Bio

Firefighters in turnout gear at a rescue site, with a small brown dog peeking from a trench in a grassy outdoor area.

Pompierii bihoreni au fost solicitați să intervină pentru salvarea unui câine care a căzut într-o fosă septică în construcție, adâncă de aproximativ 3 metri. Sursa de Vest See Full Bio

Smiling man in a blue suit and striped tie with a residential building behind him.

Scandalul imobiliar de la Ghiroda capătă accente politice și ridică suspiciuni serioase privind modul în care sunt controlate dezvoltările urbanistice și interesele pe care le apără președintele CJT. Sursa de Vest See Full Bio

Group of around 18 people posing on the steps of a brick building, wearing lanyards and casual clothing.

Elevi din Timișoara s-au remarcat la Olimpiada Națională de Chimie. Competiția a avut loc la Sibiu și a reunit peste 360 de competitori din 39 de județe. Sursa de Vest See Full Bio

Two tiny hand-painted ceramic dolls with pink floral headdresses being held between fingers.

În acest weekend, clădirea Comenduirea Garnizoanei devine punctul de întâlnire pentru iubitorii de artă, obiecte handmade și muzică analogică. Se defășoară o nouă ediție a târgului Harababura Fair. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest