Palma dată de primarul din Săcălaz, copiilor de grădiniţă! I-a lăsat fără masa caldă, pentru că a dat banii de facturi, pe paranghelii

Este din nou revoltă, lângă Timişoara, în una dintre cele mai bogate comune din judeţ, unde grădiniţa a rămas fără gaz, din cauza datoriilor către furnizor.
Astfel, zecile de copii care primeau o masă caldă, pregătită în cantina unităţii, nu mai primesc nimic de mâncare, pentru că bucăria este inutilizabilă.
Localnicii sunt supăraţi şi spun că de vină este primarul localităţii, Nicu Viorel, care nu a plătit facturile către firma de distribuţie a gazului.
“Este un gest iresponsabil, un gest de inconştienţă! Este regretabil că s-a ajuns în această situație. Din nefericire domnul primar Nicu Viorel a pierdut orice legătură cu realitatea. Suntem șocați de fiecare decizie pe care o ia, apoi se întreabă retoric cum se face că ne-am dezis de dumnealui. Simplu, noi nu vrem să fim părtași la aceste decizii care evident sunt împotriva comunității. Administrează prost banii publici! Prioritățile domniei sale nu sunt în concordanță cu nevoile urgente ale comunei. A plătit sume exorbitante pe chermeze și a scăpat din vedere plata facturilor restante de la utilitățile comunei. A transformat Primăria în SRL-ul familiei sale. Așa nu se mai poate!”, a spus viceprimarul commune, Dumitru Boboi.
Nu este pentru prima dată când locuitorii din Săcălaz rămân fără utilităţi din cauza facturilor neplătite.
În martie, Enel a sistat furnizarea energiei electrice, lăsând comuna în beznă, pentru câteva zile.
De asemenea, 3.000 de oameni au rămas atunci fără apă la robinete, pentru că reţeaua de distribuţie a devenit nefuncţională în lipsa curentului electric.
Primarul a dat mereu vina pe consilieri locali care au refuzat să voteze bugetul pentru anul în curs, revoltaţi că Nicu Viorel cheltuie banii, după bunul plac.
Acum, spre exemplu, edilul a plătit 50.000 de lei plus TVA pentru ruga din comună, dar nu a găsit bani pentru plata facturii de gaz.

UPDATE:
Directorul Şcolii din Săcălaz caută acum soluţii, pentru a nu-i lăsa flămânzi pe cei 250 de copii care primeau o masă caldă gătită în cantina grădiniţei.
“Noi plătim integral, din costul standard per elev, de la Ministerul Educaţiei, facturile de apă, curent şi gaz, pentru toate clădirile din comună în care funcţionează unităţi de învăţământ. Excepţie face această grădiniţă, care a fost construită recent şi care nu a fost încă predată şcolii, astfel că factura de gaz vine pe Primărie şi noi nu o putem plăti. Sunt afectaţi 250 de copii de grădiniţă şi elevi care beneficiază zilnic de mâncarea gătită în cantina grădiniţei, dar vom încerca să găsim o firma de catering, pentru a nu lăsa copiii fără o masă caldă. Iar de luni, vom fi salvaţi de vacanţă”, a declarat pentru Sursa de Vest, Manuela Matits, directorul Şcolii Gimnaziale Săcălaz.
Dar, vacanţa rezolvă problema doar parţial, pentru că începe Grădiniţa de Vară, la care sunt înscrişi 53 de copii.
Directorul şcolii speră ca şi pentru ei să găsească o firmă de catering care să asigure o masă caldă.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Trei mașini s-au ciocnit violent, pe o șosea din vestul țării! Două persoane au fost transportate la spital
Trei mașini au fost implicate într-un accident, în această după-amiază. Petronela Axinte See Full Bio

VIDEO: Scandal monstru, la Timișoara! Tineri s-au luat la bătaie, iar unul dintre ei a ajuns la spital. Au intervenit mai multe echipaje de poliție
A fost scandal de proporții, azi-noapte, la Timișoara. Au intervenit polițiștii. Petronela Axinte See Full Bio

Veste bună pentru timișoreni! Bilete la jumătate de preț, la concertul Alphaville
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță o reducere de 50% a prețului biletelor pentru concertul extraordinar, susținut weekendul următor, de legendara trupă Alphaville. Petronela Axinte See Full Bio
Au început preînscrierile pentru admiterea la facultate! Politehnica Timișoara pune la bătaie peste 2.000 de locuri bugetate
Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat. Petronela Axinte See Full Bio

Alertă meteo! Mai multe regiuni din țară, sub cod galben de vânt, vijelii și instabilitate atmosferică
Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări meteorologice de tip cod galben, care vizează fenomene de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii, în mai multe zone ale țării. Petronela Axinte See Full Bio
Muzică clasică, jazz și sonorități contemporane, într-un recital de excepție, la Filarmonica Banatul din Timișoara
Filarmonica Banatul Timișoara invită publicul la recitalul „4ELEMENTS: (re)Shaping Music”. Petronela Axinte See Full Bio

Vrei să urmezi studii superioare? Vezi aici oferta educațională a Universității de Științele Vieții din Timișoara
Alegerea unui program de studiu este unul dintre cele mai importante decizii pentru viitorul profesional al unui tânăr. Petronela Axinte See Full Bio

De luna viitoare, vei plăti mai mult pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare! Vezi aici noile tarife anunțate de Aquatim!
Aquatim S.A. informează clienții că, începând cu data de 1 iulie 2026, vor intra în vigoare noi tarife pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă și canalizare. Petronela Axinte See Full Bio
Peste un sfert de miliard de euro, investiți în județele din vestul țării! Aproape 500 de proiecte în educație și mobilitate
Proiectele finanțate din bani europeni prind repede viață în Vestul țării. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a făcut plăți efective de peste 250 milioane de euro către beneficiarii din regiune. Petronela Axinte See Full Bio

Orașul de pe Bega, în centrul dezbaterilor europene! Va găzdui „Timișoara Forum for European Values”
Timișoara va fi, din nou, gazda unui eveniment cu vizibilitate europeană. Primăria, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, pregătește prima ediție a „Timișoara Forum for European Values” . Petronela Axinte See Full Bio
Sfârșit tragic pentru adolescentul care a căzut de pe trotineta electrică, la Dumbrăvița! A murit în spital
Durere fără margini pentru familia băiatului de 15 ani, rănit grav după ce a căzut de pe o trotinetă electrică la Dumbrăvița. Petronela Axinte See Full Bio

Festivalul Etniilor, la ediția jubiliară! Timișoara celebrează diversitatea culturală a Banatului
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează mâine, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor, unul dintre cele mai reprezentative evenimente culturale ale verii, dedicat promovării diversității culturale și valorilor tradiționale ale comunităților etnice din Banat. Petronela Axinte See Full Bio

Un bunicuț de 91 de ani a dispărut de acasă! Unde l-au găsit polițiștii?
Panică, în familia unui bărbat în vârstă de 91 de ani, care a plecat de la locuința sa din Peciu Nou și nu a mai revenit. Petronela Axinte See Full Bio
Timișoara devine capitala filmelor balcanice! S-au pus în vânzare biletele pentru cea de-a patra ediție a festivalului TAIFAS
Festivalul de film și cultură balcanică TAIFAS revine la Timișoara, cu cea de-a patra ediție. Timp de șase zile, publicul este invitat la proiecții de film, teatru, muzică, gastronomie și literatură, într-un program care aduce împreună povești, gusturi, voci și ritmuri din spațiul balcanic. Petronela Axinte See Full Bio

Explozie, urmată de incendiu, într-un bloc din Timișoara! Zeci de persoane evacuate
S-a dat alarma, în zorii zilei, după o bubuitură puternică, ce a creat panică în rândul locatarilor unui bloc cu patru etaje din Timișoara. Petronela Axinte See Full Bio
Faci un bine și ești recompensat! Primești bilet gratuit pentru prima zi a festivalului UNTOLD, dacă donezi sânge la caravana mobilă
În acest weekend, caravana mobilă Blood Network a celor de la UNTOLD este la Timișoara. Petronela Axinte See Full Bio
Elena Micicoi și-a dat demisia din funcția de prefect al județului Timiș, după perchezițiile EPPO: Decizia îmi aparține mie și doar mie!
Cornelia Elena Micicoi și-a depus demisia din funcția de prefect al județului Timiș. Petronela Axinte See Full Bio

Un tir și o camionetă s-au ciocnit pe autostrada A1! Intervine descarcerarea
Mai multe echipaje de intrevenție s-au mobilizat în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1, la locul unui acccident rutier. Petronela Axinte See Full Bio








Lasă un răspuns