Skip to main content

Noi restricții de circulație, la Timișoara, începând de mâine. Află aici străzile vizate!

XPilates & Spa

La solicitarea Societății Drumuri Municipale și companiei Del Gaz, comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat închiderea sau, după caz, restricționarea circulației rutiere în mai multe zone din oraș, începând de mâine.

Astfel, traficul rutier va fi restricționat pe strada Mihai Viteazu, în perioada 3-22 noiembrie, în vederea realizării lucrărilor de înlocuire a conductelor și branșamentelor de gaz cu presiune redusă. Solicitarea vine din partea companiei Del Gaz.

Deopotrivă, în perioada 3-20 noiembrie, traficul rutier va fi parțial restricționat pe strada Lorena, în vederea refacerii carosabilului, ca urmare a intervențiilor realizate la nivel subteran.

De asemenea, în 5, respectiv 7 noiembrie, în intervalul orar 07:00-17:30, circulația rutieră va fi închisă pe Splaiul Nicolae Titulescu, pe tronsonul cuprins între strada Jiul și strada Andrei Mureșanu, cu instituirea semnalizării “obligatoriu înainte” pe bulevardul Republicii, atât dinspre intersecția cu strada Andrei Mureșanu, cât și dinspre intersecția cu strada Anton  Seiller.

Totodată, în zilele de 6 și 8 noiembrie, între orele 07:00-17:30, traficul rutier va fi închis pe Splaiul Tudor Vladimirescu, în zona intersecției cu strada Ady Endre, cu devierea circulației pe strada Emanoil Gojdu și permiterea circulației în dublu sens pe strada Ady Endre.

Ambele solicitări vin din partea SDM, în vederea executării lucrărilor de amenajare a trecerilor de pietoni supraînălțate.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Group of students posing in front of a bus, holding a purple 'Cyber Moon' banner and a Romanian flag.

Performanță excepțională pentru o echipă de liceeni din Timișoara. Elevii de la Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga”, reuniți în echipa de robotică CyberMoon, au câștigat FIRST Tech Challenge European Premier Event 2026, una dintre cele mai importante competiții internaționale de robotică dedicate liceenilor. Sursa de Vest See Full Bio

Group of formally dressed people on a stage at a conference, with a podium in the center.

Liberali din toată țara au fost prezenți astăzi, la București, la Congresul Extraordinar al partidului, convocat după desemnarea lui Adrian Veștea în funcția de premier, fără consultarea PNL. Sursa de Vest See Full Bio

Yellow city bus with a large white logo on its side parked along a street with trees and buildings in the background.

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând de luni, 22 iunie, mijloacele de transport în comun vor circula după programul de vacanță, cunoscut și ca programul de vară. Sursa de Vest See Full Bio

restrictii trafic

La solicitarea Delgaz Grid, a Societății Drumuri Municipale și a companiei AHM SMARTEL, comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea traficului rutier în câteva zone din oraș, începând de mâine. Sursa de Vest See Full Bio

Firefighter in helmet and turnout gear on a heavily damaged tiled roof, directing a water spray as smoke rises from the burned house.

Intervenție de urgență a pompierilor, în această dikmineață, când un incendiu puternic a izbucnit la o gospodărie și a fost urmat de explozia a două butelii de aragaz. Sursa de Vest See Full Bio

Firefighters on a burning building roof at night as flames and thick smoke rise, with a fire engine in view at the right. (Informative)

Un incendiu de proporții a izbucnit azi-noapte, când trei locuințe au fost cuprinse de flăcări violente care amenințau și o a patra casă. Sursa de Vest See Full Bio

După zilele cu temperaturi ridicate și disconfort termic accentuat, vremea se schimbă brusc în vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio

Un tână de 25 de ani a trăit coșmarul vieții sale, în timp ce mergea spre magazin să facă unele cumpărături. Sursa de Vest See Full Bio

Side-by-side image: a young man with curly hair and round glasses on the left; on the right is a Romanian RO-ALERT screen with a missing-person notice text.

Sunt căutări ample, la această oră, pentru găsirea lui Rareș Andrei Manciu, care a dispărut fără urmă, iar părinți se tem de ce este mai rău. Sursa de Vest See Full Bio

Two vehicles damaged in a highway collision: a crushed small car on the left with responders nearby; a dented white van on the right with an ambulance behind.

Accident rutier grav, în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1 Timișoara-Lugoj, provocat de un tânăr de 20 de ani. Sursa de Vest See Full Bio

Couple in bed: man sleeping with mouth open while the woman looks alarmed under the pillows and blanket

Sforăitul este una dintre cele mai frecvente probleme din timpul somnului și poate afecta atât persoana care sforăie, cât și partenerul de viață. Sursa de Vest See Full Bio

A small outdoor string ensemble performing on a portable stage in a park, with sheet music stands and a banner in the background.

Două noi concerte vor avea loc săptămâna viitoare în spitalele din Timișoara, în cadrul unei inițiative a municipalității menite să aducă momente de relaxare și sprijin emoțional pacienților și personalului medical. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest