Skip to main content

Nica şi urmaşii săi, pe lista neagră a PNL! Blaga spune că abia a treia generaţie ar mai putea face parte din partid

XPilates & Spa

Startul campaniei electorale îi găseşte pe liderii alianţei PNL-PSD optimişti, atât în ceea ce priveşte câştigarea Primăriei Timişoara, cu Nicolae Robu, cât şi a Consiliului Judeţean Timiş, cu Alfred Simonis.

Şi asta chiar dacă mulţi dintre primarii liberali din judeţ spun, mai mult sau mai puţin direct, că că nu îl susţin pe social-democratul Alfred Simonis, la funcţia de preşedinte al CJT, ci pe Alin Nica, pentru care vor face campanie.

Astfel de cazuri vor fi izolate, consideră preşedintele interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga, care îi şi ameninţă voalat pe cei care nu respectă linia de partid.

Primul vizat este Alin Nica, despre care liderul liberalilor anunţă că nu va fi reprimit niciodată în partid şi aceeaşi soartă o vor avea şi susţinătorii lui.

“Știu exact acest limbaj folosit în toată țara, de fapt, de domnul Orban, și în Timiș de domnul Nica: Că rămâneți voi acolo, că vom face noi treabă și vă vom primi înapoi în PNL. Le-am spus și ieri colegilor mei în care am deplină încredere și de aceea am apreciat poziția primarului din Dudeștii Noi și le-am spus și le spun și prin intermediul dumneavoastră, fără nicio reținere. Domnul Tăriceanu a plecat elegant din PNL și și-a facut partid, ALDE, i-a trebuit un deceniu să revină în PNL. Deci îi spun și domnului Nica și altora care, eventual s-ar gândi ca și domnul Nica, că poate nepoții lor vor reveni în PNL, că ei nu”, a spus Vasile Blaga, preşedintele interimar al PNL Timiş.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Outdoor construction equipment showroom event with people examining machines near a Komatsu/Kuhn building.

Comuna Giarmata continuă să atragă investiții importante. KUHN România, unul dintre principalii furnizori de utilaje și soluții pentru construcții, industrie și infrastructură, deschide, aici, un centru regional. Petronela Axinte See Full Bio

Universitatea de Vest Timișoara redevine, în perioada 12-13 iunie, spațiul romanic al întâlnirii dintre limbi, culturi și tradiții academice, organizând cea de-a XIV-a ediție a Colocviului Internațional „Comunicare și cultură în Romania europeană”. Petronela Axinte See Full Bio

Organizația Femeilor Social-Democrate Timișoara și-a desemnat noua echipă de conducere. În urma votului, Roxana Iliescu a fost aleasă președinte al organizației. Petronela Axinte See Full Bio

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în două zone din oraș, începând de mâine, pentru desfășurarea a două evenimente. Petronela Axinte See Full Bio

C.I.I. Urechiatu Romeo, 0744843545, lichidator judiciar al  Radel & Hahn SRL – în faliment, in bankruptcy, en faillite, Dosar nr. 615/30/2025, Tribunal Timis, vinde la cel mai bun pret oferit: bunuri mobile  – 43588 euro + TVA, FORD FOCUS AB Autoturism berlina cu hayon, TM 16 PXT, an 2011, benzina, 1596 cmc – 1157 euro […]

Surgical team in blue gowns and masks perform an operation around a patient on the operating table under overhead lights.

O tânără de 23 de ani, care se confrunta cu o afecțiune gravă ce îi afecta mobilitatea și calitatea vieții, și-a recăpătat speranța, după o intervenție chirurgicală realizată la Spitalul Județean din Timișoara. Petronela Axinte See Full Bio

Primăria Timișoara susține proiectul propus de Alfred Simonis, președintele CJT, privind construcția unei parcări de mari dimensiuni, în zona Spitalului Județean. Petronela Axinte See Full Bio

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Petronela Axinte See Full Bio

Group of people seated around a long conference table, discussing with papers and water bottles, flags in the background.

Timișoara intră oficial pe harta relațiilor economice româno-chineze, prin lansarea filialei locale a Camerei de Comerț și Industrie România–China (CCIRC). Petronela Axinte See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Petronela Axinte See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Petronela Axinte See Full Bio

author avatar
Petronela Axinte