Nica ameninţă cu instanţa de judecată, dacă va fi revocat din Consiliul Naţional de Integritate!

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş iese la atac, după ce parlamentarii Alfred Simonis (PSD) şi Raul Trifan (USR) au cerut public, revocarea lui din Consiliul Naţional de Integritate.
Cei doi invocă un conflict moral, în contextul în care ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la anumite fapte de care a fost acuzat Alin Nica.
Preşedintele CJT spune că o plângere împotriva lui nu este echivalentă cu dovedirea vinovaţiei şi cataloghează acţiunile lui Simonis şi ale lui Trifan, drept un atac politic, care nu are la bază nicio reglementare legală.
“Propunerea de revocare este un abuz şi o încercare a PSD şi USR de manipulare a opiniei publice în scop electoral. Spun asta pentru că nu există nicio bază legală pentru propunerea deputatului Alfred Simonis, iniţiată şi susţinută de Raul Trifan. ANI nu m-a declarat nici în incompatibilitate, nici în conflict de interese. Acest lucru reiese negru pe alb din raportul de evaluare pe care l-am primit de la Agenţia Naţională de Integritate. Aşadar nu am ce să contest la ANI, nu sunt în judecată cu ANI, raportul meu cu Agenţia Naţională de Integritate pe speţele care mi-au fost imputate s-a încheiat odată cu trimiterea acestui raport de evaluare. Cei care solicită revocarea mea invocă o incompatibilitate morală. Or, e un pic ipocrit ca cei de la PSD să invoce incompatiblitate morală, când avem nenumărate cazuri în care numai ce e moral, cei de la PSD au făcut. Vă amintiţi Ordonanţa 13 şi alte cazuri”, a declarat Alin Nica.
În aceste condiţii, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş este hotărât ca, în cazul în care va fi revocat din Consiliul Naţional de Integritate, să îşi caute dreptatea în instanţă.
Pentru că, spune el, legea este clară: mandatul membru se pierde în caz de neîndeplinire a atribuţiilor, în caz de demisie sau în caz de deces.
“Atacul politic asupra mea are legătură cu obişnuinţa PSD şi, mai nou, a USR, care a devenit instrumentul PSD de atac, de a deturna activităţii instituţiilor legitime ale statului, prin diverse plângeri şi sesizări neîntemeiate, împotriva unor ţinte politice. Credeţi că PSD şi USR, partidele domnilor Simonis şi Trifan, sunt curate ca lacrima, sunt fără pată? Nu, doar că membrii PNL nu fac plângeri neîntemeiate prin care să intoxice oamenii de bună credinţă”, a mai spus Nica.
Liderul administraţiei judeţene face un apel şi către rivalii săi, pe care îi sfătuieşte să îşi facă ordine în propriile partide.
“Dacă domnul Trifan şi cei de la USR consideră că doar pentru că s-a făcut o plângere la adresa mea, ar trebui să îmi dau demisia din Consiliul Naţional de Integritate, de ce tratează cu dublă masură? Ei avut sloganul „Fără penali în funcţii publice”. De ce tratează cu dublă măsură, atunci când e vorba de oameni de-ai lor? Sunt cazuri concrete: Clotilde Armand, Nicuşor Dan, fondatorul USR, Ruben Laţcău, Allen Coliban şi, nu în ultimul rând, Dominic Fritz. De ce toate aceste persoane, altele fiind cercetate, iar la altele fiind finalizate cercetările în cazul ANI, sunt apărate de domnii Trifan şi Barna şi Drulă, dar în cazul meu, pentru că s-a făcut o plângere la adresa mea fac această tevatură şi acest joc de imagine foarte ieftin, doar pentru a distrage atenţia sau a profita de lipsa de cunoaştere, în rândul opiniei publice a detaliilor de funcţionare a instituţiilor statului român”, a precizat preşedintele CJT.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Trei mașini s-au ciocnit violent, pe o șosea din vestul țării! Două persoane au fost transportate la spital
Trei mașini au fost implicate într-un accident, în această după-amiază. Petronela Axinte See Full Bio

VIDEO: Scandal monstru, la Timișoara! Tineri s-au luat la bătaie, iar unul dintre ei a ajuns la spital. Au intervenit mai multe echipaje de poliție
A fost scandal de proporții, azi-noapte, la Timișoara. Au intervenit polițiștii. Petronela Axinte See Full Bio

Veste bună pentru timișoreni! Bilete la jumătate de preț, la concertul Alphaville
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță o reducere de 50% a prețului biletelor pentru concertul extraordinar, susținut weekendul următor, de legendara trupă Alphaville. Petronela Axinte See Full Bio
Au început preînscrierile pentru admiterea la facultate! Politehnica Timișoara pune la bătaie peste 2.000 de locuri bugetate
Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat. Petronela Axinte See Full Bio

Alertă meteo! Mai multe regiuni din țară, sub cod galben de vânt, vijelii și instabilitate atmosferică
Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări meteorologice de tip cod galben, care vizează fenomene de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii, în mai multe zone ale țării. Petronela Axinte See Full Bio
Muzică clasică, jazz și sonorități contemporane, într-un recital de excepție, la Filarmonica Banatul din Timișoara
Filarmonica Banatul Timișoara invită publicul la recitalul „4ELEMENTS: (re)Shaping Music”. Petronela Axinte See Full Bio

Vrei să urmezi studii superioare? Vezi aici oferta educațională a Universității de Științele Vieții din Timișoara
Alegerea unui program de studiu este unul dintre cele mai importante decizii pentru viitorul profesional al unui tânăr. Petronela Axinte See Full Bio

De luna viitoare, vei plăti mai mult pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare! Vezi aici noile tarife anunțate de Aquatim!
Aquatim S.A. informează clienții că, începând cu data de 1 iulie 2026, vor intra în vigoare noi tarife pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă și canalizare. Petronela Axinte See Full Bio
Peste un sfert de miliard de euro, investiți în județele din vestul țării! Aproape 500 de proiecte în educație și mobilitate
Proiectele finanțate din bani europeni prind repede viață în Vestul țării. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a făcut plăți efective de peste 250 milioane de euro către beneficiarii din regiune. Petronela Axinte See Full Bio

Orașul de pe Bega, în centrul dezbaterilor europene! Va găzdui „Timișoara Forum for European Values”
Timișoara va fi, din nou, gazda unui eveniment cu vizibilitate europeană. Primăria, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, pregătește prima ediție a „Timișoara Forum for European Values” . Petronela Axinte See Full Bio
Sfârșit tragic pentru adolescentul care a căzut de pe trotineta electrică, la Dumbrăvița! A murit în spital
Durere fără margini pentru familia băiatului de 15 ani, rănit grav după ce a căzut de pe o trotinetă electrică la Dumbrăvița. Petronela Axinte See Full Bio

Festivalul Etniilor, la ediția jubiliară! Timișoara celebrează diversitatea culturală a Banatului
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează mâine, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor, unul dintre cele mai reprezentative evenimente culturale ale verii, dedicat promovării diversității culturale și valorilor tradiționale ale comunităților etnice din Banat. Petronela Axinte See Full Bio

Un bunicuț de 91 de ani a dispărut de acasă! Unde l-au găsit polițiștii?
Panică, în familia unui bărbat în vârstă de 91 de ani, care a plecat de la locuința sa din Peciu Nou și nu a mai revenit. Petronela Axinte See Full Bio
Timișoara devine capitala filmelor balcanice! S-au pus în vânzare biletele pentru cea de-a patra ediție a festivalului TAIFAS
Festivalul de film și cultură balcanică TAIFAS revine la Timișoara, cu cea de-a patra ediție. Timp de șase zile, publicul este invitat la proiecții de film, teatru, muzică, gastronomie și literatură, într-un program care aduce împreună povești, gusturi, voci și ritmuri din spațiul balcanic. Petronela Axinte See Full Bio

Explozie, urmată de incendiu, într-un bloc din Timișoara! Zeci de persoane evacuate
S-a dat alarma, în zorii zilei, după o bubuitură puternică, ce a creat panică în rândul locatarilor unui bloc cu patru etaje din Timișoara. Petronela Axinte See Full Bio
Faci un bine și ești recompensat! Primești bilet gratuit pentru prima zi a festivalului UNTOLD, dacă donezi sânge la caravana mobilă
În acest weekend, caravana mobilă Blood Network a celor de la UNTOLD este la Timișoara. Petronela Axinte See Full Bio
Elena Micicoi și-a dat demisia din funcția de prefect al județului Timiș, după perchezițiile EPPO: Decizia îmi aparține mie și doar mie!
Cornelia Elena Micicoi și-a depus demisia din funcția de prefect al județului Timiș. Petronela Axinte See Full Bio

Un tir și o camionetă s-au ciocnit pe autostrada A1! Intervine descarcerarea
Mai multe echipaje de intrevenție s-au mobilizat în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1, la locul unui acccident rutier. Petronela Axinte See Full Bio








Lasă un răspuns