Skip to main content

Nenorocire pe o șosea din vestul țării! Un motociclist a murit pe loc după ce s-a ciocnit de un autocamion

Este mobilizare mare de forțe, chiar în acest moment, la locul unui accident rutier cumplit, care s-a produs în urmă cu puțin timp.

Totul s-a întâmplat pe DN6, la ieșire din Băile Herculane, către județul Mehedinți, unde un autocamion și o motocicletă s-au izbit violent.

„Din primele cercetări s-a stabilit că în timp ce un bărbat de 45 de ani, din Drobeta Turnu Severin, conducea un motociclu, pe DN 6, în afara localității Topleț, din direcția Orșova către Caransebeș, ar fi intrat în coliziune frontală cu un ansamblu de vehicule, înmatriculat în Bulgaria, care circula pe sensul de mers opus”, transmite IPJ Caraș-Severin.

Din nefericire, în urma impactului, motociclistul a murit, medicii ajunși la fața locului nemaiputând face nimic pentru a-l readuce la viață.

Șoferul autocamionului a fost testat pentru consumul de alcool și droguri, iar rezultatele au ieșit negative.

Acum, oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

De asemenea, la această oră, traficul rutier este restricționat până la finalizarea cercetării de la fața locului.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.


Alte articole

Echipa masculină de volei de la Universitatea de Vest din Timișoara a cucerit medaliile de bronz în turneul final al Jocurilor Europene Universitare, care s-a desfășurat în Ungaria.
Primăria Municipiului Timișoara și SC Piețe SA lansează un nou concept de piață menit să-i ajute pe cetățenii din zona Gheorghe Lazăr să se aprovizioneze mai ușor cu legume și fructe proaspete de la producători locali dar și cu alte bunătăți.
Universitatea de Vest din Timișoara a câștigat un nou proiect de cercetare numit CIRCUZEN, în domeniul economiei circulare, în cadrul competiției RESCI-ECO lansată în acest an de Agenția Universitară a Francofoniei.
Teatrul Național din Timișoara anunță selecția spectacolului „Victimele Datoriei” de Eugène Ionesco în cadrul prestigiosului Festival Național de Teatru (FNT) 2024.
Înscrierile online la ciclul de licență pentru facultățile Universității Politehnica au început deja, iar pentru a veni în sprijinul candidaților din județele învecinate, UPT a înființat mai multe centre zonale de admitere, pe lângă cele zece centre aferente celor 10 facultăți.