„LiteraTURA – Întâlniri cu scriitori – lectură publică”, un eveniment organizat la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara!

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara invită publicul amator, la lectură publică din Texte de atelier (primul volum al Atelierului de scriere creativă din cadrul UMFT).
Cei 19 autori ai acestui volum îndeamnă la o călătorie împreună și fac vizibile căile ce leagă artele plastice de muzică și de artele cuvântului. Textele pot fi descoperite în varianta tipărită a cărții, în varianta e-book și la această sesiune de lectură publică.
Evenimentul are loc în cadrul programului acțiuni culturale@UMFT, vineri, 5 iulie, de la ora 16.00, la Casa cu Iederă (bulevardul Corneliu Coposu, nr. 5).
„Vom discuta cu artiștii ale căror lucrări ne-au inspirat în scrierea textelor de Atelier, precum și cu actori ai scenei culturale timișorene care ne-au fost alături în acest demers„, transmit organizatorii.
Înscrierea prealabilă este recomandabilă și se face prin completarea acestui formular.

Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
FOTO: Cele mai recente imagini de pe șantierul Stadionului Lego! A început amenajarea parcării
Continuă lucrările pe șantierul Stadionul Eroii Timișoarei, cunoscut sub numele de Stadionul Lego, din Calea Buziașului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Gunoiul devine un lux, în Timiș! Experimentul eșuat al lui Simonis dublează facturile pentru colectarea deșeurilor
Preocupat doar de propășirea lui și a familiei sale, președintele CJT ia pielea de pe oamenii de rând. Tarifele de salubritate au explodat în ultimele luni, iar acum urmează o nouă scumpire. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Video: Zeci de case și firme, călcate de mascați, în Timiș! Se anchetează o fraudă de 6 milioane de lei, cu fonduri Start-Up Nation
Dosar amplu, deschis de polițiștii de investigare a criminalității economice din Timiș, care au descins, în această dimneață, la 71 de adrese. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Individ fără suflet! A aruncat 16 căței, în zona unor pubele de gunoi
Polițiștii de la Protecția Animalelor au intervenit pentru salvarea mai multor cățeluși abandonați pe drum, lângă niște pubele de gunoi din spatele unui imobil. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Un tânăr de 19 ani a murit în timp ce monta un sistem de irigații, pe un teren din Timiș! Polițiștii au deschis o anchetă
Incident grav soldat cu moartea unui tânăr de 19 ani. Acesta ar fi fost lovit în zona capului de un echipament, în timp ce încerca să îl monteze. Din păcate medicii n-au mai putut face nimic pentru el. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Performanțe remarcabile pentru studenții UVT, la hackathonul internațional BR41N.io
Studenții Facultății de Informatică din cadrul Universității de Vest din Timișoara au participat la prestigiosul hackathon internațional BR41N.io, organizat de g.tec. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Momente de panică după ce un bărbat înarmat cu mai multe cuțite a început să amenințe trecătorii, în plină stradă!
Momente de tensiune în municipiul Hunedoara, după ce un bărbat care avea asupra sa mai multe cuțite a fost observat în zona centrală a orașului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Pacienții de la Spitalul Municipal din Timișoara vor beneficia de condiții mai bune. Proiectul de modernizare a clădirii principale se apropie de final
Proiectul de modernizare a clădirii principale a Spitalului Municipal din Timișoara se apropie de finalizare, conform reprezentanților unității medicale. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Impact violent între două mașini, pe DN6! O femeie a ajuns la spital
Accident pe DN 6, pe sensul Lugoj-Timișoara, petrecut în urmă cu puțin timp! O femeie a ajuns la spital. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primăria Timișoara scoate la licitație spații comerciale și cabinete medicale în mai multe zone din oraș!
Primăria Timișoara organizează o nouă licitație publică cu strigare pentru închirierea a șapte spații situate în cartiere precum Tipografilor, Calea Șagului, Iosefin, Circumvalațiunii și Ronaț. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Modernizarea străzilor din cartierul Blașcovici avansează! Cum arată stadiul lucrărilor?
Continuă lucrările de modernizare a străzilor din cartierul Blașcovici. Primăria Timișoara anunță stadiul lucrărilor. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Copenhaga și Rotterdam, noile destinații de pe Aeroportul Timișoara! Când vor începe cursele?
Timișorenii, dar nu numai, vor putea zbura de pe Aeroportul din Timișoara spre două noi destinații, lansate de compania aeriană AnimaWings. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Mașinile abandonate pe domeniul public abundă în Timișoara! Polițiștii locali au luat măsuri ferme
Peste 1.500 de mașini lăsate de izbeliște, pe domeniul public al Timișoarei. Este concluzia polițiștilor locali, în urma controalelor din teren. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Marilen Pirtea, rectorul UVT: Universitățile din România în era competențelor, între presiune demografică și reinventare strategică
Marilen Pirtea, rectorul universității de Vest din Timișoara, atrage atenția asupra schimbărilor prin care trece sistemul universitar. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Îngrijire mai bună pentru pacienții oncologici! Asociația Oncohelp Timișoara desfășoară un program de internship pentru studenții UMF
În fiecare an, mii de pacienți ajung în stadii avansate de boală, în acel punct în care vindecarea nu mai este posibilă, iar tratamentul nu mai poate schimba evoluția bolii. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

RETIM anunță actualizarea tarifelor de facturare pentru serviciul de salubrizare în Zona 1, Timiș
RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Incendiu la un salon de bronzat! Un aparat a luat foc, iar flăcările au cuprins întreaga încăpere!
Un incendiu a izbucnit, în această după amiază, la un salon de bronzat situat într-un imobil de pe strada Unirii din Arad. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio






Lasă un răspuns