Skip to main content

Impact violent într-o intersecție din Timișoara! O tânără de 23 de ani a ajuns la spital

XPilates & Spa

Accidentul s-a produs în această dimineață la intersecția străzilor Cloșca cu Macilor, din Timișoara.

CITEȘTE ȘI: Anexa unei case a ars ca o torță! Flăcările amenințau să se extindă la lucuințele din apropiere

Un șofer de 27 de ani a virat la stânga de pe Cloșca spre Macilor, însă nu a acordat pioritate de dreapta, astfel că a fost izbit de o alta mașină care circula regulamentar.

Mai multe echipaje de Poliției, pompieri dar și ambulanțe au ajuns la fața locului.

acc 2 1

În urma impactului, o tânără de 23 de ani, pasageră în autoturismul condus de șoferul de 27 de ani a fost rănită și transportată la spital.

În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau 4 persoane. În urma impactului, o persoană a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la spital de către o autosanitara SMURD. S-a intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și 9 subofițeri”, transmit reprezentanții ISU Banat.

CITEȘTE ȘI: Video: Flăcări uriaşe au mistuit o gospodărie, în miez de noapte! Pompierii s-au chinuit ore în şir să limiteze pagubele

Polițiștii au deschis un dosar penal în acest caz pentru vătămare corporală din culpă.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Outdoor construction equipment showroom event with people examining machines near a Komatsu/Kuhn building.

Comuna Giarmata continuă să atragă investiții importante. KUHN România, unul dintre principalii furnizori de utilaje și soluții pentru construcții, industrie și infrastructură, deschide, aici, un centru regional. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Universitatea de Vest Timișoara redevine, în perioada 12-13 iunie, spațiul romanic al întâlnirii dintre limbi, culturi și tradiții academice, organizând cea de-a XIV-a ediție a Colocviului Internațional „Comunicare și cultură în Romania europeană”. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Organizația Femeilor Social-Democrate Timișoara și-a desemnat noua echipă de conducere. În urma votului, Roxana Iliescu a fost aleasă președinte al organizației. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în două zone din oraș, începând de mâine, pentru desfășurarea a două evenimente. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

C.I.I. Urechiatu Romeo, 0744843545, lichidator judiciar al  Radel & Hahn SRL – în faliment, in bankruptcy, en faillite, Dosar nr. 615/30/2025, Tribunal Timis, vinde la cel mai bun pret oferit: bunuri mobile  – 43588 euro + TVA, FORD FOCUS AB Autoturism berlina cu hayon, TM 16 PXT, an 2011, benzina, 1596 cmc – 1157 euro […]

Surgical team in blue gowns and masks perform an operation around a patient on the operating table under overhead lights.

O tânără de 23 de ani, care se confrunta cu o afecțiune gravă ce îi afecta mobilitatea și calitatea vieții, și-a recăpătat speranța, după o intervenție chirurgicală realizată la Spitalul Județean din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primăria Timișoara susține proiectul propus de Alfred Simonis, președintele CJT, privind construcția unei parcări de mari dimensiuni, în zona Spitalului Județean. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Group of people seated around a long conference table, discussing with papers and water bottles, flags in the background.

Timișoara intră oficial pe harta relațiilor economice româno-chineze, prin lansarea filialei locale a Camerei de Comerț și Industrie România–China (CCIRC). Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ