Skip to main content

Femeile care fac cât o Primărie întreagă! Doamnele din Lions Diamond Club Timişoara repornesc Ceasul Floral

XPilates & Spa

Aseară a avut loc cea de-a 13-a ediţie a Balului Florilor de Mai, organizat de Lions Diamond Timişoara, la care s-au adunat fondurile necesare pentru achizionarea mecanismului pentru Ceasul Floral.

Evenimentul a fost unul plin de strălucire şi de culoare şi a demonstrat încă o dată că atunci când o femeie îşi propune să realizeze ceva, nimic nu îi stă în cale.

CITEŞTE ŞI: Mizerie şi întuneric! Scenariul sumbru pe care îl anunţă Dominic Fritz, pentru următoarele luni, în Timişoara

La ediţia din acest an, cele 37 de membre ale Clubului, coordonate de Ramona Olteanu, preşedintele anului în curs, şi-au unit forţele pentru a le reda timişorenilor un simbol al oraşului.

“Le mulţumesc tuturor oamenilor de afaceri care au fost alături de noi, în acest demers, şi fără de care nu am fi reuşit să ducem la îndeplinire ceea ce ne-am propus. Balul Florilor de Mai este unul dintre evenimentele tradiţionale ale Diamond Club, în care accentul este pus pe voluntariat, iar pentru ediţia din acest an, ne-am propus să readucem la viaţă o mică parte din istoria Timişoarei. Am demonstrat încă o dată că dacă există implicare şi dorinţă de a face lucruri bune şi frumoase pentru comunitatea din care faci parte, succesul este garantat. Tinerii Leo Young Spirit si Leo New Voices au strălucit pe scenă, proiectând imaginea voluntariatului în randul adolescenților. Multumim tuturor celor care ati dat strălucire evenimentului nostru, în seara Balului Florilor de Mai, 12 mai 2023!”, a spus Ramona Olteanu, preşedintele Lions Diamond Club Timişoara.

Lions Diamond Club Timişoara va susţine financiar, în parteneriat cu Primăria Municipiului Timişoara, şi proiectarea pentru reabilitarea Ceasului Floral, astfel încât acest simbol al oraşului să revină la strălucirea de odinioară.

CITEŞTE ŞI: Înfiorător! Un bărbat se zbate între viaţă şi moarte, după ce tractorul pe care îl conducea s-a prăbuşit peste el

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Petronela Axinte See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Petronela Axinte See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Petronela Axinte See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Petronela Axinte See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Petronela Axinte See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Petronela Axinte See Full Bio

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Petronela Axinte See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Petronela Axinte See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Petronela Axinte See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Petronela Axinte See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Petronela Axinte See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Petronela Axinte See Full Bio

author avatar
Petronela Axinte