El este soldatul rus judecat pentru crime de război! A pledat vinovat

Astăzi, la Tribunalul Solomianski din Kiev, a început primul proces împotriva unui soldat rus acuzat de crime de război.
Este vorba despre Vadim Șișiman din Siberia, care este judecat pentru că a ucis un civil neînarmat, în vârstă de 62 de ani.
În rechizitoriu, se arată că soldatul, în vârstă de 21 de ani făcea parte dintr-un convoi de tancuri capturat de ucraineni.
În încercarea de a se salva, a furat alături de patru camarazi o mașină cu care au pornit la drum.
La un moment dat, ei s-au întâlnit cu un bărbat de 62 de ani, care mergea pe bicicletă.
Vadim Șișiman a scos Kalașnikovul pe geamul mașinii și l-a mitralliat, bărbatul decedând pe loc.
În timpul procesului, soldatul a recunoscut totul, spunând că i s-a ordonat să tragă.
Acum, el este acuzat de crime de război și crimă cu premeditare.
În momentul în care a fost arestat de autoritățile ucrainene, Vadim le-a spus acestora, într-o declarație filmată, că a ales războiul, pentru a-și susține financiar mama.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Trei adulți și doi copii, victime ale unui accident cumplit! O femeie și-a pierdut viața

Scandal monstru la Șandra! Primarul, bătut de socrul unui consilier local, la predarea secției de vot

VIDEO: Alertă la Timișoara! Mai mulți scafandri caută un bărbat care s-ar fi înecat în râul Bega

Tânără șantajată de un bărbat, cu fotografii compromițătoare, pentru a-i trimite bani! Individul a fost reținut de polițiști

Trafic îngreunat în vestul țării! Ultimul convoi agabaritic de peste 700 de tone a pornit spre Termocentrala Mintia

FOTO: Stadiul lucrărilor pentru racordul din zona Sânandrei cu autostrada a trecut de 60%!

Trafic dat peste cap, astăzi, pentru desfășurarea unui eveniment sportiv! Afectată va fi și circulația pietonilor

Momente de groază pentru o femeie din vestul țării! A fost bătută de soț, în propria casă

Competiție specială, pe râul Bega! Se vor întrece mai multe bărci teleghidate

Flăcări violente au cuprins o gospodărie din vestul țării! Pompierii au intervenit de urgență

Românii își aleg, mâine, președintele! Iată ce trebuie să știi despre procesul de votare

Un nou miting pro-european la Timișoara! Ce mesaje au transmis cei prezenți?

Motociclist și pasagera sa, transportați la spital, după un impact violent cu un autoturism!

Viceprimarul Paula Romocean a votat în diaspora: E despre democrație versus dictatură”!

Accident teribil! Un bărbat a murit, după ce a lovit violent un stâlp de pe marginea drumului!

CCIA Timiș a continuat seria seminariilor online sectoriale România-Israel

Pisică salvată de pompieri, dintr-o fântână îngustă și adâncă de circa 10 metri!

Lasă un răspuns