Descoperiri arheologice pe șantierul centurii de vest a Timișoarei
Arheologii care lucrează pe șantierul centurii de vest a Timișoarei au făcut descoperiri importante.
Este vorba despre urme de locuire foarte vechi, care datează de aproape 2.000 de ani.

„Pe șantierul de pe centura Timișoara Vest se desfășoară lucrări de descărcare arheologică, coordonate de o echipă de specialiști. În zonă s-au descoperit până acum urme de locuire din perioada sarmaților (secolul II–III) și obiecte legate de istoria localității Săcălaz din secolele XVII–XVIII”, transmit reprezentanții DRDP Timișoara.
În paralel, activitatea pe șantier merge mai departe. Muncitorii desfășoară lucrări specifice, inclusiv realizarea drumurilor tehnologice.


Amintim, săptămâna trecută a fost emisă și autorizația de construire, la o săptămână după ce arheologii au intrat pe șantier pentru cercetarea siturilor de pe traseu.
Noua variantă de ocolire din vestul municipiului Timișoara va avea un profil de patru benzi, câte două pe sens, iar pe traseul acesteia vor fi construite un pasaj peste DN59 și peste linia CF100 (750 m), un pasaj peste DN6 și linia CF133 (450 m) și un pod peste râul Bega și peste rezervoarele de nămol (450 m). Totodată, pentru asigurarea relațiilor de trafic contractul prevede și amenajarea a 4 noduri rutiere.
Contractul, finanțat prin Programul Transport, prevede o durată maximă de 30 de luni pentru proiectare și execuție, iar valoarea estimată a investiţiei este de 1,41 de miliarde de lei, fără TVA.
Centura de Vest va avea 13,9 kilometri și porneşte din zona localităţii Utvin, traversează Săcălazul şi se întinde până la sensul giratoriu de lângă Sânandrei, pe DN 69 Timișoara – Arad.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Descinderi la doi polițiști din Timiș! Ce caută colegii lor, de la Serviciul Arme și Explozivi?
Sunt percheziții, la această oră, în județul Timiș, unde polițiștii de la Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au descins la 13 adrese. Sursa de Vest See Full Bio

Timișoara găzduiește a doua ediție a sărbătorii interculturale Poson Poya, dedicată tradițiilor din Sri Lanka
Parcul Central „Anton Scudier” din Timișoara va găzdui mâine, 27 iunie, cea de-a doua ediție a evenimentului intercultural Poson Poya, o manifestare dedicată culturii și tradițiilor din Sri Lanka. Sursa de Vest See Full Bio
Traficanți de droguri de mare risc, săltați de DIICOT Timișoara! Ce au găsit anchetatorii la percheziții?
Procurorii DIICOT Timișoara au destructurat o grupare de traficanți de droguri de mare risc care alimenta piața neagră din oraș. Sursa de Vest See Full Bio
Bani fără număr, pentru publicitate și mașini de lux! Cum se scurg milioane de lei, din bugetul Eco Serv către prietenii lui Simonis?
În timp ce timișenii strâng cureaua, Eco Serv, firma înființată de Alfred Simonis pentru a deține controlul absolut asupra deșeurilor din Timiș, bugetează sute de mii de euro pentru publicitate, sponsorizări, consultanță și mașini cu care se plimbă șefii. Sursa de Vest See Full Bio
O nouă campanie RETIM și ADID Timiș în 2026: colectarea gratuită a deșeurilor textile în Zona 1 Timișoara
RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu ADID Timiș, anunță o nouă campanie trimestrială pentru predarea gratuită a deșeurilor textile, în Zona 1 Timișoara, jud. Timiș. Sursa de Vest See Full Bio
Noi finanțări disponibile pentru startupurile din Regiunea Vest! Se lansează fondul de capital de risc Asternova Vest
Consorțiul româno-francez format din Aster Capital Partners (Franța), Iceberg+ și Venture Booster anunță lansarea Asternova Vest, un fond regional de venture capital cu o dimensiune țintă de €37 milioane, dedicat startupurilor și companiilor tehnologice din Regiunea Vest a României. Sursa de Vest See Full Bio

Atenție, șoferi! Restricții de trafic în centrul Timișoarei pentru ceremonia dedicată Zilei Drapelului Național
Traficul rutier va fi restricționat mâine, pe Bulevardul Regele Ferdinand I din Timișoara, în zona Monumentului Crucificării din fața Catedralei Mitropolitane! Sursa de Vest See Full Bio

12 jucători de la SCM USV Timișoara, convocați la echipele naționale după câștigarea titlului la rugby în șapte
După câștigarea titlului național la rugby în șapte, jucătorii de la SCM USV Timișoara au intrat într-o scurtă perioadă de pauză. Totuși, mai bine de jumătate din lotul formației timișorene nu se va bucura de vacanță, fiind convocat la diferite reprezentative naționale. Sursa de Vest See Full Bio
Spitalul „Louis Țurcanu” va deschide un Centru de Sănătate Mintală și Prevenirea Adicțiilor! Primăria pune la dispoziție clădirea
Primăria Timișoara susține inițiativa Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” de a înființa un Centru de Sănătate Mintală și Prevenirea Adicțiilor destinat copiilor, adolescenților și adulților. Sursa de Vest See Full Bio

Timișoara și Lugoj își pregătesc centrele de prim-ajutor pentru temperaturi extreme! Vor fi deschise de sâmbătă
Direcția de Sănătate Publică Timiș va deschide, începând de sâmbătă, 27 iunie, puncte de prim-ajutor destinate populației în perioadele de caniculă, atunci când temperaturile ating sau depășesc pragul de 35 de grade Celsius. Sursa de Vest See Full Bio
Impact devastator, pe o șosea din vestul țării! Patru victime, dintre care una încarcerată
Echipaje de medici, pompieri și polițiști s-au mobilizat de urgență, în această dimineață, la locul unui accident rutier grav. Sursa de Vest See Full Bio

CCIA Timiș lansează cea de-a doua grupă a cursului gratuit „Operator introducere, validare și prelucrare date”, pein proiectul FlexCop
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță lansarea celei de-a doua grupe a cursului de calificare „Operator introducere, validare și prelucrare date”. Sursa de Vest See Full Bio
Neatenția la volan poate avea consecințe grave! Șoferii și vatmanii STPT au participat la o sesiune de conducere preventivă
Societatea de Transport Public Timișoara, în parteneriat cu Academia Titi Aur, a organizat o sesiune de instruire intitulată „Conducere preventivă și managementul riscului în transportul public urban”. Sursa de Vest See Full Bio
„Danube Revisited” aduce Dunărea în prim-plan la Muzeul Apei Timișoara
Iubitorii artelor frumoase sunt invitați la vernisajul expoziției colective Danube Revisited, eveniment găzduit de Muzeul Apei Timișoara și organizat de Galeria Brăteanu, cu sprijinul Fundației Aquatim. Sursa de Vest See Full Bio

UVT, gazda celei mai importante conferințe europene dedicate tehnologiilor geospațiale open-source
Timișoara devine, în această vară, unul dintre cele mai importante centre europene pentru comunitatea geospațială. Orașul de pe Bega a fost ales să găzduiască ediția FOSS4G Europe, cea mai importantă conferință dedicată software-ului geospațial liber și cu sursă deschisă. Sursa de Vest See Full Bio

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în aproape toată țara! Nici Timișul nu scapă
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod galben de vreme caldă, valabilă astăzi între orele 12:00 și 21:00. Sursa de Vest See Full Bio
Ateliere de DJ dedicate copiilor, jocuri supradimensionate sau face painting! CODRU se alătură evenimentului „Ziua Timișoarei”!
CODRU se alătură programului Ziua Timișoarei cu trei zile de activități dedicate copiilor și familiilor, ateliere interactive și momente muzicale care reflectă valorile comunității construite în jurul conceptului. Sursa de Vest See Full Bio








Lasă un răspuns