Skip to main content

Congres național de diabet și endocrinologie pediatrică, organizat la Timișoara cu sprijinul Universității de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș”!

XPilates & Spa

Timișoara va fi, în perioada 22–25 aprilie 2026, gazda celui de-al 13-lea Congres Național al Societatății Române de Diabet, Nutriție și Endocrinologie Pediatrică.

Evenimentul va avea loc la Timișoara Convention Center și va reuni specialiști din țară și din străinătate pentru a discuta cele mai noi evoluții din domeniul diabetului, nutriției și endocrinologiei pediatrice.

Congresul se va desfășura cu implicarea cadrelor medicale și academice de la Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara, unul dintre centrele universitare importante în formarea specialiștilor din domeniul medical.

Ediția din 2026 își propune să fie un spațiu dedicat inovației, în care vor fi prezentate noile protocoale terapeutice, precum și modul în care tehnologiile moderne, inclusiv inteligența artificială, pot fi integrate în monitorizarea diabetului zaharat la copii. De asemenea, vor fi abordate metode multidisciplinare de diagnostic și tratament pentru afecțiunile endocrine.

Într-o eră a schimbărilor tehnologice accelerate, medicina pediatrică evoluează constant. Ediția din 2026 a congresului nostru își propune să fie un hub de inovație, punând accent pe noile protocoale terapeutice, integrarea inteligenței artificiale în monitorizarea diabetului zaharat și abordările multidisciplinare în bolile endocrine”, transmit organizatorii.

Congresul oferă o platformă de dialog pentru medici, cercetători și specialiști din domeniu, care vor putea face schimb de experiență, vor analiza cazuri clinice complexe și vor prezenta rezultate ale unor studii recente.

Organizatorii subliniază că obiectivul principal al evenimentului este îmbunătățirea calității vieții copiilor care suferă de diabet sau alte boli endocrine, prin promovarea excelenței medicale și a colaborării între specialiști.

LECTORI EXTERNI:

Joanne Blair
Professor Department of Endocrinology, Alder Hey Children’s Hospital, Liverpool, L12 2AP, United Kingdom
Faculty of Health and Life Sciences, University of Liverpool, United Kingdom
Profesor la Departamentul de Endocrinologie, Spitalul de Copii Alder Hey, Liverpool, Regatul Unit
Facultatea de Sănătate și Științe ale Vieții, Universitatea din Liverpool, Regatul Unit.
jo.blair@alderhey.nhs.uk
Alex R. Constantinescu
Chief, Pediatric Nephrology and Hypertension – Joe DiMaggio Children’s Hospital (JDCH), Hollywood, Florida, United States of America
Clinical Affiliate Professor at College of Allopathic Medicine, NSU, Ft. Lauderdale and Charles E. Schmidt College of Medicine, FAU, Boca Raton, Florida, United States of America
Șef departament Nefrologie Pediatrică și Hipertensiune – Spitalul de Copii Joe DiMaggio (JDCH), Hollywood, Florida, USA
Profesor afiliat la Colegiul de Medicină Alopată, NSU, Ft. Lauderdale și la Colegiul de Medicină Charles E. Schmidt, FAU, Boca Raton, Florida, Statele Unite ale Americii.
docs4kidneys@gmail.com
Philippe Lysy
Professor, Head of Specialized Pediatrics Service and Pediatric Endocrinologist at Cliniques Universitaires Saint-Luc, Brussels, Belgium.
Endocrinolog Pediatru, Șef al Serviciului de Pediatrie Specializată și Profesor la Clinica Universitară Saint-Luc, Bruxelles, Belgia.philippe.lysy@saintluc.uclouvain.be
Natascia Di Iorgi
Associate Professor of Pediatrics at the University of Genoa, Italy
Responsible of the Center for the Diagnosis and Treatment of Osteoporosis and Metabolic Bone Diseases at the Giannina Gaslini Institute in Genoa, Italy
Profesor asociat de pediatrie la Universitatea din Genova, Italia.
Responsabil al Centrului pentru diagnosticul și tratamentul osteoporozei și bolilor metabolice osoase de la Institutul Giannina Gaslini din Genova, Italia.
natasciadiiorgi@gaslini.org
Simone von Sengbusch
University Hospital of Schleswig-Holstein, Dep. Ped. Endocrinology and diabetology Luebeck, Germany
President of the German Society for Paediatric and Adolescent Endocrinology and Diabetes from 2026
Medic diabetolog pediatru la Spitalul Universitar Schleswig-Holstein, Departamentul de Endocrinologie și diabetologie pediatrică Lübeck, Germania.
Președinte al Societății Germane de Endocrinologie și Diabet Pediatric din 2026.
simone.vonSengbusch@uksh.de

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Aerial view of a logistics yard with rows of trailers and warehouses; a man in a suit appears in the foreground on the right.

În timp ce timișenii strâng cureaua, Eco Serv, firma înființată de Alfred Simonis pentru a deține controlul absolut asupra deșeurilor din Timiș, bugetează sute de mii de euro pentru publicitate, sponsorizări, consultanță și mașini cu care se plimbă șefii. Sursa de Vest See Full Bio

Banner for textile waste collection event in Timiș, 1 Iul – 28 Sept 2026, with free drop-off ('Predare GRATUITĂ'), large 'DESEURI TEXTILE' text, images of textiles and curtain, and a green 'AFLĂ DETALII' button; includes logos (ARETIM, ADID Timiș).

RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu ADID Timiș, anunță o nouă campanie trimestrială pentru predarea gratuită a deșeurilor textile, în Zona 1 Timișoara, jud. Timiș. Sursa de Vest See Full Bio

Three men in business attire seated on stage as a panel, with a banner reading 'Future in Formation' behind them.

Consorțiul româno-francez format din Aster Capital Partners (Franța), Iceberg+ și Venture Booster anunță lansarea Asternova Vest, un fond regional de venture capital cu o dimensiune țintă de €37 milioane, dedicat startupurilor și companiilor tehnologice din Regiunea Vest a României. Sursa de Vest See Full Bio

Traficul rutier va fi restricționat mâine, pe Bulevardul Regele Ferdinand I din Timișoara, în zona Monumentului Crucificării din fața Catedralei Mitropolitane! Sursa de Vest See Full Bio

Rugby team in purple jerseys posing on a sunny field with medals and a trophy after winning.

După câștigarea titlului național la rugby în șapte, jucătorii de la SCM USV Timișoara au intrat într-o scurtă perioadă de pauză. Totuși, mai bine de jumătate din lotul formației timișorene nu se va bucura de vacanță, fiind convocat la diferite reprezentative naționale. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara susține inițiativa Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” de a înființa un Centru de Sănătate Mintală și Prevenirea Adicțiilor destinat copiilor, adolescenților și adulților. Sursa de Vest See Full Bio

Direcția de Sănătate Publică Timiș va deschide, începând de sâmbătă, 27 iunie, puncte de prim-ajutor destinate populației în perioadele de caniculă, atunci când temperaturile ating sau depășesc pragul de 35 de grade Celsius. Sursa de Vest See Full Bio

Emergency responders stretch a casualty on a stretcher beside a white damaged car on a highway after a crash

Echipaje de medici, pompieri și polițiști s-au mobilizat de urgență, în această dimineață, la locul unui accident rutier grav. Sursa de Vest See Full Bio

Group of men in yellow shirts seated indoors, attentively listening during a meeting conference or briefing.

Societatea de Transport Public Timișoara, în parteneriat cu Academia Titi Aur, a organizat o sesiune de instruire intitulată „Conducere preventivă și managementul riscului în transportul public urban”. Sursa de Vest See Full Bio

Promotional banner for the 'Danube Revisited' exhibition featuring a blue‑green abstract river landscape and the title in cursive.

Iubitorii artelor frumoase sunt invitați la vernisajul expoziției colective Danube Revisited, eveniment găzduit de Muzeul Apei Timișoara și organizat de Galeria Brăteanu, cu sprijinul Fundației Aquatim. Sursa de Vest See Full Bio

Timișoara devine, în această vară, unul dintre cele mai importante centre europene pentru comunitatea geospațială. Orașul de pe Bega a fost ales să găzduiască ediția FOSS4G Europe, cea mai importantă conferință dedicată software-ului geospațial liber și cu sursă deschisă. Sursa de Vest See Full Bio

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod galben de vreme caldă, valabilă astăzi între orele 12:00 și 21:00. Sursa de Vest See Full Bio

Poster for CODRU Festival in Timisoara with bold 'CODRU Festival' and 'La Ziua Timisoarei' over a colorful abstract background.

CODRU se alătură programului Ziua Timișoarei cu trei zile de activități dedicate copiilor și familiilor, ateliere interactive și momente muzicale care reflectă valorile comunității construite în jurul conceptului. Sursa de Vest See Full Bio

Publicul din Timișoara va avea ocazia să asculte, în premieră națională, una dintre cele mai fascinante lucrări din istoria muzicii europene. Sursa de Vest See Full Bio

Man in a dark suit and white shirt at a pink-themed event, giving a subtle smile. The background features blurred pink logos or banners.

Partidul Social Democrat a decis, în ședința Biroului Permanent Național desfășurată astăzi, să își asume guvernarea și să îl propună pe Sorin Grindeanu pentru funcția de prim-ministru. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest