Concurs cu final aşteptat! Ovidiu Andriş este oficial, directorul Filarmonicii din Timişoara

Ovidiu Andriş, care a asigurat interimatul la conducerea Filarmonicii Banatul din Timişoara, încă din august 2021, a câştigat concursul pentru funcţia de director.
El este absolvent al liceului de muzica Ion Vidu din Timișoara, licențiat cu distincția Summa cum laude la Universitatea de Muzică și Teatru din Hamburg și a obținut diploma de masterat la Academia de Orchestră a Filarmonicii de Stat din același oraș.
CITEŞTE ŞI: Caz revoltător! Băieţel violat de un prieten care trebuia să îl supravegheze
În 2017 a fondat Trib’Art, cunoscută drept Tribul Artistic – asociație din Timișoara ce derulează proiecte culturale locale, naționale și internaționale.
În completarea studiilor, a obținut certificări de management cultural din partea Institutului Național pentru Cercetare și Formare Culturală și a Cursului Internațional de Management Cultural SuCarMus (Sustainable Career in the Music Sector).
Din poziția de manager cultural, Ovidiu Andriș a coordonat proiecte reprezentative pentru domeniul muzical-educațional, precum Romanian Chamber Orchestra, unul dintre cele mai importante proiecte dedicate muzicii clasice din România, unic prin structura ansamblului – reunește 21 de muzicieni români care fac performanță atât în țară cât și în unele dintre cele mai importante orchestre ale lumii).
Eufonia este cel mai important festivalul de muzică clasică de camera din vestul țării, recunoscut nu doar pentru nivelul ridicat al actului artistic, dar și pentru concertele de muzică clasică susținute în comunități aparte: spitale, muzee, penitenciare, stațiuni balneo-climaterice, mănăstiri, sau zone rurale defavorizate. În ultimii ani, a fost implicat în producția unora dintre cele mai importante evenimente ale Asociației TM2023 – Capitală Europeană a Culturii, precum Café 21, Impuls Fabric, Dante21, Festivalul Luminii TM2021, Sport21, Memoriile Cetății.
Două dintre cele mai recente reușite manageriale sunt admiterea lui în programul de Management Training organizat de MOST Music (program european ce își propune să dezvolte scena World Music din Balcani) și performanța de a transforma Tribul Artistic în prima asociație din România membră a European Music Council și International Music Council.
La concursul pentru funcţia de director al Filarmonicii s-a înscris, alături de Ovidiu Andriş şi Radu Popa, dirijor în cadrul instituţiei.
Acestuia din urmă i-a fost respinsă candidatură, pentru că nu depusese în original documente care să ateste finalizarea stdiilor superioare.
CITEŞTE ŞI: Costel Pantilimon, noul manager general al clubului de fotbal Politehnica Timişoara
Popa a depus contestaţie, iar în cele din urmă a putut candida, însă, la prima probă, a obţinut cu două puncte mai puţin decât Andriş.
Mai exact, la prezentarea proiectului de management, Radu Popa a primit nota 7,08, iar Ovidiu Andriş a obţinut 9,76.
La proba interviului, Andriş a primit nota 9,86, iar Popa, 6,71. Astfel, nota finală a lui Ovidiu Andriş a fost 9,81, iar a lui Radu Popa, 6,89.
Acesta din urmă a atacat rezultatele, însă contestaţia i-a fost respinsă, astfel cp Ovidiu Andriş este director cu acte în regulă.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
Mașină izbită de tramvai, într-o intersecție din Timișoara! Șoferul a ajuns la spital
O mașină și un tramvai au fost implicate într-un accident, în această după-amiază, la Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
Timișul are un nou prefect! Paul Finta a depus astăzi jurământul
Paul Finta este, începând de astăzi, noul prefect al județului Timiș. Sursa de Vest See Full Bio
Va fi forfotă în școlile din Timișoara, și pe timpul verii! Primăria anunță că vor continua reparațiile
Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Sursa de Vest See Full Bio

Temperaturi de foc, în jumătatea de vest a țării! Meteorologii au emis cod galben de caniculă
Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Sursa de Vest See Full Bio
16 ore de supraviețuire cu vampiri! Cum vrea un antreprenor român să transforme Transilvania într-un magnet pentru turiștii de aventură
Daniel Bîcîilă, fondator FangLand explică de ce românii plătesc pentru experiențe intense și cum poate legenda lui Dracula deveni un produs turistic exportabil. Sursa de Vest See Full Bio

Două tinere rănite, după ce au picat cu un triciclu într-un canal de pe marginea drumului, în apropiere de Timișoara
Echipaje de poliție și medici au fost solicitate să intervină, azi-noapte, în urma unui accident rutier, la Moșnița. Sursa de Vest See Full Bio
Cerul, privit prin telescop! Eveniment organizat de UVT, în apropiere de Jebel
Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Sursa de Vest See Full Bio

Imagini dramatice! Om resuscitat pe marginea drumului, după un accident cumplit
Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Sursa de Vest See Full Bio
Fritz, atac dur la adresa justiției după ce a pierdut procesul cu ANI! „Nu mi-a trecut prin minte, niciodată, că voi ajunge să fiu hărțuit”
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Sursa de Vest See Full Bio
Dominic Fritz pierde definitiv procesul cu ANI, care l-a declarat în conflict de interese!
După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Sursa de Vest See Full Bio
Este oficial! Paul Finta, noul prefect de Timiș! A fost adoptată Hotărârea de Guvern, cu numirea acestuia în funcție
Paul Finta va prelua funcția de prefect al județului Timiș. Acesta a fost desemnat oficial astăzi, printr-o Hotărâre de Guvern. Sursa de Vest See Full Bio
Filarmonica Banatul aduce muzica în alte două spitale din Timișoara! Când sunt programate evenimentele?
La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Ghiroda anunţă lansarea programului de finanţare nerambursabilă pentru domeniul cultură
Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Sursa de Vest See Full Bio

UVT își consolidează poziția între primele universități ale României în rankingul internațional Round University Ranking 2026
Universitatea de Vest din Timișoara își reconfirmă și consolidează poziția între universitățile performante ale României și Europei, conform ediției 2026 a rankingului internațional Round University Ranking (RUR). Sursa de Vest See Full Bio
VIDEO: Un bărbat a făcut amenințări în mediul online și s-a trezit cu mascații la ușă! A încercat să fugă și a sărit pe geam
Polițiștii hunedoreni au intrat imediat în alertă, în urma unui mesaj din mediul online. Sursa de Vest See Full Bio

Reuniune de nivel înalt, la Timișoara! Miniștri de externe din 16 țări europene ajung în orașul de pe Bega
16 miniștri ai afacerilor externe din statele europene se vor reuni la Timișoara, în această toamnă, pentru a marca finalizarea mandatului României în calitate de președinte a ICE. Sursa de Vest See Full Bio
Un timișorean s-a ales cu o amendă usturătoare, după ce a apelat la un operator neautorizat pentru a scăpa de deșeuri
A vrut să scape de gunoi fără bătăi de cap și a ocolit legea, dar polițiștii locali au intrat pe fir. Sursa de Vest See Full Bio
Video: Tragediile care au îndoliat Dumbrăvița au scos oamenii în stradă! Locuitorii cer trotuare și străzi mai sigure, după moartea lui Matias și a lui Dragoș
Peste o sută de oameni s-au adunat aseară, pentru a participa la „Marșul Tăcerii”, organizat în memoria lui Matias și a lui Dragoș, cei doi adolescenți care și-au pierdut viața în accidente petrecute la doar câteva zile distanță unul de celălalt. Sursa de Vest See Full Bio






Lasă un răspuns