Skip to main content

BMW, cu roţile în sus, pe mijlocul străzii! Cum s-a petrecut accidentul?

XPilates & Spa

Şoferul unui BMW şi-a văzut moartea cu ochii, după ce a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, iar maşina pe care o conducea s-a răsturnat.

Accidentul s-a petrecut în urmă cu puţin timp, la intrarea în municipiul Hunedoara, iar conducătorul auto ar fi încercat să evite un câine.

A tras de volan, pentru a nu lovi patrupedul, a scăpat maşina de sub control şi s-a răsturnat cu roţile în sus.

CITEŞTE ŞI: Scandal cu iz penal la Săcălaz! Primarul, acuzat că a încercat să cumpere voturile consilierilor locali! Reacţia edilului: viceprimarul m-a m**t!

Din fericire, bărbatul de 54 de ani a scăpat cu câteva leziuni uşoare, dar a fost transportat la spital, pentru investigaţii suplimentare.

„Pompierii Detașamentului Hunedoara au intervenit de urgență, astăzi, la un accident rutier care a avut loc pe Drumul Județean DJ 687, la intrarea în municipiul Hunedoara, dinspre Deva.
Pentru misiune au fost alocate o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD.
Sosite la locul accidentului, echipajele de salvare au constatat că în urma răsturnării unui autoturism, conducătorul acestuia, aflat singur în autovehicul, acuză dureri în zona gâtului, astfel că, după efectuarea manevrelor medicale necesare în astfel de situații, bărbatul, în vârstă de 54 ani, a fost transportat la UPU Hunedoara pentru investigații de specialitate. Din informațiile primite de echipajele de salvare accidentul s-ar fi produs în urma încercării șoferului autoturismului de a evita un câine aflat pe partea carosabilă”
, transmite ISU Hunedoara.

Acum, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească exact, cum s-a petrecut accidentul.

CITEŞTE ŞI: Valer Sabadus, pe scena Filarmonicii Banatul, în deschiderea Musica Ricercata Op. 6 –  Lux Timisiensis!

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Societatea de Transport Public Timișoara anunță prelungirea modificării temporare a circulației vaporetto, ca urmare a lucrărilor de reabilitare la Podul Iuliu Maniu, cunoscut ca Podul Muncii. Sursa de Vest See Full Bio

Un val de concedieri a fost aprobat în administrația locală din Ghiroda, după ce Consiliul Local a decis reducerea aparatului administrativ al primăriei. Sursa de Vest See Full Bio

Ziua Internațională a Hemofiliei, marcată anual în 17 aprilie, aduce în prim-plan o realitate îngrijorătoare: la nivel global, un număr semnificativ de persoane care suferă de această boală rămân nediagnosticate și, implicit, netratate. Sursa de Vest See Full Bio

Circulația feroviară s-a deschids pe un nou segment modernizat, în lungime de aproape 10 kilometri, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Un parteneriat academic a fost oficializat între Universitatea de Vest din Timișoara și Université Sorbonne Nouvelle, marcând un pas important în consolidarea cooperării internaționale în domeniul educației și cercetării. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în calitate de beneficiar și Expert Business Center SRL, partener, anunță demararea unei noi serii a cursului GRATUIT de EXPERT DEZVOLTARE DURABILĂ, derulat în cadrul Proiectului ”Evoluția Tehnologiilor Rapide = Evoluția Carierei Angajaților din Regiunea Vest!, ID 317710, cofinanțate din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și […]

Guvernul a adoptat hotărârea privind modernizarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, în cadrul unui amplu proces de transformare instituțională care vizează digitalizarea și eficientizarea serviciilor publice de ocupare. Sursa de Vest See Full Bio

Un bărbat de 43 de ani a fost sacționat dur de polițiștii timișeni, după ce a abandonat cinci pui de câine. Sursa de Vest See Full Bio

Sala Sporturilor „Constantin Jude” va găzdui, în perioada 18–19 aprilie, turneul Final Four al Cupei României la handbal masculin seniori. Sursa de Vest See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara a anunțat suspendarea temporară a plății călătoriilor prin aplicația 24Pay, fără a preciza durata exactă a acestei măsuri. Sursa de Vest See Full Bio

Pompierii bihoreni au intervenit de urgență în urma unui apel la 112 prin care erau solicitați pentru lichidarea unui incendiu violent, izbucnit într-o clădire în care sunt amenjate odăile călugărilor din cadrul Mănăstirii Izbuc. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest