Skip to main content

Blocaj la două proiecte importante din domeniul educației! Municipalitatea caută soluții pentru finalizarea investițiilor după ce constructorul a intrat în insolvență

XPilates & Spa

Municipalitatea analizează soluții legale pentru finalizarea investițiilor la Campusul Lenau și la Colegiul Național „Ana Aslan”! Asta după ce constructorul Ila Vorhaben a intrat în insolvență.

Situația impune și o reevaluare rapidă a lucrărilor deja realizate și a celor rămase de executat, astfel încât șantierele să poată fi reluate cât mai rapid, cu impact cât mai redus asupra termenelor finale.

Primul scenariu analizat de municipalitate implică realizarea unei expertize tehnice și lansarea unei noi licitații pentru lucrările rămase, procedură care ar întârzia finalizarea investițiilor cu aproximativ un an, din cauza pașilor birocratici obligatorii. Al doilea scenariu, și cel mai probabil, vizează preluarea lucrărilor de către un alt constructor în regim de subcontractare, în condițiile prevăzute de lege și cu stabilirea unor noi termene de execuție.

La Campusul Lenau, pentru finalizarea investiției, mai sunt necesare intervenții precum finalizarea primei jumătăți a fațadei corpului B și execuția celei de-a doua jumătăți. De asemenea, șantierul mai include amenajarea curții interioare, montarea obiectelor sanitare în băi și instalarea corpurilor de iluminat. Lucrările rămase acoperă și montarea balustradelor interioare, realizarea finisajelor, montarea covorului PVC în sălile de clasă, holuri și demisoluri, precum și aplicarea stratului de tartan în zonele deschise de la parter. La exterior, urmează aplicarea granitului pe treptele de acces, amenajarea curții și a trotuarelor, iar în etapa finală sunt prevăzute mobilarea și dotarea tuturor spațiilor. Investiția este de 18,3 milioane de lei.

La Colegiul Național Ana Aslan au fost finalizate structura și montajul șarpantei, au fost executate lucrările de desfacere a pardoselilor la interior, iar instalațiile termice, sanitare și electrice sunt realizate în proporție de aproximativ 50%. Valoarea totală a proiectului este de peste 7 milioane de lei, iar termenul inițial era luna iunie a anului viitor.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Inspectorii de muncă din cadrul ITM Timiș au desfășurat, luna trecută, mai multe controale, pentru a verifica dacă angajatorii respectă legea în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. Au fost vizate mai multe domenii de activitate, cu precădere cel al construcțiilor. Sursa de Vest See Full Bio

Two hospital beds in a bright patient room with white linens, blue headboard panels, and bedside tables near a large window.

Noua Maternitate Odobescu, din cadrul Spitalului Municipal Timișoara, s-a mutat în urmă cu câteva luni într-un nou sediu, situat pe Strada Franyó Zoltán, nr. 6 (în zona Blașcovici). Aici sunt oferite servicii medicale de nivel III pentru gravide, mame și nou-născuți, într-un sediu modern, adaptat standardelor actuale de siguranță și îngrijire. Sursa de Vest See […]

Panel of speakers seated at a long table on a stage, with nameplates and microphones, addressing a seated audience in a conference room.

Reprezentanții mediului de afaceri din Timiș au participat astăzi, la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, la o nouă sesiune de informare dedicată securității la incendiu, organizată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat”. Sursa de Vest See Full Bio

Firefighters in turnout gear at a rescue site, with a small brown dog peeking from a trench in a grassy outdoor area.

Pompierii bihoreni au fost solicitați să intervină pentru salvarea unui câine care a căzut într-o fosă septică în construcție, adâncă de aproximativ 3 metri. Sursa de Vest See Full Bio

Smiling man in a blue suit and striped tie with a residential building behind him.

Scandalul imobiliar de la Ghiroda capătă accente politice și ridică suspiciuni serioase privind modul în care sunt controlate dezvoltările urbanistice și interesele pe care le apără președintele CJT. Sursa de Vest See Full Bio

Group of around 18 people posing on the steps of a brick building, wearing lanyards and casual clothing.

Elevi din Timișoara s-au remarcat la Olimpiada Națională de Chimie. Competiția a avut loc la Sibiu și a reunit peste 360 de competitori din 39 de județe. Sursa de Vest See Full Bio

Two tiny hand-painted ceramic dolls with pink floral headdresses being held between fingers.

În acest weekend, clădirea Comenduirea Garnizoanei devine punctul de întâlnire pentru iubitorii de artă, obiecte handmade și muzică analogică. Se defășoară o nouă ediție a târgului Harababura Fair. Sursa de Vest See Full Bio

People wait at a bus stop in front of a pale green historic building with tall arched windows and trees nearby.

Elevii din Timișoara au parte, în luna mai, de lecții mai puțin obișnuite despre Europa, direct de la „sursă”. Sursa de Vest See Full Bio

Crane lifts a large boulder onto a blue flatbed trailer as workers in safety vests supervise on a sunny day.

Timișorenii care se plimbă pe malul Begăi, între Podul Mihai Viteazu și Podul Maria, pot descoperi de astăzi două sculpturi reamplasate în Parcul Alpinet, lucrări cu o istorie de peste patru decenii. Sursa de Vest See Full Bio

Deținătorii de terenuri în comuna Ghiroda, care nu își curăță proprietățile, vor fi aspru sancționați. Primăria Ghiroda anunță că Poliția Locală va intensifica controalele. Sursa de Vest See Full Bio

Într-un moment politic tensionat, în care România traversează o nouă criză guvernamentală, numele vehiculate pentru funcția de prim-ministru spun mai mult decât simple opțiuni administrative. Sursa de Vest See Full Bio

Five men sit at a long panel table in a council chamber, with flags behind and a large screen displaying 'CONSILIUL JUD TIMIȘ'.

Consiliul Județean Timiș a aprobat în unanimitate bugetul pentru 2026, cel mai mare din istoria instituției, în valoare totală de peste 1,15 miliarde de lei. Sursa de Vest See Full Bio

Mai mulți copii din Timiș vor avea ocazia să experimenteze o parte din viața unui fotbalist profesionist, în cadrul primei ediții a Cupei Druckeria- Juniorii din Curtea Școlii. Sursa de Vest See Full Bio

Intervenție în forță a polițiștilor din Timișoara, după ce angajații unei case de schimb valutar au cerut ajutor, la 112, pentru că unul dintre clienți făcea scandal. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest