Skip to main content

Seminar despre noile reguli de securitate la incendiu, organizat la de CCIA Timiș și ISU, pentru mediul de afaceri!

XPilates & Spa

Reprezentanții mediului de afaceri din Timiș au participat astăzi, la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, la o nouă sesiune de informare dedicată securității la incendiu, organizată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat”.

Evenimentul, desfășurat sub egida Instituției Prefectului Județului Timiș, a avut ca temă principală modificările legislative introduse recent prin Ordonanța de Urgență nr. 17 din martie 2026, care actualizează prevederile Legii privind apărarea împotriva incendiilor. Peste 150 de agenți economici din județ au confirmat participarea la acest seminar.

Este a doua oară anul acesta, când organizăm cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență Banat un seminar. Și dacă numărul firmelor prezente este atât de mare, înseamnă că agenții economici din Timiș sunt preocupați de acest subiect și așa cum spun eu de fiecare dată, prevenția este cea mai importantă, iar pentru asta agenții economici trebuie să fie informați. Eu doar atât vă mai spun, colaborarea între noi și ISU este foarte bună”, spune Florica Chiriță, președinte CCIA Timiș.

În cadrul seminarului au fost prezentate noile obligații și responsabilități pentru operatorii economici, precum și schimbările privind sancțiunile contravenționale aplicabile în domeniu. Organizatorii au urmărit să ofere participanților clarificări privind aplicarea corectă a legislației și măsurile necesare pentru prevenirea incendiilor.

Este al doilea seminar pe care îl organizăm împreună, de la începutul anului, având în vedere modificările legislative apărute și intrate în vigoare cu data de 13 aprilie 2026. Aceste modificări, în principal respectă principiul legal de neretroactivitate aplicării legii, deci se aplică pentru ce înseamnă acțiuni, activități documentații care se depun și care se depun și care au in impact foarte mare, de asemenea, modificările modificările legislative vin în contextul în care instalațiile pentru construcții, construcțiile, apariția de noi elemente de construcție, apariția unor noi elemente de instalații, și aș putea face referire la panourile fotovoltaice care sunt din ce în ce mai prezente, implică prevederea în normele care vizează securitatea incendiului a unei clădiri. pentru că noi în cadrul compartimentului avizarea autorizare, autorizăm și avizăm construcții, spații în construcții și instalații. Astfel încât la sfârșit siguranța cetățeanului să fie la un nivel foarte ridicat”, spune Lucian Mihoc, inspector șef – ISU Banat.

Panel of uniformed officials seated at a long table on a stage, addressing a large audience in a conference hall.

Prezentările au fost susținute de specialiști ai Inspecției de Prevenire din cadrul ISU „Banat”, care au răspuns întrebărilor venite din partea participanților și au explicat impactul noilor reglementări asupra activității firmelor.

Potrivit organizatorilor, astfel de întâlniri sunt necesare pentru informarea continuă a companiilor și creșterea nivelului de siguranță la locul de muncă.

Panel discussion at a formal conference with six speakers seated at a long table, microphones in front, audience facing them, a blue projection slide on the right.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Polițiștii de frontieră au deschis o anchetă după ce un bărbat a prezentat un permis de conducere fals. Sursa de Vest See Full Bio

Circulația tramvaielor din Timișoara revine la normal începând de astăzi, după mai multe zile în care transportul public a fost afectat de temperaturile extreme. Sursa de Vest See Full Bio

Nighttime yard fire with flames and smoke; a metal fence and debris, firefighters spraying water toward the blaze.

Echipaje de pompieri au intervenit de urgență azi-noapte pentru lichidarea unui incendiu violent, izbucnit la terasa unui restaurant. Sursa de Vest See Full Bio

Valul de căldură continuă să afecteze o mare parte a țării, iar meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat, valabilă astăzi, în intervalul orar 10:00–21:00. Sursa de Vest See Full Bio

Skater launches off a ramp, mid-air, performing a kickflip while others watch in a sunny park.

AnonimTM se alătură programului Ziua Timișoarei și transformă Bulevardul Nicolae Titulescu (Zona Uszoda) într-un spațiu dedicat culturii urbane, sporturilor pe roți și muzicii electronice. Sursa de Vest See Full Bio

Rezultatele inițiale ale Evaluării Naționale 2026 pentru absolvenții clasei a VIII-a au fost publicate astăzi, cu câteva ore mai devreme față de calendarul inițial anunțat. Sursa de Vest See Full Bio

Ambulance and emergency responders on a sunny rural road at a two-car crash scene with one car off the road beside a fence.

Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs în aceastp după-amiază pe raza localității Bârsău, din județul Hunedoara. Sursa de Vest See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara anunță modificări temporare în circulația tramvaielor, mâine, 1 iulie, în intervalul orar 07:30–15:00, ca urmare a închiderii traficului rutier în intersecția bulevardului Liviu Rebreanu cu strada Drubeta. Sursa de Vest See Full Bio

Modern dental treatment room with a blue reclining chair, yellow blinds, and dental equipment nearby.

Municipiul Timișoara, prin Administrația pentru Sănătate și Educație, continuă demersurile de extindere a serviciilor publice la nivel de cartier, vizând transformarea a 11 spații aflate în proprietatea orașului în cabinete medicale, centre educaționale și puncte de sprijin pentru comunitate. Sursa de Vest See Full Bio

Beige four-story building with large windows and a blue 'www.uvt.ro' sign on the roof, tree branches partially framing the scene.

Universitatea de Vest din Timișoara a organizat astăzi un eveniment de prezentare și comunicare publică în cadrul căruia au fost sintetizate rezultatele și indicatorii proiectului „Comunitate digitală pentru generații emergente”, cofinanțat prin PNRR. Sursa de Vest See Full Bio

Temperaturile ridicate îi determină pe tot mai mulți oameni să caute răcoarea în râuri, lacuri, iazuri sau alte cursuri de apă. Sursa de Vest See Full Bio

Wooden thermometer with a Celsius scale showing about 40°C, set against a bright blue sky with a shining sun.

România se confruntă cu unul dintre cele mai severe episoade de vreme extremă din această vară, după ce meteorologii au emis avertizări succesive de caniculă și instabilitate atmosferică pentru mare parte a țării. Sursa de Vest See Full Bio

Front view of a white Ford street-cleaning truck spraying water through a bar with multiple nozzles onto the street surface.

Valul de căldură continuă să creeze probleme în transportul public din Timișoara, după ce temperatura la nivelul șinelor de tramvai a atins din nou 60 de grade Celsius. Sursa de Vest See Full Bio

Brown 1980s BMW race car with numbered stickers on a track, front three-quarter view.

Zeci de mașini de epocă vor putea fi admirate, la Jimbolia. Se pregătește o nouă ediție a evenimentului „Retroparada Verii”. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest