Skip to main content

Băiat de 14 ani, bătut de un alt copil de aceeași vârstă! Poliția s-a autosesizat

XPilates & Spa

Un copil de 14 ani a fost bătut de un alt băiat de aceeași vârstă! Agresorul nu s-a mulțumit cu atât și a vrut să-i fure ce avea prin buzunare.

Incidentul s-a petrecut în luna iunie a acestui an, pe un teren de sport din municipiul Deva, însă polițiștii au aflat abia ieri de întreaga întâmplare și s-au sesizat din oficiu.

În scurt timp l-au identificat și pe tânărul agresor, care a fost dus la sediul Poliției pentru cercetări.

La data de 04 septembrie 2023, Poliția Municipiului Deva s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în cursul lunii iunie 2023, un minor în vârstă de 14 ani a fost agresat fizic de un alt minor, în vârstă de 14 ani, din Deva, în timp ce se afla pe un teren din municipiul Deva. După comiterea agresiunii, îndemnat de un alt tânăr, minorul de 14 ani a scotocit buzunarele persoanei vătămate, cu scopul de a-i sustrage bunuri”, transmite IPJ Hunedoara.

Copilul de 14 ani, bănuit de comiterea infracțiunii de tentativă de tâlhărie, a fost condus la sediul Poliției, cercetările continuând în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor comiterii faptei și a luării măsurilor legale.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Head-and-shoulders portrait of a middle-aged man with short dark hair, wearing a dark zip-up jacket against a white background.

Polițiștii din vestul țării desfășoară căutări ample, la această oră, pentru găsirea unui bărbat în vârstă de 63 de ani, care a dispărut. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Opera Națională Română din Timișoara, în parteneriat cu Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara, organizează vineri, 5 iunie, de la ora 19:00, Gala de Operă și Operetă, un eveniment dedicat excelenței artistice și promovării noii generații de interpreți lirici. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara efectuează, în perioada 2–4 iunie, plata ajutorului pentru încălzire și a suplimentului pentru energie acordat pentru consumul de combustibili solizi și/sau lichizi. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

People repair and assemble bicycles in a bright indoor workshop with tools on tables and onlookers nearby.

Folosești des bicicleta ca un mijloc de transport, dar nu știi cum să rezolvi o pană, să reglezi frânele sau să faci întreținerea de bază? Atelierul intitulat „Bike Kitchen”, oferă o alternativă la service-urile clasice de biciclete. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Tribunalul Timiș anunță suspendarea parțială a activității de judecată, ca urmare a protestului declanșat de personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul instanțelor judecătorești și al unităților de parchet, față de prevederile noii legi a salarizării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Universitatea de Vest din Timișoara marchează rezultatele obținute de studenții Facultății de Drept, la concursurile naționale și internaționale organizate în anul universitar 2025/2026. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primăria Timișoara continuă acțiunile de dezinsecție terestră pe domeniul public al orașului pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a larvelor acestora, urmate de activități de deratizare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

White ornate university building with curved façade and a flag on a sunny street, labeled Politehnica on the top center.

Absolvenții de liceu care își doresc să devină studenți ai Universității Politehnica Timișoara se pot preînscrie, începând de astăzi, 1 iunie, pentru admiterea la studiile universitare de licență. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Timișorenii sunt invitați joi, 4 iunie, la o petrecere specială pe apă, organizată de comunitatea Launmomentdat pe barca Pelican, cu plecare de la D’arc pe Mal. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Conflict sângeros, azi noapte, în zona Lacului Surduc, unde un bărbat a fost ucis cu bestialitate, de un cunoscut. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Black-and-white portrait of a middle-aged man with short hair wearing a dark jacket outdoors near rocks.

Zi tristă, pentru familia, apropiații și comunitatea din Pesac, după ce primarul comunei, Cornel Toma, a murit la vârsta de 57 de ani. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara anunță modificări temporare în circulația liniilor Expres 4, Expres 4b și a cursei școlare S13, ca urmare a lucrărilor desfășurate în zona Aeroportului Internațional „Traian Vuia”. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ