Accident mortal, nu departe de Timișoara! Un motociclist și-a pierdut viața după ce un șofer nu i-a acordat prioritate

Accident grav de circulație, duminică dimineața, între Săcălaz și Sânmihaiu Român!

Accident grav de circulație, duminică dimineața, între Săcălaz și Sânmihaiu Român!

Actorul Marian Râlea joacă în două spectacole ale Teatrului Național Timișoara, însă face parte din nenumărate proiecte de teatru dar și de televiziune.

Un jandarm al Grupării Mobile, aflat în timpul liber a prins un hoț, care furat banii unei femei cu o zi înainte.

Polițiștii din vestul țării continuă tradiția, și le-au oferit doamnelor și domnișoarelor, flori, în această zi specială.

Angajaţii Aeroportului Internaţional Timişoara au adus zâmbetul pe buzele tuturor doamnelor şi domnişoarelor care au tranzitat aerogara.

Monica Bârlădeanu, Augustin Viziru, Codin Maticiuc, Ana Baniciu, Cătălin Cazacu, Levent Sali și Sandra Izbaşa, adică protagoniştii comedie poliţiste „Faci sau taci”, vor fi prezenţi mâine seară la Cinema City din Shopping Center Timișoara, la avanpremiera filmului.

Romanița Jumanca, președintele organizației de femei din PSD Timiș, continuă munca de înființare și reorganizare a organizațiilor OSFD în întreg județul.

Deputatul ALDE, Marian Cucșa a depus în Parlament un proiect de lege privind acordarea unor zile libere pentru părinți în situația închiderii temporare a unităților de învățământ.

Fostul președinte al României, Traian Băsescu este prezent astăzi în urbea de pe Bega, la Universitatea de Vest din Timișoara.

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a răspuns invitației partenerului MI6, de a participa la aniversarea Programului Virtual Power Plant.

Cod galben de vânt în Timiș, valabil până în această după amiază!

Cursele noi cu zbor direct din Timișoara anunțate în ianuarie 2019 de către compania aeriană Wizz Air și Aeroportul Internațional Timișoara, vor fi disponibile cu două luni mai devreme!

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a fostului primar din comuna Tormac, județul Timiș.

CCIAT, în calitate de partener coordonator al Proiectului SIA VEST, a demarat procesul de înființare a celor 25 de start up-uri ale căror planuri de afaceri au fost selectate spre finanțare.