Interviu cu Marian Râlea, actorul care face magie pe scena Teatrului Național Timișoara și nu numai!

Actorul Marian Râlea joacă în două spectacole ale Teatrului Național Timișoara, însă face parte din nenumărate proiecte de teatru dar și de televiziune.

Marian Râlea a fost prezent miercuri la Timișoara și s-a prezentat cu ”Meteorul” în fața publicului timișorean, ocazie cu care a răspuns câtorva întrebări legate de viața de actor și provocările cu care se confruntă zi de zi. Iată mai jos interviul redat integral.

Reporter: Mai sunt emoții pe scenă după atâția ani?

Marian Râlea: Emoțiile sunt tot timpul, nu ai cum să le stăpânești decât imediat după ce se ridică cortina și atunci spațiul îți aparține, jocul e al tău, cuvintele le știi foarte bine, le-ai înțeles și totul devine un mare spectacol. Îmi place să cred că mai am emoții, în ultimul timp jucându-se rar spectacolele, sigur nu mai există un exercițiu permanent și atunci ai sentimentul că fiecare spectacol e o premieră, dar emoțiile sunt în general, pentru actori, creatoare și atunci ele trec și dincolo de scenă, spre public și asta simți pe măsura derulării spectacolului sau la sfârșit când ești aplaudat, dar emoția este permanentă. Este pentru omul de rând, dar păi pentru un actor.

(R) Cum vedeți și simțiți publicul din Timișoara?

(M.R) Un public foarte cald, foarte primitor. Am avut două experiențe aici cu ”Viața e vis” și ”Meteorul”, cu ambele spectacole am reușit să ajung la inima spectatorilor pentru că spectatorii de aici din Timișoara au o inimă mare și m-au primit ca și cum aș fi fost de-al locului, într-un fel mau adoptat. Am avut și marea bucurie să joc cu actori excepționali de aici de la Timișoara, și atunci sigur, munca noastră a fost împlinită. Dar eu cred că este un public care își merită statutul de viitori spectatori ai Capitalei Culturale Europene.

Pe viitor sunteți deschis și pentru alte colaborări cu Teatrul Național Timișoara?

(M.R) În general mă duc unde sunt invitat. Îmi doresc din tot sufletul să mai vin, dar problema este cu timpul. Acum am și povestea cu filmatul, cu serialul de la Antena 1, Fructul oprit, mai  am multe spectacole și la București, dar sigur dacă voi fi invitat cu mare drag și cu mare bucurie voi veni.

Cum faceți față programului încărcat pe care îl aveți?

(M.R) Sunt un actor cu șansă, nu ma plâng că joc pentru că asta este meseria mea și atunci așa mi-am construit-o, încă din tinerețe jucam în trei teatre, toată lumea îmi spunea vai de capul tău,  cum poți să joci, cum faci față, dar eu consideram că un actor asta trebuie să facă, să joace cât mai mult. Sigur, să te întâlnești cu spectatori nu numai din București este un privilegiu pe care eu deocamdată îl am, dar efectiv nu mai simți, sau cel puțin eu nu mai simt spațiul, timpul atunci când știu că voi face pe scenă oamenii să înțeleagă ce joc și noi facem pe scenă spectatorii fericiți, atunci nu mai contează că te scoli la 4, că ajungi la aeroport, că ajungi la repetiție, joci seara, ești fericit că s-a încheiat ziua în aplauze și a doua zi o iei de la capăt. Cam asta le-aș dori fiecărui actor tânăr să li se întâmple, adică să aibă șansa mea.

Dacă ar fi să alegeți între film sau teatru, în care parte s-ar înclina balanța?

(M.R) Noi am fost învățat la facultate la școlile pe care le-am făcut că actorul trebuie să fie dedicat și filmului și televiziunii și teatrului, și spectatorilor mari și spectatorilor mici și atunci eu am luat sfatul ăsta, sau învățătura asta ca o existență exemplară și îmi face plăcere. Sigur că sunt diferențe între a fi în fața unui aparat de filmat, a fi într-un serial de televiziune, a fi în fața mai multor aparate cum sunt la televiziune, a fi pe scenă, am încheiat cu scena pentru că aici mă simt mult mai bine decât în celelalte situații, aici pe scenă naști un lucru viu, irepetabil, este un mare, foarte mare joc, nu contează dacă ai copii mari sau copii mici în public, important e să fii cum spune și Hamlet, pentru că dacă nu ești e puțin mai greu, e puțin mai greu pentru tine, ddar dacă faci parte din marele joc atunci meseria și viața ți-e împlinită. La film sigur, mai poți repeta, se pot relua secvențe, e altfel de perceție, e o percepție la prim-plan a actorului care apare de 10 metri pe ecran, se joacă altfel, aș putea să spun că sunt meserii diferite, dar ele sunt împinse de același resort al jocului și atunci fac parte din meseria mea de actor.

Și o ultimă întrebare, generații întregi au crescut cu ”Magicianul” și vă știe drept ”magician”, vă mai oprește lumea pe stradă?

(M.R) Da, bineînțeles! Sunt copii mari care acum au și ei copii și de multe ori mi se întâmplă ca părinții, mai exact copiii care au crescut cu mine să le spună copiilor lor ”uite el este magicianul”, dar ei nu înțeleg ce magician, de unde magician, și copiii mari, adică părinții, le răspund celor mici ce știți voi, când eram de vârsta ta, eu am crescut cu domnul, el era ”Magicianul”. E o mare bucurie, o mare plăcere și o mare satisfacție defapt, decâte ori mi se spune ”Magi”, colegii mai tineri cu care joc și în film și pe scenă, toată lumea îmi spune ”Magi” și atunci sunt așa un fel de magician al teatrului.