Skip to main content

Traian Băsescu, la Timișoara! Care este scopul vizitei sale?

XPilates & Spa

Fostul președinte al României, Traian Băsescu este prezent astăzi în urbea de pe Bega, la Universitatea de Vest din Timișoara.

Fostul lider al țării ţine la această oră o conferinţă la invitaţia Facultăţii de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării din cadrul UVT.  Tema aleasă este „Viitorul Uniunii Europene. Securitatea pe primul loc”.

CITEȘTE ȘI: Camera de Comerț din Timiș, prezentă la aniversarea Programului Virtual Power Plant!

Traian Băsescu le-a vorbit studenților de la Științe Politice despre problemele de securitate și despre politica externă.

Legat de Europa, frontiera de la Mediterană este afectată de instabilitatea țărilor din nordul Afericii, avem estul Europei, afectat de insecuritatea de la Marea Negră și de la Marea Baltică. Se mai ceartă și Spania și Marea Britanie pentru piatra de la Gibraltar și așa avem toate frontierele într-o stare de instabilitate. Nu aș spune stare de insecuritate ci de instabilitate, și acum să vedem ce e la noi acasă, revenim la Uniunea Europeană. UE de circa 10 ani nu reușește să-și rezolve nicio problemă internă din cauza faptului că nu are un lidership. Nicio țară nu e capabilă să furnizeze un om politic de anvergură care să spună ăsta e programul, astea sunt argumentele pentru program și eu cred că ăsta e drumul și să înceapă o dezbatere despre viitorul UE. A fost un  efort care a schimbat tratatul Uniunii Europene, în tratatul de la Lisabona. Timp de 2 ani am lucrat la fiecare articol din acest tratat care aduce îmbunătățiri democratice, și Parlamentul European dobândește putere în raportul cu Consiliul European”, le-a spus studenților, Traian Băsescu.

base 2

CITEȘTE ȘI: Momente de groază pentru o femeie şi copiii ei, după a iubitul său a luat un cuţit şi a dat buzna în casă

Băsescu a mai spus că Uniunea Europeană are o problemă de identitate și că până acum nu s-a găsit niciun lider politic european care să îndrepte această situație. În plus, UE nu reușește nici să își protejeze frontierele.

Țările din Spațiul Schengen, acolo unde noi nu suntem, au comportamenul unei țări, nu mai au frontiere, și tot conturul zonei trebuie apărat precum frontierele unui stat precum e România, cu grăniceri, pe aici nu se trece, dar chiar și așa prin frontierele Uniunii Europene și ale spațiului Schengen au trecut milioane de migranți. Atunci cine e UE dacă nu-și poate apăra frontierele, și asta este o mare problemă! Uniunea Europeană nu e capabilă să asimileze milioanele de migranți care au venit din Africa și Orientul Mijlociu, UE nu a reușit să-și protejeze frontierele. O altă mare problemă este identitate europeană. Noi suntem România, Angela Merkel e Germania, Holland e Franța, Mark Ruthe e Olanda, deci nu am reușit să creem o identitate europeană și fiecare vorbește pe vocea lui în relațiile cu China, Rusia și SUA”, a mai spus Traian Băsescu.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Outdoor construction equipment showroom event with people examining machines near a Komatsu/Kuhn building.

Comuna Giarmata continuă să atragă investiții importante. KUHN România, unul dintre principalii furnizori de utilaje și soluții pentru construcții, industrie și infrastructură, deschide, aici, un centru regional. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Universitatea de Vest Timișoara redevine, în perioada 12-13 iunie, spațiul romanic al întâlnirii dintre limbi, culturi și tradiții academice, organizând cea de-a XIV-a ediție a Colocviului Internațional „Comunicare și cultură în Romania europeană”. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Organizația Femeilor Social-Democrate Timișoara și-a desemnat noua echipă de conducere. În urma votului, Roxana Iliescu a fost aleasă președinte al organizației. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în două zone din oraș, începând de mâine, pentru desfășurarea a două evenimente. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

C.I.I. Urechiatu Romeo, 0744843545, lichidator judiciar al  Radel & Hahn SRL – în faliment, in bankruptcy, en faillite, Dosar nr. 615/30/2025, Tribunal Timis, vinde la cel mai bun pret oferit: bunuri mobile  – 43588 euro + TVA, FORD FOCUS AB Autoturism berlina cu hayon, TM 16 PXT, an 2011, benzina, 1596 cmc – 1157 euro […]

Surgical team in blue gowns and masks perform an operation around a patient on the operating table under overhead lights.

O tânără de 23 de ani, care se confrunta cu o afecțiune gravă ce îi afecta mobilitatea și calitatea vieții, și-a recăpătat speranța, după o intervenție chirurgicală realizată la Spitalul Județean din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primăria Timișoara susține proiectul propus de Alfred Simonis, președintele CJT, privind construcția unei parcări de mari dimensiuni, în zona Spitalului Județean. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Group of people seated around a long conference table, discussing with papers and water bottles, flags in the background.

Timișoara intră oficial pe harta relațiilor economice româno-chineze, prin lansarea filialei locale a Camerei de Comerț și Industrie România–China (CCIRC). Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ