Atenţie, dacă aveţi câini! Poliţiştii fac controale, pentru a afla dacă respectaţi legea

După tragedia din capitală, unde o femeie a murit, după ce a fost muşcată de câini, iar ancheta nu a stabilit deocamdată dacă este vorba despre câini maidanezi, sau câini de rasă, pe care proprietarii i-au lăsat nesupravegheaţi, poliţiştii verifică patrupedele de companie.
Astfel de acţiuni a avut loc deja în localitățile Șag, Sânmihaiu, Peciu și Parța, din județul Timiș, pentru verificarea modului în care este respectată legea privind regimul de deținere al câinilor periculoși din categoriile I și II.
În doar câteva ore, oamenii legii au descoperit 68 de câini periculoși ai căror proprietari încălcau legea.
Este vorba despre câini din rasele Pitbull, Cane Corso, Ciobănesc Caucazian şi Rottwiler, care nu erau microcipaţi, vaccinaţi sau sterlizaţi.
De asemenea, polițiștii au constatat că pentru câinii din categoria I nu exista asigurare pentru răspundere civilă.
Totodata, proprietarii câinilor nu au depus la sediul postului de poliție documentele prevăzute de lege și nu au înregistrat câinii la Asociația Chinologica Timiș.
În urma verificărilor, au fost date 49 de amenzi, în valoare totala de 13.000 de lei.
Distribuie pe rețele de socializare
Comments (1)
Lasă un răspuns Anulează răspunsul
Alte articole

O elevă de clasa a VIII-a s-a aruncat de la etajul doi al școlii, în ziua absolvirii! Fata a ajuns în stare gravă la spital

Grădini interioare și laboratoare inteligente în școli! Liceenii din Timișoara decid, în premieră, cum se cheltuiesc banii publici prin bugetare participativă

Descinderi în timpul examenului de Bacalaureat! Doi elevi, prinși în flagrant în timp ce fraudau testarea! O a treia persoană, din exterior, este implicată!

Dominic Fritz, noul președinte ales al USR! A obținut aproape 70% dintre voturile colegilor

O nouă pistă de biciclete, la Timișoara! Va conecta zona Giroc cu centrul orașului! Pentru asta însă, vor fi desființate locuri de parcare

Video: Bătrână bătută de noră, în timp ce soțul agresoarei filma fără să intervină! Poliția a deschis o anchetă în acest caz

Goran Bregović, Akua Naru și Trio Mandili vin la Timișoara! CODRU Festival 2025 anunță un line-up spectaculos pentru ediția aniversară

Prăpăd pe străzile Timișoarei! Amenzi de peste un milion de lei, pentru constructorii care nu respectă legislația pentru șantiere

VIDEO: Tineri loviți în plin de o mașină scăpată de sub control! Au ajuns la spital

Descinderi la locuința unui bărbat din Lugoj! Polițiștii au găsit un întreg arsenal de muniție

VIDEO: Incendiu devastator! Pompierii s-au chinuit mai bine de patru ore pentru a stinge flăcările! De la ce au izbucnit?

Video: Fursecuri peruane, zacuscă reinterpretată sau dulceață de dovlecel! Un festin culinar semnat de studenții USVT pentru industria HoReCa

Caz șocant, în Poliția de Frontieră! Un agent a fost aruncat după gratii, pentru că punea în circulație bani falși

România prezentă la cea de-a 23-a reuniune a Consiliului de administrație al Rețelei SPO din Uniunea Europeană! Delegația ANOFM a fost condusă de secretarul general, Marcel Miclău!

Firmele timișene invitate la un seminar de informare privind oportunități de finanțare în cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027

Românii au făcut de 5.000 de ori ocolul Pământului cu Eturia, în 18 ani de vacanțe exotice! Care sunt destinațiile preferate?

VIDEO: S-a deschis un nou segment de cale ferată modernizată, între Lugoj și Timișoara Est!

Toată lumea respectă, cum să nu respectăm?