Skip to main content

Accident cu 7 victime, printre care şi un copil! Un om a murit pe loc

XPilates & Spa

Impact violent în urmă cu foarte puţin timp, în judeţul Timiş, pe fondul vitezei neadaptate la condiţiile de carosabil.

Două maşini s-au ciocnit extrem de puternic, pe DN 6 Timişoara-Cenad, la ieşirea din localitatea Lovrin.

accident lovrin01

În urma impactului au rezultat 7 victime, printre care şi un copil.

CITEŞTE ŞI: Incendiu de proporţii, într-o sală de clasă! Doi elevi, captivi! Scenariul de groază, pus în practică de pompier

La sosirea echipelor de intervenţie, o persoană era deja decedată, iar o alta în stop cardio-respirator.

accident lovrin02

UPDATE:

Din păcate, cea de-a doua victimă nu a răspuns manevrelor de resuscitare, astfel că medicii au fost nevoiţi să declare decesul.

„Un autoturism circula pe DN6 dinspre Timişoara spre Sânnicolau Mare, iar la un moment dat nu a adaptat viteza la conditiile de drum, intrand in coliziune cu un autoturism, care se deplasa regulamentar din sens opus. În urma impactului, conducatorul auto şi pasagera dreapta-faţă din autoturismul care a pătruns pe sensul opus de mers, au decedat. 4 adulti şi un copil din celalalt autoturism au fost răniţi şi transportaţi la spital”, transmite IPJ Timiş.

accident lovrin03

Cele două persoane decedate sunt soţ şi soţie.

CITEŞTE ŞI: FOTO Impact violent între două mașini! Patru oameni au ajuns la spital

La locul accidentului a intervenit şi un elicopter SMURD, care l-a oreluat pe unul dintre bărbaţii din maşina aruncată în afara părţii carosabile.

Acesta era conştient, însă sunt suspiciuni că ar fi suferit traumatisme craniene şi la coloana vertebrală.

 

 

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Smiling man in a blue suit and striped tie with a residential building behind him.

Au fost publicate datele financiare ale firmelor, pe anul 2025, iar cifrele arată o creștere spectaculoasă, în cazul societății controlate de Alfred Simonis, de când e președinte al Consiliului Județean Timiș. Sursa de Vest See Full Bio

Reprezentanții STPT anunță închiderea temporară a ștrandului din cadrul bazei de agrement a societății. Sursa de Vest See Full Bio

Electric scooter lying on its side on a tiled pavement, with the deck and wheel visible in sunlight

Tot mai mulți copii sunt victime ale accidentelor cu trotinete electrice. Este anunțul medicilor de la Spitalul Județean Timișoara, conform cărora unul din trei accidente de trotinetă implică un copil. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în calitate de beneficiar al Proiectului „#Skills4Future:Dezvoltarea Competențelor Digitale, Durabile și Antreprenoriale în era tehnologiei” – ID 311110, cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, lansează o nouă serie a cursului gratuit de „Îmbunătățirea continuă a proceselor”. Sursa de Vest See Full Bio

Conference room training session: a presenter and a facilitator at the front delivering slides to a seated audience around long white tables.

O echipă din România, formată din reprezentanți ai Aquatim și ai Companiei de Apă Someș, a participat recent la programul internațional „Croatian Inspiration”, desfășurat la Karlovac, în Croația, în cadrul proiectului european Erasmus+ Incluziune și sustenabilitate în Muzeele Apei. Sursa de Vest See Full Bio

A street crew cleans a puddled road with a large white utility truck, spraying water from a hose held by a worker in a safety vest and cap.

Salubrizare Timișoara anunță recrutarea de personal pentru posturile de șofer profesionist și muncitor pentru întreținerea căilor publice, în vederea consolidării activităților de curățenie și întreținere urbană din municipiu. Sursa de Vest See Full Bio

A man sits on grass with hands behind his back as three Romanian police officers surround him; face blurred, police logos visible above.

Individul care a deschis focul asupra mașinei în care era fosta lui iubită și rudele acesteia, printre care și un copil, a fost prins de polițiști. Sursa de Vest See Full Bio

Scene de coșmar, în această după-amiază, când un bărbat a început să se certe cu partenera lui, iar la un moment dat și-a iesit din minți. Sursa de Vest See Full Bio

Doi tineri au ajuns în arest după ce au furat un ATV și s-au plimbat cu acesta prin oraș, deși cel care îl conducea nici măcar nu avea permis de conducere. Sursa de Vest See Full Bio

restrictii trafic

Șoferii trebuie să se „înarmeze” cu multă răbdare în perioada următoare, întrucât vor fi instituite restricții de circulație, în mai multe zone ale Timișoarei. Sursa de Vest See Full Bio

Emoții pentru mii de absolvenți de liceu din județul Timiș. Mâine încep probele examenului național de Bacalaureat 2026, sesiunea iunie–iulie, la care sunt așteptați aproximativ 3.500 de candidați. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest