Skip to main content

Zi plină de meciuri de fotbal și concursuri, la Timișoara! Baza sportivă „Vasile Deheleanu” a fost inaugurată

XPilates & Spa

Noua bază sportivă de pe strada Mircea cel Bătrân, din Timișoara, a fost inaugurată oficial.

Complexul poartă numele „Vasile Deheleanu”, un simbol al fotbalului timișorean, născut în cartierul Mehala, multiplu campion național cu Ripensia în anii ’30 și fost antrenor al Politehnicii Timișoara.

Evenimentul de deschidere a adunat sute de copii, părinți și locuitori ai cartierului. Este o zi plină de activități sportive și recreative.

Programul a început de la ora 10:00 cu turnee de fotbal dedicate copiilor din categoriile 2015 și 2017, urmate de concursuri de baschet, un quiz despre istoria fotbalului și competiții de darts.

„Este o bază istorică și tocmai de aceea sunt foarte fericit și cred că nu doar eu. Sunt astăzi aici sute de copii aici care se bucură. Vrem să transmitem semnalul foarte clar că sportul trebuie ancorat în comunitate, trebuie deschis pentru comunitate. Aici, pe această bază vom avea un program divers, atât pentru echipe existente de seniori, de juniori, cât și pentru comunitate. Deci va fi un program foarte bine organizat și bineînțeles că ne dorim ca cât mai mulți oameni să aibă acces la această bază”, a transmis Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

Infrastructura bazei include un teren de fotbal, un teren multifuncțional, precum și o clădire dotată cu tribună de 417 locuri, vestiare, cabinet medical și spații tehnice. De asemenea, baza beneficiază de o instalație de nocturnă și de panouri solare.

Investiția, în valoare de aproape 5 milioane de lei, a fost acoperită integral din bugetul local și face parte dintr-un plan mai amplu de dezvoltare a infrastructurii sportive din oraș.

Știm foarte bine că infrastructura sportivă din Timișoara are nevoie de mai multe investiții. Am început un mare program, bineînțeles începând cu stadionul Eroii Timișoarei, care va fi gata anul acesta. Dar nu numai, planificăm deja următoarea bază pe Bogdăneștilor, unde va fi un mic parc sportiv. Acum, împreună cu SCM, am finalizat niște lucrări de cosmetizare pe baza de lângă stadion, unde astăzi vom și semna un parteneriat cu echipa Poli Timișoara care acolo va folosi această bază pentru antrenamentele lor și în același timp vom avea acolo și terenuri pentru comunitate”, a completat primarul Timișoarei.

SCM Timișoara va gestiona activitățile sportive ale noii baze și va se va ocupa, de asemenea, de întreținerea întregii infrastructuri.

„Noi ne-am dat seama că de fapt administrarea unor baze sportive trebuie făcută și cu o viziune și iubire pentru sport. Nu este doar o chestiune tehnică sau administrativă și ține și de o parte de strategie, de deschidere către comunitate și tocmai de aceea am luat decizia ca toate bazele timișorene să fie administrate de SCM, să putem integra mai bine activitățile sportive ale SCM-ului cu activitățile de sport pentru toți. Mă bucur enorm de mult că avem o echipă extrem de dedicată la SCM și am mare încredere că asta ne va asigura că valoarea acestei baze, inclusiv valoarea materială, nu se va degrada în timp”, a mai spus Dominic Fritz.

În intervalul 15:00–17:30, terenul de fotbal va fi deschis publicului larg, iar seara va continua cu un meci old-boys între Poli și CFR Timișoara, urmat de confruntarea juniorilor U14 dintre Poli și Ripensia. Manifestările continuă și mâine, când va avea loc Cupa Firmelor la fotbal, între orele 10:00 și 19:00.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Group of students posing in front of a bus, holding a purple 'Cyber Moon' banner and a Romanian flag.

Performanță excepțională pentru o echipă de liceeni din Timișoara. Elevii de la Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga”, reuniți în echipa de robotică CyberMoon, au câștigat FIRST Tech Challenge European Premier Event 2026, una dintre cele mai importante competiții internaționale de robotică dedicate liceenilor. Bianca Albei See Full Bio

Group of formally dressed people on a stage at a conference, with a podium in the center.

Liberali din toată țara au fost prezenți astăzi, la București, la Congresul Extraordinar al partidului, convocat după desemnarea lui Adrian Veștea în funcția de premier, fără consultarea PNL. Bianca Albei See Full Bio

Yellow city bus with a large white logo on its side parked along a street with trees and buildings in the background.

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând de luni, 22 iunie, mijloacele de transport în comun vor circula după programul de vacanță, cunoscut și ca programul de vară. Bianca Albei See Full Bio

restrictii trafic

La solicitarea Delgaz Grid, a Societății Drumuri Municipale și a companiei AHM SMARTEL, comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea traficului rutier în câteva zone din oraș, începând de mâine. Bianca Albei See Full Bio

Firefighter in helmet and turnout gear on a heavily damaged tiled roof, directing a water spray as smoke rises from the burned house.

Intervenție de urgență a pompierilor, în această dikmineață, când un incendiu puternic a izbucnit la o gospodărie și a fost urmat de explozia a două butelii de aragaz. Bianca Albei See Full Bio

Firefighters on a burning building roof at night as flames and thick smoke rise, with a fire engine in view at the right. (Informative)

Un incendiu de proporții a izbucnit azi-noapte, când trei locuințe au fost cuprinse de flăcări violente care amenințau și o a patra casă. Bianca Albei See Full Bio

După zilele cu temperaturi ridicate și disconfort termic accentuat, vremea se schimbă brusc în vestul țării. Bianca Albei See Full Bio

Un tână de 25 de ani a trăit coșmarul vieții sale, în timp ce mergea spre magazin să facă unele cumpărături. Bianca Albei See Full Bio

Side-by-side image: a young man with curly hair and round glasses on the left; on the right is a Romanian RO-ALERT screen with a missing-person notice text.

Sunt căutări ample, la această oră, pentru găsirea lui Rareș Andrei Manciu, care a dispărut fără urmă, iar părinți se tem de ce este mai rău. Bianca Albei See Full Bio

Two vehicles damaged in a highway collision: a crushed small car on the left with responders nearby; a dented white van on the right with an ambulance behind.

Accident rutier grav, în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1 Timișoara-Lugoj, provocat de un tânăr de 20 de ani. Bianca Albei See Full Bio

Couple in bed: man sleeping with mouth open while the woman looks alarmed under the pillows and blanket

Sforăitul este una dintre cele mai frecvente probleme din timpul somnului și poate afecta atât persoana care sforăie, cât și partenerul de viață. Bianca Albei See Full Bio

A small outdoor string ensemble performing on a portable stage in a park, with sheet music stands and a banner in the background.

Două noi concerte vor avea loc săptămâna viitoare în spitalele din Timișoara, în cadrul unei inițiative a municipalității menite să aducă momente de relaxare și sprijin emoțional pacienților și personalului medical. Bianca Albei See Full Bio

author avatar
Bianca Albei