Skip to main content

VIDEO: Un bărbat și-a incendiat gospodăria, apoi s-a spânzurat! Alte cinci persoane au avut nevoie de asistență medicală

XPilates & Spa

Un bărbat a fost găsit spânzurat într-o gospodărie unde a izbucnit un incendiu violent.

Alarma s-a dat în jurul orei 11:30, în localitatea Vinga, din Arad, unde au intervenit mai multe echipaje de pompieri, dar și două ambulanțe SMURD.

La fața locului, incendiul se manifestă prin ardere generalizată la un garaj din curtea gospodăriei și la o anexă, dar exista posibilitatea ca flăcările să se extindă și la casa de locuit.

Din nefericire, în curtea casei, pompierii au găsit un bărbat spânzurat, care, potrivit presei locale, este și cel care a incendiat construcțiile din gospodărie.

Până la ora 12:35, pompierii au reușit să lichideze incendiul, în urma căruia, alte cinci persoane au fost asistate medical la fața locului, refuzând transportul la spital.

Două dintre ele prezentau o ușoară intoxicație cu fum, alte două persoane aveau atac de panică, iar ultima dintre ele prezenta arsuri la nivelul membrului superior drept.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Yellow semi-truck with severe front-end damage on a highway, windshield cracked and debris scattered as traffic backs up nearby.

Mai multe echipaje de intrevenție s-au mobilizat în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1, la locul unui acccident rutier. Sursa de Vest See Full Bio

Pe masa consilierilor locali va ajunge, în ședința următoare, un proiect în valoare de peste 1,6 milioane de lei, pentru dezvoltarea a două spații muzeale din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Aerial view of a modern suburban neighborhood with white houses and a backyard pool, overlapped by a giant portrait on the right.

Palatul de la Moșnița Nouă, ridicat pe aproape 4.000 de metri pătrați și înconjurat de suspiciuni privind ocuparea domeniului public și construcții fără acte, nu este primul episod controversat din istoria imobiliară a lui Alfred Simonis. Sursa de Vest See Full Bio

Timișorenii sunt invitați la o incursiune în universul muzicii renascentiste, în cadrul Festivalului Baroc. Sursa de Vest See Full Bio

O nouă acțiune de amploare, în această dimineață, la Timișoara, unde procurorii Parchetului European fac cercetări într-un dosar privind fraudarea fondurilor comunitare. Sursa de Vest See Full Bio

Un bărbat în vârstă de 53 de ani a cerut ajutor polițiștilor, după ce telefonul i-a fost furat. Sursa de Vest See Full Bio

Close-up of a gloved hand chiseling a log, carving decorative shapes into the wood surface.

Un nou proiect cultural este lansat de Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, în colaborare cu Centrul de Voluntariat Reșița. Sursa de Vest See Full Bio

Aerial view of a large excavation site in farmland, with curved dirt paths, heavy machinery, and storage trailers to the right.

A trecut o lună de la deschiderea oficială a șantierului centurii de vest a Timișoarei, iar lucrările avansează într-un ritm susținut. Reprezentanții DRDP Timișoara au prezentat stadiul actual al investiției. Sursa de Vest See Full Bio

Outdoor construction equipment showroom event with people examining machines near a Komatsu/Kuhn building.

Comuna Giarmata continuă să atragă investiții importante. KUHN România, unul dintre principalii furnizori de utilaje și soluții pentru construcții, industrie și infrastructură, deschide, aici, un centru regional. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Vest Timișoara redevine, în perioada 12-13 iunie, spațiul romanic al întâlnirii dintre limbi, culturi și tradiții academice, organizând cea de-a XIV-a ediție a Colocviului Internațional „Comunicare și cultură în Romania europeană”. Sursa de Vest See Full Bio

Organizația Femeilor Social-Democrate Timișoara și-a desemnat noua echipă de conducere. În urma votului, Roxana Iliescu a fost aleasă președinte al organizației. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest