Skip to main content

Video: Jaf ca în filme, la Timișoara! Un individ cu cagulă și înarmat cu un cuțit, a dat lovitura la o benzinărie

XPilates & Spa

Incident șocant, în zorii zilei, la o stație de alimentare cu combustibil de pe Calea Circumvalațiunii, unde un bărbat cu fața acoprită cu o cagulă a furat banii din casa de marcat.

S-a întâmplat în urmă cu o săptămână, dar abia acum, oamenii legii au reușit să pună cap la cap toate indiciile și să-l captureze pe individ.

Probele arată că suspectul a intrat în benzinăria înarmat cu un cuțit, l-a amenințat pe casier și a furat suma de 1200 de lei.

„La data de 7 februarie 2026, polițiștii Biroul de Investigații Criminale Timișoara au fost sesizați de către un operator al unei stații de alimentare cu combustibil, din Timișoara, cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 04:25, în interiorul stației a pătruns o persoană care purta cagulă și mănuși, a amenințat angajatul cu un cuțit și a sustras suma de 1.200 lei din casa de marcat, ulterior părăsind locul faptei.

În cauză, polițiștii au dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

La nivelul biroului a fost constituită o echipă operativă, care a desfășurat activități specifice de investigare, iar la data de 15 februarie’ 2026, în jurul orei 03:10, a fost depistat un bărbat de 33 de ani din Calafat, bănuit de comiterea faptei„, transmite IPJ Timiș.

Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie dus în fața magistraților cu propunere de arestare prevenitvă, pentru o perioadă de 30 de zile.

Ancheta a scos la iveală că individul nu este la prima faptă de acest gen, existând indicii că mai are la activ trei furturi calificate și tentative de furt calificat.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Two vehicles damaged in a highway collision: a crushed small car on the left with responders nearby; a dented white van on the right with an ambulance behind.

Accident rutier grav, în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1 Timișoara-Lugoj, provocat de un tânăr de 20 de ani. Sursa de Vest See Full Bio

Couple in bed: man sleeping with mouth open while the woman looks alarmed under the pillows and blanket

Sforăitul este una dintre cele mai frecvente probleme din timpul somnului și poate afecta atât persoana care sforăie, cât și partenerul de viață. Sursa de Vest See Full Bio

A small outdoor string ensemble performing on a portable stage in a park, with sheet music stands and a banner in the background.

Două noi concerte vor avea loc săptămâna viitoare în spitalele din Timișoara, în cadrul unei inițiative a municipalității menite să aducă momente de relaxare și sprijin emoțional pacienților și personalului medical. Sursa de Vest See Full Bio

Construction workers in blue hard hats stand on a sunny sidewalk beside a building wrapped in tarps, discussing at the site.

Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Sursa de Vest See Full Bio

Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Sursa de Vest See Full Bio

Star-filled night sky with a large Moon projection; silhouettes of visitors and telescope equipment in a dark planetarium.

Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Sursa de Vest See Full Bio

Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Sursa de Vest See Full Bio

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Sursa de Vest See Full Bio

Man with glasses being filmed indoors, camera operator in foreground and flags visible in the background, giving an interview vibe.

După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Sursa de Vest See Full Bio

La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Sursa de Vest See Full Bio

Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest