VIDEO: Incendiu violent, într-o gospodărie din vestul țării! Intervenție de urgență a pompierilor

Mobilizare de forțe, după ce un incendiu foarte violent a izbucnit într-o gospodărie.
Alarma a fost dată în urmă cu puțin timp, pe strada Constantin Dăscălescu din Vulcan. La fața locului au intervenit echipaje de pompieri din Petroșani, Lupeni și Vulcan, cu patru autospeciale de stingere, precum și două ambulanțe SMURD.
La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta violent și cu mari degajări de fum, la o casă de locuit și trei garaje, pe o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați. Misiunea pompierilor este cu atât mai dificilă cu cât flăcările se pot extinde și la alte locuințe din apropiere.
În paralel cu operațiunea de lichidare a incendiului, pompierii au început căutările pentru identificarea posibilelor victime, iar, până la acest moment, nicio persoană nu a fost rănită în incendiu.

UPDATE
Incendiul a fost lichidat.
„Au fost afectate o casă de tip colonial, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați (proprietar unic), depozitul improvizat pe toată suprafața curții – circa 300 de metri pătrați, în care se aflau cantități foarte mari de materiale combustibile și garajul unei gospodării învecinate.Pompierii au reușit să protejeze celelalte locuințe din proximitate și continuă să acționeze pentru înlăturarea efectelor negative înregistrate” transmite ISU Hunedoara.
Cauza probabilă de producere a incendiului urmează să fie stabilită.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Traseul firobuzelor de pe linia 16 va fi modificat mâine! Cum vor circula mijloacele de transport public?
Linia 16 de firobuz va suferi modificări temporare mâine, cu ocazia desfășurării competiției „Marele Premiu al Municipiului Timișoara 2026”, organizată de Asociația Auto Club Rally Timiș. Sursa de Vest See Full Bio

Gașca Zurli, concert la Timișoara, în cadrul Poli Kids Fest! Ce surprize îi mai așteaptă pe cei mici?
Gașca Zurli, trupa care aduce zâmbete pe fețele a milioane de copii din România și din Europa, vine din nou la Timișoara. De data aceasta, la cea de-a 5-a ediției a Poli Kids Fest 2026. Sursa de Vest See Full Bio
Iazuri artificiale, echipamente de fitness și de cățărare sau trambuline! Primele propuneri pentru modernizarea a trei parcuri din Timișoara
Primăria Timișoara va moderniza trei parcuri din cartierele Kuncz, Blașcovici și Dâmbovița și prezintă acum planurile pentru reamenajare. Sursa de Vest See Full Bio

Eleganță pe două roți la Timișoara! Parada caritabilă „Gentleman’s Ride” ajunge la a 9-a ediție
Eleganța pe două roți revine pe străzile Timișoarei odată cu cea de-a noua ediție a paradei caritabile „The Distinguished Gentleman’s Ride”. Sursa de Vest See Full Bio
Teodora Brody și ansamblul Violoncellissimo și Amphitrio, spectacol muzical de excepție, la Timișoara!
Timișoara se pregătește pentru un concert de excepție, ce propune un dialog între muzica clasică, jazz și contemporană. Sursa de Vest See Full Bio

Traian Băsescu, îndemn către tineri la Zilele Studenților Timișoarei: Nu vă bazați pe politică pentru a face carieră!
În cadrul ediției din acest an a Zilelor Studenților Timișoarei, organizate de Universitatea Politehnica Timișoara, seria de dezbateri Young Hub a adus în prim-plan teme de actualitate și interes pentru tânăra generație: democrație, implicare civică, leadership și viitorul politic al României. Sursa de Vest See Full Bio

Traficul rutier și pietonal, restricționat în zona centrală a Timișoarei! Se desfășoară două evenimente sportive
În acest sfârșit de săptămână sunt organizate două evenimnete sportive, în zona centrală a orașului. Pentru buna desfășurarea a lor, comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat închiderea traficului rutier și pietonal, ca urmare a solicitărilor asociațiilor Sight Running și Club Rally Timiș. Sursa de Vest See Full Bio

Rățuștele invadează din nou Bega! Premii atractive și o cauză specială la ediția din acest an a cunoscutului eveniment caritabil
Mii de rățuște colorate vor pluti din nou pe Bega, la începutul lunii iunie, în cadrul uneia dintre cele mai îndrăgite acțiuni caritabile din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Zeci de elevi evacuați, după ce unul dintre ei a pulverizat spray lacrimogen pe holul școlii! 9 dintre copii au avut nevoie de ajutor medical
S-a data alarma, în această dimineață, când polițiști, pompieri și medici s-au deplasat de urgență la o unitate de învățământ, unde a fost pulverizat spray iritant-lacrimogen. Sursa de Vest See Full Bio

VIDEO: Gelozia i-a întunecat mințile! Un bărbat și-a lovit partenera cu o bâtă de lemn
Un bărbat în vârstă de 35 de ani a ajuns în arestul poliției, după o criză de gelozie extremă. Sursa de Vest See Full Bio

„O fată a fost omorâtă la Timișoara!” Minciuna grosolană folosită de cel mai slugarnic consilier județean din Timiș, ca atac politic
Consilierul județean AUR Marcel Mihoc a lansat, în plenul Consiliului Județean Timiș, o afirmație șocantă și complet falsă, în încercarea de a ataca administrația Fritz și de a-i face pe plac stăpânului său, Alfred Simonis. Sursa de Vest See Full Bio
Spirit de sectă foarte periculos! Reacția lui Simonis după ce a fost acuzat că ordonă controale ale inspectorilor de mediu
Reacție tranșantă a lui Alfred Simonis după ce viceprimarul Ruben Lațcău a acuzat că amenda de 105.000 de lei aplicată Primăriei Timișoara de Garda de Mediu pentru bolovanii montați pe spațiile verzi ar fi fost dată la comandă. Sursa de Vest See Full Bio
Distracție pentru toată familia, aproape de Timișoara! Ruga și Ziua Copilului, sărbătorite în stil mare, la Ghiroda
Va fi petrecere pe cinste, la un pas de Timișoara, începând cu weekendul următor. Ghiroda sărbătorește Ruga comunei, dar și Ziua Internațională a Copilului în stil mare. Concerte, jocuri cu pistoale de apă, concursuri tematice sau trasee cu obstacole, doar câteva dintre activitățile pregătite. Sursa de Vest See Full Bio
Elevi din toată țara se pregătesc pentru competiții internaționale de Inteligență Artificială, la Universitatea de Vest din Timișoara
Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește, în această perioadă, tabăra Lotului Național de Inteligență Artificială, un program intensiv dedicat selecției și pregătirii celor mai buni elevi din țară în domeniul AI. Sursa de Vest See Full Bio
Tir în flăcări, pe autostrada A1! Intervenție de urgență a pompierilor
Mobilizare de forțe, în zorii zilei, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un tir care se deplsa pe autostrada A1, pe sensul de mers Făget-Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Tragedie! Cadavrul unei femei dispărute a fost găsit în Bega
O femeie de 30 de ani, care fusese dată dispărută în această după-amiază, a fost găsită fără suflare în Bega. Sursa de Vest See Full Bio

Mijloacele de transport public din Timișoara vor fi dotate cu camere video, echipate cu tehnologie bazată pe inteligență artificială
Timișorenii care circulă cu mijloacele de transport în comun vor avea călătorii mai sigure, odată cu implementarea unui sistem inteligent de monitorizare video. Sursa de Vest See Full Bio

Traseele mai multor mijloace de transport public, modificate în acest sfârșit de săptămână, pentru desfășurarea cursei „The Color Run”
Sâmbătă, în intervalul orar 12.00 – 19.00 vor fi instuite restricții de circulație, ca urmare a desfășurării celei de-a 9-a ediții a evenimentului sportiv The Color Run. Sursa de Vest See Full Bio








Lasă un răspuns