VIDEO: Gelozia i-a întunecat mințile! Un bărbat și-a lovit partenera cu o bâtă de lemn

Un bărbat în vârstă de 35 de ani a ajuns în arestul poliției, după o criză de gelozie extremă.
Între el și partenera sa a izbucnit un conflict în timp ce se aflau la locuința lor. Lucrurile au degenerat, iar bărbatul a pus mâna pe o bâtă de lemn și și-a lovit puternic iubita. Zgomotul a alertat vecinii, care au sunat la 112 pentru a cere ajutor.
Totul s-a întâmplat seara trecută, în localitatea Ilia din județul Hunedoara, iar polițiștii au intervenit de urgență. Femeia, în vârstă de 46 de ani, a fost preluată de un echipaj SMURD și transportată la spital, pentru îngrijiri și investigații medicale.
În ceea ce-l privește pe agresor, acesta a fost dus la secție pentru a fi audiat, iar ulterior a fost reținut pentru 24 de ore. Urmează să fie dus în fața magistraților, cu propuneri preventive. El este cercetat pentru violență domestică.
Totodată, oamenii legii au stabilit că bărbatul este o amenințare pentru victimă, motiv pentru care a fost emis un ordin de protecție provizoriu, prin care individului îi este interzis să se apropie de femeie.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Rățuștele invadează din nou Bega! Premii atractive și o cauză specială la ediția din acest an a cunoscutului eveniment caritabil
Mii de rățuște colorate vor pluti din nou pe Bega, la începutul lunii iunie, în cadrul uneia dintre cele mai îndrăgite acțiuni caritabile din Timișoara. Bianca Albei See Full Bio

Zeci de elevi evacuați, după ce unul dintre ei a pulverizat spray lacrimogen pe holul școlii! 9 dintre copii au avut nevoie de ajutor medical
S-a data alarma, în această dimineață, când polițiști, pompieri și medici s-au deplasat de urgență la o unitate de învățământ, unde a fost pulverizat spray iritant-lacrimogen. Bianca Albei See Full Bio

VIDEO: Gelozia i-a întunecat mințile! Un bărbat și-a lovit partenera cu o bâtă de lemn
Un bărbat în vârstă de 35 de ani a ajuns în arestul poliției, după o criză de gelozie extremă. Între el și partenera sa a izbucnit un conflict în timp ce se aflau la locuința lor. Lucrurile au degenerat, iar bărbatul a pus mâna pe o bâtă de lemn și și-a lovit puternic iubita. Zgomotul […]

„O fată a fost omorâtă la Timișoara!” Minciuna grosolană folosită de cel mai slugarnic consilier județean din Timiș, ca atac politic
Consilierul județean AUR Marcel Mihoc a lansat, în plenul Consiliului Județean Timiș, o afirmație șocantă și complet falsă, în încercarea de a ataca administrația Fritz și de a-i face pe plac stăpânului său, Alfred Simonis. Bianca Albei See Full Bio
Spirit de sectă foarte periculos! Reacția lui Simonis după ce a fost acuzat că ordonă controale ale inspectorilor de mediu
Reacție tranșantă a lui Alfred Simonis după ce viceprimarul Ruben Lațcău a acuzat că amenda de 105.000 de lei aplicată Primăriei Timișoara de Garda de Mediu pentru bolovanii montați pe spațiile verzi ar fi fost dată la comandă. Bianca Albei See Full Bio
Distracție pentru toată familia, aproape de Timișoara! Ruga și Ziua Copilului, sărbătorite în stil mare, la Ghiroda
Va fi petrecere pe cinste, la un pas de Timișoara, începând cu weekendul următor. Ghiroda sărbătorește Ruga comunei, dar și Ziua Internațională a Copilului în stil mare. Concerte, jocuri cu pistoale de apă, concursuri tematice sau trasee cu obstacole, doar câteva dintre activitățile pregătite. Bianca Albei See Full Bio
Elevi din toată țara se pregătesc pentru competiții internaționale de Inteligență Artificială, la Universitatea de Vest din Timișoara
Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește, în această perioadă, tabăra Lotului Național de Inteligență Artificială, un program intensiv dedicat selecției și pregătirii celor mai buni elevi din țară în domeniul AI. Bianca Albei See Full Bio
Tir în flăcări, pe autostrada A1! Intervenție de urgență a pompierilor
Mobilizare de forțe, în zorii zilei, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un tir care se deplsa pe autostrada A1, pe sensul de mers Făget-Timișoara. Bianca Albei See Full Bio

Tragedie! Cadavrul unei femei dispărute a fost găsit în Bega
O femeie de 30 de ani, care fusese dată dispărută în această după-amiază, a fost găsită fără suflare în Bega. Bianca Albei See Full Bio

Mijloacele de transport public din Timișoara vor fi dotate cu camere video, echipate cu tehnologie bazată pe inteligență artificială
Timișorenii care circulă cu mijloacele de transport în comun vor avea călătorii mai sigure, odată cu implementarea unui sistem inteligent de monitorizare video. Bianca Albei See Full Bio

Traseele mai multor mijloace de transport public, modificate în acest sfârșit de săptămână, pentru desfășurarea cursei „The Color Run”
Sâmbătă, în intervalul orar 12.00 – 19.00 vor fi instuite restricții de circulație, ca urmare a desfășurării celei de-a 9-a ediții a evenimentului sportiv The Color Run. Bianca Albei See Full Bio

Training intensiv pentru medici neonatologi, la Spitalul ”Louis Țurcanu” din Timișoara, dedicat îngrijirii nou-născuților critici!
Timișoara găzduiește în perioada 22–23 mai, un amplu program de pregătire profesională dedicat medicilor care îngrijesc nou-născuți aflați în stare critică. Bianca Albei See Full Bio

Andia, Mircea Baniciu și trupe locale vin la Muzeul Satului Bănățean, pentru Festivalul Înghețatei Bune
Festivalul Înghețatei Bune revine și anul acesta la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, în perioada 26-28 iunie. Bianca Albei See Full Bio

Primăria Timișoara a început consultările pentru noul Plan Urbanistic General care va stabili dezvoltarea orașului până în 2040
Primăria Timișoara a început primele întâlniri de lucru pentru actualizarea Planului Urbanistic General, documentul care va stabili cum se va dezvolta orașul în următorii ani. Bianca Albei See Full Bio

FOTO Clopotele au răsunat în memoria eroilor, la Timișoara! Ziua Eroilor, marcată prin ceremonii militare și religioase
Ceremonii religioase și militare dedicate Zilei Eroilor au avut loc astăzi la Timișoara, în prezența autorităților locale, reprezentanților Armatei, clerului și a numeroși cetățeni. Bianca Albei See Full Bio
Încăierare între adolescente, după școală! Pe fir au intrat polițiștii
Polițiștii cărășeni au deschis o anchetă, după ce le-a fost adus în atenție un caz de violență între mai multe adolescente. Bianca Albei See Full Bio
Simonis comandă controale politice și protejează mafia gunoaielor și șmecherii care parchează pe spațiul verde! Lațcău lansează acuzații grave, la adresa președintelui CJT
Revoltă maximă, la vârful Primăriei Timișoara, după ce Garda de Mediu a adat o amendă de 105.000 lei pentru bolovanii amplasați prin oraș. Bianca Albei See Full Bio

Atenție, șoferi! Traficul rutier este îngreunat pe mai multe drumuri naționale din Timiș, din cauza lucrărilor!
DRDP Timișoara anunță că se fac lucrări ample de reparații și modernizare pe trei drumuri naționale din județul Timiș. Bianca Albei See Full Bio









Lasă un răspuns