Skip to main content

Tir în flăcări, pe autostrada A1! Intervenție de urgență a pompierilor

XPilates & Spa

Mobilizare de forțe, în zorii zilei, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un tir care se deplsa pe autostrada A1, pe sensul de mers Făget-Timișoara.

La locul incendiului, în apropierea localității Balinț, pompierii au stabilit că flăcările se manifestau la remorca autotrenului, în care erau produse alimentare. Au acționat prompt și au lichidat în scurt timp incendiul.

„S-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere cu 7 pompieri din cadrul Detașamentului Lugoj și o autospecială de stingere cu 2 pompieri din cadrul Stației de Pompieri Făget”, transmite ISU Timiș.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit, iar șoferul tirului a reușit să decupleze capul tractor, astfel încât acesta nu a fost afectat de i flăcări.

În urma cercetărilor efectuate la fața locului, pompierii au stabilit cauza probabilă a izbucnirii incendiului: efectul termic al căldurii produs prin frecare mecanică (frâne blocate).

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

S-a data alarma, în această dimineață, când polițiști, pompieri și medici s-au deplasat de urgență la o unitate de învățământ, unde a fost pulverizat spray iritant-lacrimogen. Sursa de Vest See Full Bio

Man in a dark suit speaks into a microphone at a panel, nameplate reads 'Marcel Mihoc' and 'Consilier județean' beside a bottle of water on the table, with a blue council backdrop behind him

Consilierul județean AUR Marcel Mihoc a lansat, în plenul Consiliului Județean Timiș, o afirmație șocantă și complet falsă, în încercarea de a ataca administrația Fritz și de a-i face pe plac stăpânului său, Alfred Simonis. Sursa de Vest See Full Bio

Reacție tranșantă a lui Alfred Simonis după ce viceprimarul Ruben Lațcău a acuzat că amenda de 105.000 de lei aplicată Primăriei Timișoara de Garda de Mediu pentru bolovanii montați pe spațiile verzi ar fi fost dată la comandă. Sursa de Vest See Full Bio

Two colorful event posters: the left shows Ruga de la Ghiroda concert lineup with photos of performers and dates May 31–June 1, 2026; the right outlines a June 1 community festival with activities, attractions, and performances.

Va fi petrecere pe cinste, la un pas de Timișoara, începând cu weekendul următor. Ghiroda sărbătorește Ruga comunei, dar și Ziua Internațională a Copilului în stil mare. Concerte, jocuri cu pistoale de apă, concursuri tematice sau trasee cu obstacole, doar câteva dintre activitățile pregătite. Sursa de Vest See Full Bio

Group of diverse students and professionals with badges posing on stairs outside a modern building.

Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește, în această perioadă, tabăra Lotului Național de Inteligență Artificială, un program intensiv dedicat selecției și pregătirii celor mai buni elevi din țară în domeniul AI. Sursa de Vest See Full Bio

Emergency fire trucks on a highway with a hose, responding to an incident on the road (split image). Central focus on the front fire engine with blue lights.

Mobilizare de forțe, în zorii zilei, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un tir care se deplsa pe autostrada A1, pe sensul de mers Făget-Timișoara. La locul incendiului, în apropierea localității Balinț, pompierii au stabilit că flăcările se manifestau la remorca autotrenului, în care erau produse alimentare. Au acționat prompt și au lichidat în scurt […]

O femeie de 30 de ani, care fusese dată dispărută în această după-amiază, a fost găsită fără suflare în Bega. Sursa de Vest See Full Bio

Formal meeting in a council chamber with people seated around a U-shaped wooden table and a large projector screen at the front.

Primăria Timișoara a început primele întâlniri de lucru pentru actualizarea Planului Urbanistic General, documentul care va stabili cum se va dezvolta orașul în următorii ani. Sursa de Vest See Full Bio

Line of soldiers in uniform standing at attention during a parade, one holding a blue-yellow-red flag.

Ceremonii religioase și militare dedicate Zilei Eroilor au avut loc astăzi la Timișoara, în prezența autorităților locale, reprezentanților Armatei, clerului și a numeroși cetățeni. Sursa de Vest See Full Bio

Two young women in casual clothes grapple against a yellow wall outdoors, one in a purple top pulling the other by the arm.

Polițiștii cărășeni au deschis o anchetă, după ce le-a fost adus în atenție un caz de violență între mai multe adolescente. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest