Skip to main content

Video: Imagini dure cu momentul în care un elev din Timișoara este sechestrat, bătut și batjocorit de alți adolescenți

Au apărut primele imagini cu băiatul din Timișoara, care a fost sechestrat, lovit, tâlhărit și umilit de două fete și șase băieți.

Agresorii, toți elevi la licee din oraș, la fel ca și victima, l-au ademenit pe tânărul de 17 ani, într-o clădire dezafectată de pe Bulevardul Antenei, unde l-au bătut, l-au ras în cap și i-au furat telefonul mobil și banii din portofel.

Fapta s-a petrecut la începutul lunii iunie, iar cei opt suspecți cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, au fost identificați abia săptămâna trecută.

În primă fază, patru dintre ei au fost reținuți pentru 24 de ore, alți doi, au fost plasați în arest la domiciliu, iar cele două fete sunt cercetate în stare de libertate.

Un cititor Sursa de Vest, căruia îi mulțumim, ne-a trimis imaginile de mai jos, care sunt greu de privit.

UPDATE:

Ancheta polițiștilor a continuat, iar oamenii legii au descoperit că încă doi tineri au participat la agresiune.

Astăzi, magistrații de la Tribunalul Timiș au decis arestul preventiv pe o perioadă de 30 zile, pentru toți cei opt băieți, în timp ce fetele sunt în continuare cercetate în stare de libertate.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.


Alte articole

restrictii trafic
La solicitarea Societății Drumuri Municipale, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a aprobat închiderea traficului rutier pe strada Aurel Popovici, în vederea așternerii stratului bituminos.
Ne place să vorbim despre contexte globale, regionale, despre cât de bine sau rău au făcut alții, despre cât de bine e în altă parte. Dar, optica noastră, ca români, ar trebui să aibă ca esență ce putem face noi cu resursele de care dispunem local, pentru că acestea nu sunt puține.
Problema cardurilor de transport false a escaladat, iar Fritz face apel la toți timișorenii să fie vigilenți și să nu cadă în capcana pusă la cale de cei care vor să se îmbogățească de pe urma lor.
Accident rutier, în această dimineață, când o mașină scăpată de sub control a intrat în plin, în poarta unei case.