Skip to main content

VIDEO Descinderi în forță, în vestul țării! Contrabandiști de haine și cosmetice, ridicați de mascați!

Retim – Fereşte-te de eticheta roşie!

Percheziții de amploare, la locuințele mai multor persoane, bănuite de comercializarea unor produse contrafăcute.

Polițiștii hunedoreni au descins, în această dimineață, în locuințele a trei persoane, din municipiul Orăștie și comuna Turdaș, unde au găsite zeci de haine, parfumuri, produse cosmetice și de igienă, contrafăcute.

În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că valoarea totală a lucrurilor deținute ilegal, iar mai apoi comercializate pe rețelele de socializare, se ridică la aproximativ 45.000 de lei.

Acum, oamenii legii continuă ancheta, în vederea adoptării măsurilor necesare.

„Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal. Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Poliției Române, pentru combaterea infracționalității de orice fel”, transmite IPJ Hunedoara.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Scandalul relocării elevilor de la Colegiul Ana Aslan a ajuns la final, după ce reprezentanții Primăriei Timișoara și ai Inspectoratului Școlar au ajuns la un numitor comun.
A băut bine, a „uitat” că nu are permis de conducere, s-a urcat la volan și a pornit la drum, fără să îi pese că ar putea provoca o tragedie.
Filiala Judeţeană Timiș a Asociaţiei Comunelor din România organizează concurs pentru ocuparea mai multor posturi.
Reprezentanții DRDP Timișoara anunță că, începând de astăzi până la finele lunii iunie, pe drumul național DN 68A, dinspre Coșava spre Margina, se vor desfășura lucrări la carosabil și se va circula îngreunat, cu restricții, atât ziua, cât și noaptea.
Un accident rutier s-a produsîn urmă cu puțin timp, pe varianta de ocolire a municipiului Lugoj, unde un bărbat de 61 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a intrat în coliziune cu un tir, condus de o tânără de 25 de ani.
O motociclistă de 45 de ani a murit, în urmă cu puțin timp, după ce a fost lovită în plin, de un camion pe care, cel mai probabil nu l-a observat și i-a tăiat calea.
La fel ca în anii precedenți, Muzeul Național al Banatului se alătură manifestărilor culturale din cadrul evenimentului european „Noaptea Muzeelor”.