Skip to main content

VIDEO Cabană, în flăcări! Cinci ore s-au chinuit pompierii să stingă incendiul

XPilates & Spa

Pompierii au fost solicitați să intervină după ce o cabană din lemn a fost cuprinsă rapid de flăcări.

Intervenția a fost una extrem de dificilă pentru pompieri, care s-au luptat peste cinci ore pentru a lichida un incendiu izbucnit în cabana din localitatea Vulcan.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta violent la acoperișul clădirii și la mansarda acesteia, pe o suprafață de aproximativ 200 de mp.

La misiune au participat pompierii Gărzii de Intervenție Lupeni cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, pompierii Detașamentului Petroșani cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și echipajul SMURD Vulcan. Echipajele operative au acționat în forță, din interior, pe mai multe direcții, incendiul fiind localizat și mai apoi lichidat, 75% din suprafața clădirii (parter și etaj) fiind salvată”, transmite ISU Hunedoara.

Din fericire, nu au existat victime, o singură persoană a fost asistată medical la fața locului de către paramedicii SMURD, ca urmare a unui atac de panică.

Cauza probabilă a declanșării incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Asociația Poli organizează un nou eveniment caritabil care să vină în sprijinul animăluțelor salvate, care nu au găsit încă o familie iubitoare.

Și în acest weekend, timișenii vor putea trece granița în Serbia, pe pista de biciclete de pe malul Begăi, care leagă Timișoara de Zrenjanin.

Aerial view of a gated luxury villa complex with orange-tiled roofs, white circular markers C1, C2, C3 and a red triangular area; inset shows two men in suits shaking hands.

Proiectul controversat privind schimbul de terenuri dintre Primăria Moșnița Nouă și familia președintelui Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a fost adoptat în Consiliul Local, însă în condiții care ridică serioase semne de întrebare.

Compania RETIM informează clienţii şi colaboratorii săi din județul Timiș asupra programului de lucru valabil pentru data de 1 Mai 2026.

Person signing a document with a black and gold pen at a white desk.

Primăria Timișoara îndeamnă persoanele care au depus anterior o cerere de locuință socială să își actualizeze dosarul în conformitate cu noul regulament de repartizare.

Aerial view of a railway construction site with a passenger train on the left and workers building along the tracks on the right, with houses and trees in the background.

Înaintează lucrările pe tronsonul de cale ferată Caransebeș-Lugoj, parte a magistralei care se modernizează cu bani europeni, proiect ce va permite trenurilor de călători atingerea unei viteze de circulație de până la 160 km/h, iar celor de marfă, 120 km/h.

Va fi weekend prelungit, cu prilejul zilei de 1 Mai. Ca în fiecare an, multe persoane aleg să își petreacă această zi în aer liber, la picnic sau grătar.

Close-up of a hand holding car keys and a blue ticket/permit, with a highway and a 'Video Control' surveillance sign in the background.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere trage un semnal de alarmă pentru șoferii din România: nu toate site-urile care vând roviniete sunt autorizate, iar unele percep costuri suplimentare ascunse.

Three-story beige-orange building with decorative window frames and an arched entrance, flags by the facade, under a clear blue sky.

Condiții greu de imaginat au fost descoperite, în urma unui control, de inspectorii DSP Timiș, la Liceul Teoretic „William Shakespeare” din Timișoara, unde învață 1.300 de elevi.