Vezi aici imagini cu plantația de cannabis a polițiștilor din Arad!


IPJ Arad a făcut publice mai multe imagini cu plantația de cannabis a celor doi polițiști, reținuți în weekend.
Polițiștii din Arad și procurorii D.I.I.C.O.T. cercetează trei bărbați care au cultivat cannabis. Cei în cauză au fost reținuți, doi dintre aceștia fiind arestați preventiv, iar al treilea, arestat la domiciliu.

Smbătă seara, polițiștii au depistat în flagrant delict, într-o zonă împădurită din extravilanul localității Iratoșu, doi bărbați, care au recoltat plante de cannabis. De asemenea, au fost percheziționate și locuințele acestora și astfel a fost identificată și a treia persoană bănuită de comiterea faptei, un bărbat, de 30 de ani.
CITEȘTE ȘI: Un motociclist se zbate între viaţă şi moarte, după ce s-a izbit de o maşină!
La percheziții au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Cei 3 au fost reținuți pentru 24 de ore, iar Tribunalul Arad a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile, față de bărbații depistați în flagrant, iar față de al treilea, măsura arestului la domiciliu.

Cercetările continuă în acest caz, sub aspectul comiterii infracțiunilor de infracțiunii de trafic de droguri de risc, respectiv cultivarea de cannabis în scopul comercializării. Totodată, având în vedere că au fost implicați doi polițiști, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Arad a dispus declanșarea cercetării prealabile față de aceștia.
Totodată, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad anunță că au sesizat instituțiile competente, încă de la începutul lunii septembrie, cu privire la implicarea colegilor în traficul de drguri.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
Un tir și o camionetă s-au ciocnit pe autostrada A1! Intervine descarcerarea
Mai multe echipaje de intrevenție s-au mobilizat în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1, la locul unui acccident rutier. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Adolescent, cercetat pentru trafic de minori! A determinat o fată de 15 ani să se prostitueze
Un adolescent de 16 ani, din Hunedoara, este cercetat pentru trafic de minori. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Noi restricții de circulație intră în vigoare, începând de mâine, la Timișoara! Ce zone sunt vizate?
Se va circula cu dificultate, în mai multe zone din oraș, începând de mâine. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Peste 1,6 milioane de lei pentru cultură! Primăria anunță investiții de amploare în două spații muzeale din Timișoara
Pe masa consilierilor locali va ajunge, în ședința următoare, un proiect în valoare de peste 1,6 milioane de lei, pentru dezvoltarea a două spații muzeale din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Video: Schema imobiliară perfecționată de Simonis! Prima casă dezvăluie mecanismul din spatele ingineriilor financiare și cadastrale care i-au adus milioane de euro
Palatul de la Moșnița Nouă, ridicat pe aproape 4.000 de metri pătrați și înconjurat de suspiciuni privind ocuparea domeniului public și construcții fără acte, nu este primul episod controversat din istoria imobiliară a lui Alfred Simonis. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Concert dedicat capodoperelor renascentiste engleze, în Piața Bălcescu din Timișoara
Timișorenii sunt invitați la o incursiune în universul muzicii renascentiste, în cadrul Festivalului Baroc. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Prefectul de Timiș, călcat de mascați! Elena Micicoi, vizată de procurorii EPPO, într-un dosar privind fraudarea fondurilor europene
O nouă acțiune de amploare, în această dimineață, la Timișoara, unde procurorii Parchetului European fac cercetări într-un dosar privind fraudarea fondurilor comunitare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

A avut intenții bune, dar a fost jefuit! Cum a rămas un bărbat fără telefon?
Un bărbat în vârstă de 53 de ani a cerut ajutor polițiștilor, după ce telefonul i-a fost furat. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Liber la călătorii cu bicicleta sau cu barca, în Serbia! Când poți trce frontiera de pe malul Begăi?
Și în această vară, poți traversa granița spre Serbia, pe bicicletă sau cu barca. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Primele patru autobuze electrice de mici dimensiuni din Timișoara intră în circulație, luni! Pe ce trasee vor merge?
Vești bune pentru timișorenii care circulă cu mijloacele de transport în comun! De luni, vor avea la dispoziție patru noi autobuze electrice. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Tabără de sculptură, la Muzeul Satului Bănățean! Participă sculptori consacrați și meșteri populari
Un nou proiect cultural este lansat de Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, în colaborare cu Centrul de Voluntariat Reșița. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
FOTO: Ritm susținut al lucrărilor la centura de vest a Timișoarei! Cum se prezintă șantierul, la o lună de la deschidere?
A trecut o lună de la deschiderea oficială a șantierului centurii de vest a Timișoarei, iar lucrările avansează într-un ritm susținut. Reprezentanții DRDP Timișoara au prezentat stadiul actual al investiției. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Primăria Timișoara vrea să reabiliteze sala de sport a Liceului Auto! Investiție de peste 8 milioane de lei
Sala de sport a Liceului Tehnologic de Transporturi Auto, pe lista investițiilor Primăriei Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Un gigant al industriei de utilaje și echipamente de construcții își deschide o filială lângă Timișoara! Comuna care atrage tot mai mulți investitori
Comuna Giarmata continuă să atragă investiții importante. KUHN România, unul dintre principalii furnizori de utilaje și soluții pentru construcții, industrie și infrastructură, deschide, aici, un centru regional. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

UVT găzduiește Colocviul Internațional „Comunicare și cultură în România europeană”, cu participanți din SUA, Africa și Europa
Universitatea de Vest Timișoara redevine, în perioada 12-13 iunie, spațiul romanic al întâlnirii dintre limbi, culturi și tradiții academice, organizând cea de-a XIV-a ediție a Colocviului Internațional „Comunicare și cultură în Romania europeană”. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Roxana Iliescu, aleasă președinte al Organizației Femeilor Social-Democrate Timișoara
Organizația Femeilor Social-Democrate Timișoara și-a desemnat noua echipă de conducere. În urma votului, Roxana Iliescu a fost aleasă președinte al organizației. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Doi ghirozeni, buni de plată! Suma uriașă pe care trebuie să o scoată din buzunar, după ce au aruncat mai mulți saci cu gunoi, lângă cimitir
Au încercat să scape de responsabilități și au abandonat mai multe deșeuri într-un loc nepermis. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Circulația rutieră și pietonală, restricționată în două zone din Timișoara! Se desfășoară două evenimente
Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în două zone din oraș, începând de mâine, pentru desfășurarea a două evenimente. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio








Lasă un răspuns