Skip to main content

Veste de ultimă oră! România a ratat intrarea în Spaţiul Schengen

În urmă cu puţin timp, Consiliul JAI, format de miniştrii de interne şi ai justiţiei din statele membre, au luat decizia privind aderarea ţării noatre la Schengen.

Austria şi Olanda au dat vot negativ pentru România şi Bulgaria, care erau la pachet, în timp ce Croaţia a primit vot pozitiv, urmând să intre în Schengen, de la 1 ianuarie.

Olanda a votat la pachet pentru respingerea României și Bulgariei, deși susținea România, dar decuplarea celor două țări s-a dovedit imposibilă.

În schimb, Austria a anunțat oficial, prin vocea ministrului său de Interne, că se opune aderării ţării noastre şi a Bulgariei.

Cancelarul austriac Karl Nehanmer este cel care a anunţat de câteva zile că se opune ca România să intre în Schengem. iar pe ultima sută de metri a venit cu propunerea de amânare a deciziei, pentru luna martie a anului viitor.

Nehanmer invocă migranţii care ajung în Austria şi a cerut ca discuţiile privind aderarea României să fie separate de cele privind Bulgaria, despre care spunea că are şanse mai mici decât noi să fie primite în zona europeană cu circulaţie liberă.

Cancelarul austriac şi-a motivat propunerea privind România, spunând că aceasta este o soluţie de compromis,pentru că el nu poate să îşi schimbe votul peste noapte.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.


Alte articole

Nicolae Robu va transforma Timișoara în cel mai mare centru economic din vestul țării (P)

Nicolae Robu, candidatul Alianței PSD-PNL pentru Primăria Timișoara, va transforma Timișoara în cel mai mare centru economic din vestul țării. Robu vrea să readucă orașul la statutul de altădată și va susține dezvoltarea afacerilor pe plan local.

Au fost finalizate serviciile de proiectare pentru proiectul „Înființarea unor centre de colectare cu aport voluntar în județul Timiș – Lot 2”, UAT Peciu Nou

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Deşeuri Timiş anunţă finalizarea serviciilor de proiectare pentru proiectul „Înființarea unor centre de colectare cu aport voluntar în județul Timiș – Lot 2” – cod C3I1A0122000518, UAT Peciu Nou.

Preambul pentru viitorul Consiliu Local: PSDPNL s-a aliat cu AUR și Șoșoacă împotriva lui Dominic Fritz în Biroul Electoral (P)

După ce Biroul Electoral de Circumscripție Timișoara a decis că Nicolae Robu a încălcat legea prin lipirea de afișe peste cele ale contracandidaților și a dispus înlăturarea lor, reprezentanții PSDPNL au contestat hotărârea la Biroul Electoral de Circumscripţie Județeană Timiş.

Corpul de Control al primarului Fritz, la Spitalul Municipal pentru RMN-urile ”cadou” făcute unui clan din oraș

Primarul Timişoarei anunţă verificări ample, la Spitalul Municipal, după ce fosta directoare s-a lăudat cu favorurile pe care le-a făcut ţiganilor de pe Loga, pentru a le câştiga bunăvoinţa.