UVT, din nou în top! Este prezentă în patru dintre domeniile clasificate în Round University Subject Rankings 2020


Universitatea de Vest din Timișoara este prezentă în patru dintre domeniile clasificate în Round University Subject Rankings 2020 (publicate până în acest moment).
Este vorba despre: Științe naturale, Științe tehnice, Ştiinţe ale vieții și Ştiinţe medicale.
În topul publicat pentru domeniul Ştiinţe naturale, UVT a obținut cea mai bună poziție pentru dimensiunea Research Rank, fapt pentru care ocupă cea de-a doua poziție la nivel național (la nivel mondial ocupă poziţia 390 din 711 de universităţi din acest domeniu).
„Universitatea de Vest din Timișoara se regăsește în elita universitară mondială prin clasarea în rankingul RUR2020, o confirmare ce vine în urma interpretării evoluției noastre de la un an la altul în privința celor patru dimensiuni principale considerate esențiale pentru un eco-sistem universitar: predare, cercetare, diversitate internațională şi sustenabilitate financiară. Este o nouă evaluare ce confirmă calitatea programelor educaționale și de cercetare din UVT, care nu ne poate decât motiva, o dată în plus, pentru fixarea unor țeluri înalte pentru următorii ani”, a declarat rectorul UVT, Marilen Pirtea.
Clasamentul Round University Subject Rankings are la bază informaţiile folosite pentru generarea clasificării generale Round University Ranking şi măsoară performanța universităților pe baza a 20 de indicatori de performanţă grupaţi în 4 categorii de indicatori: predare (40%), cercetare (40%), diversitate internațională (10%) şi sustenabilitate financiară (10%) şi 6 domenii de studii: științe umaniste, științe ale vieții, științe naturale, științe tehnice, științe sociale şi științe medicale.
Topul mondial Round University Ranking, publicat din 2013 de Agenția RUR Rankings din Moscova, a rezultat în urma analizei informaţiilor furnizate de universităţi prin completarea platformei studiului Global Institutional Profiles Project (GIPP) dezvoltat de Clarivate Analytics, a datelor bibliometrice / scientometrice extrase din bazele de date Web of Science Core Collection, Scopus, Google Scholar, etc, dar şi prin interpretarea studiului privind reputaţia academică realizat prin intermediul Global Institutional Profiles Project (GIPP).
În această clasificare, alături de Universitatea de Vest din Timișoara, din Consorțiul Universitaria sunt prezente Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea din București.
CITEŞTE ŞI: Noi focare de infecţie cu coronavirus! Vezi aici situaţia completă din judeţul Timiş
Informaţii suplimentare pot fi regăsite la:
• https://roundranking.com/ranking/subject-rankings.html#world-natural-2020
• https://roundranking.com/ranking/subject-rankings.html#world-technical-2020
• http://roundranking.com/ranking/subject-rankings.html#world-life-2020
• https://roundranking.com/ranking/subject-rankings.html#world-medical-2020
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
Motociclist izbit de o autoutilitară, după o depășire neregulamentară! A fost transportat la spital
Un tânăr de 17 ani a ajuns la spital, după ce motocicleta i-a fost izbită de o autoutilitară.

VIDEO: Pericol de explozie, pe o șosea din vestul țării, după ce un tir încărcat cu butelii de oxigen a fost cuprins de flăcări!
S-a dat alarma, în această după-amiază, după ce, din primele informații, un tir încărcat cu butelii de oxigen a fost cuprins de flăcări.

Muzica, între artă și terapie! Eveniment european dedicat sănătății prin sunet, la Timișoara!
Timișoara devine, în perioada 9–12 iunie, un important punct de întâlnire pentru profesioniștii din domeniul muzical, odată cu găzduirea celei de-a 14-a ediții a European Forum on Music.

Sportivi timișoreni au reprezentat cu succes România, la Campionatul European de Culturism și Fitness 2026! Cea mai importantă performanță i-a revenit Mădălinei Stanca
România a fost reprezentată cu succes în cadrul Campionatului European de Culturism și Fitness IFBB 2026, desfășurat în perioada 30 aprilie – 2 mai, la Santa Susanna (Barcelona, Spania).

Se va întrerupe apa sau presiunea va fi scăzută, săptămâna următoare, în mai multe localități din județ. Vezi aici anunțul Aquatim!
Aquatim anunță lucrări, în perioada următoare.

Atenție, șoferi! Noi restricții de circulație intră în vigoare pe mai multe străzi din Timișoara, de săptămâna următoare
Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat mai multe restricții de circulație începând de luni, în vederea realizării unor lucrări la branșamentele de gaz și rețelele de apă.

A vrut să își ia zborul! Cu ce viteză a putut să circule un șofer, prins de polițiști pe o șosea din Timiș?
Inconștiență maximă, la volan! Un bărbat de 33 de ani a depășit viteza admisă pe sectorul de drum pe care circula cu 111km/h.

Mită, la frontieră! Un cetățean bulgar a încercat să își plătească ieșirea din țară! Ce nereguli au descoperit polițiștii?
Un cetățean bulgar, care a încercat să mituiască un polițist de frontieră, pentru a putea ieși din țară cu autoturismulsău, fără permis de conducere, este cercetat acum de oamenii legii.

OncoHelp organizează ediția aniversară a proiectului „Ora de Autoîngrijire” care urmărește să sprijine pacienții oncologici și familiile acestora
Un diagnostic oncologic nu înseamnă doar tratament. Înseamnă teamă, întrebări fără răspuns, decizii dificile și, de multe ori, nevoia de a învăța, de la zero, cum să ai grijă de tine.

Începe o nouă acțiune de dezinsecţie împotriva ţânţarilor și căpușelor, la Timișoara! Operațiunile vor avea loc pe timpul nopții
Municipalitatea continuă acțiunile de dezinsecție terestră pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a larvelor acestora pe domeniul public al orașului.
EZOTERIC FEST revine la Timișoara! Trei zile dedicate echilibrului interior, terapiilor alternative și energiilor pozitive
EXPO TIMIȘOARA INTERNAȚIONAL în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș readuc în atenția publicului EZOTERIC FEST, un festival dedicat armoniei dintre minte, corp și suflet, eveniment care se înscrie în conceptul mai amplu „Timișoara Terapeutică”.
Stagiune estivală, în Parcul Rozelor! Punctul culminant, un concert susținut de trupa ALPHAVILLE
Sezonul verii va debuta în forță, la Timișoara. Casa de Cultură anunță organizarea primei ediții a unei stagiuni estivale, „Rosarte”, în Parcul Rozelor.

VIDEO: Incendiu uriaș de vegetație! Intervin zeci de pompieri și un elicopter
Pompierii cărășeni s-au mobilizat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetație uscată și pășune împădurită, în zona localității Ilova, comuna Slatina-Timiș.

Ești DJ începător? Festivalul „Launmomentdat în parc” te așteaptă pe scena din Timișoara
Festivalul „Launmomentdat în parc” revine la Timișoara cu cea de-a 9-a ediție. Astfel, între 12 și 14 iunie, Parcul Regina Maria devine din nou punctul de întâlnire al scenei independente și alternative.
Circulația a două trenuri internaționale, perturbată de lucrările la calea ferată! Pasagerii vor fi transbordați cu mijloace auto, între Recaș și Remetea Mare
Pasagerii a două trenuri internaționale ale CFR Călători vor fi transbordați cu mijloace auto, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară din județul Timiș.

Copii dispăruţi fără urmă. Dacă îi vezi, sună imediat la 112!
O fată şi un băiat, ambii în vârstă de 15 ani, au fost daţi în urmărire naţională.

Cros caritabil, la Timișoara, în sprijinul animăluțelor fără stăpân de la Asociația Poli!
Asociația Poli organizează un nou eveniment caritabil care să vină în sprijinul animăluțelor salvate, care nu au găsit încă o familie iubitoare.

Cu bicicleta, în Serbia! Se redeschide punctul de trecere a frontierei, de pe malul Begăi
Și în acest weekend, timișenii vor putea trece granița în Serbia, pe pista de biciclete de pe malul Begăi, care leagă Timișoara de Zrenjanin.








Lasă un răspuns