Skip to main content

UVT, din nou în top!  De această dată, ocupă poziţii fruntaşe în Round University Subject Rankings 2022

XPilates & Spa

Universitatea de Vest din Timișoara este prezentă în rankingul RUR Subject Rankings, ediția 2022, regăsindu-se în toate cele șase secțiuni ale clasamentului, pe locuri fruntaşe.

Este vorba despre domeniile: științe umaniste, științe ale vieții, științe naturale, științe tehnice, științe sociale şi științe medical.

CITEŞTE ŞI: Spectacol de excepţie, la Teatrul Naţional Timişoara! Trei poveşti de viaţă, într-o armonie sfâşietoare

„În noul raport publicat de clasamentul internațional RUR Subject Rankings, considerând rezultatele din procesul de învățământ și cercetare cumulate de UVT în 2022, se remarcă îndeosebi performanța Universității de Vest din Timișoara în zona unde este clasată între primele trei universități la nivel național, respectiv pe domeniile Ştiinţe naturale (locul întâi) și Ştiinţe tehnice (locul al doilea). Aceste rezultate sunt importante pentru evoluția în plan național, dar și internațional, pentru o bună vizibilizare a programelor noastre de studiu în cadrul spațiului universitar european”, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea.

De asemenea, luând toți indicatorii în considerare, UVT ocupă în noul clasament Round University Subject Rankings 2022, la nivel național, poziția a doua pe domeniul Ştiinţe naturale și poziția a treia pe domeniul Ştiinţe sociale.

Clasamentul Round University Subject Rankings are la bază informaţiile folosite pentru generarea clasificării generale Round University Ranking şi măsoară performanța universităților pe baza a 20 de indicatori de performanţă grupaţi în 4 categorii de indicatori:

predare (40%),

cercetare (40%),

diversitate internațională (10%) şi

sustenabilitate financiară (10%).

Topul mondial Round University Ranking, publicat din 2013 de Agenția RUR Rankings din Moscova, a rezultat în urma analizei informaţiilor furnizate de universităţi prin completarea platformei studiului Global Institutional Profiles Project (GIPP) dezvoltat de Clarivate Analytics, a datelor bibliometrice / scientometrice extrase din bazele de date Web of Science Core Collection, Scopus, Google Scholar, etc. şi prin interpretarea studiului privind reputaţia academică realizat prin intermediul Global Institutional Profiles Project (GIPP).

CITEŞTE ŞI: Video: Flăcări uriaşe pe autostradă! Un tir care transporta maşini a ars ca o torţă

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Outdoor construction equipment showroom event with people examining machines near a Komatsu/Kuhn building.

Comuna Giarmata continuă să atragă investiții importante. KUHN România, unul dintre principalii furnizori de utilaje și soluții pentru construcții, industrie și infrastructură, deschide, aici, un centru regional. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Vest Timișoara redevine, în perioada 12-13 iunie, spațiul romanic al întâlnirii dintre limbi, culturi și tradiții academice, organizând cea de-a XIV-a ediție a Colocviului Internațional „Comunicare și cultură în Romania europeană”. Sursa de Vest See Full Bio

Organizația Femeilor Social-Democrate Timișoara și-a desemnat noua echipă de conducere. În urma votului, Roxana Iliescu a fost aleasă președinte al organizației. Sursa de Vest See Full Bio

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în două zone din oraș, începând de mâine, pentru desfășurarea a două evenimente. Sursa de Vest See Full Bio

C.I.I. Urechiatu Romeo, 0744843545, lichidator judiciar al  Radel & Hahn SRL – în faliment, in bankruptcy, en faillite, Dosar nr. 615/30/2025, Tribunal Timis, vinde la cel mai bun pret oferit: bunuri mobile  – 43588 euro + TVA, FORD FOCUS AB Autoturism berlina cu hayon, TM 16 PXT, an 2011, benzina, 1596 cmc – 1157 euro […]

Surgical team in blue gowns and masks perform an operation around a patient on the operating table under overhead lights.

O tânără de 23 de ani, care se confrunta cu o afecțiune gravă ce îi afecta mobilitatea și calitatea vieții, și-a recăpătat speranța, după o intervenție chirurgicală realizată la Spitalul Județean din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara susține proiectul propus de Alfred Simonis, președintele CJT, privind construcția unei parcări de mari dimensiuni, în zona Spitalului Județean. Sursa de Vest See Full Bio

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Sursa de Vest See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest