Skip to main content

Universitatea de Vest, distinsă cu Titlul și Diploma Onorifică de Excelență pentru contribuția la programul Timișoara 2023!

XPilates & Spa

Universitatea de Vest din Timișoara, recompensată pentru contribuția la programul Timișoara 2023!

Universitatea de Vest din Timișoara a primit vizita lui Sever Avram, Coordonator General CIO SUERD Jean BART/ Reprezentanța World Center for Excellence of Destinations – CED, c/o Centrul Dunăre-Marea Neagră ”HENRI NEGRESCO” în sprijinul Alianței Naționale OMD.

Acesta a fost întâmpinat de prorectorul UVT, Mădălin Bunoiu, căruia i-a fost înmânată Diploma Onorifică de Excelență în semn de recunoaștere pentru rolul Universității de Vest din Timișoara, catalizator central al sistemului academic, al transformării educației în Banatul istoric, al inițiativelor, acțiunilor și inovării în cele mai diverse domenii. Acordarea distincției subliniază contribuția excepțională a UVT la pregătirea cu succes a zonei metropolitane Timișoara ca viitoare Destinație de Ospitalitate Culturală și Turistică, recunoscută treptat pe plan internațional.

Distincția aniversară este atribuită prin consultare împreuna de cele două entități:

  • Catedra Internațională Onorific în sprijinul Strategiei UE a Regiunii Dunării ”Jean BART” (CIO-SUERD), prima platformă de internaționalizare a educației în România, aplicând conceptul de Lifelong Learning, fondată în anul 2012 de către Fundația EUROLINK – Casa Europei, Membră Afiliată EUNET – European Network for Education and Training cu amabilul sprijin și în parteneriat cu Academia Română și
  • Reprezentanța Regiunii Bazinului Dunăre – Marea Neagră a World Center for Excellence of Destinations – CED.travel (Montreal, membră afiliată UNWTO), rețea în spiritul promovării standardelor, metodologiei și criteriilor Programului de Certificare SMED Lab.

Așa cum s-a subliniat în dialogul care a avut loc odată cu conferirea pentru UVT a Titlului și Diplomei Onorifice de Excelență, adoptarea sloganului „La UVT, Cultura este Capitală!” a reușit să călăuzească sistematic și cu minuțiozitate numeroasele conferințe, dezbateri, expoziții, alte activități de cercetare, dezvoltare, inovare și formare de tip Lifelong Learning, promovate cu asiduitate și recomandate atât de UNESCO, cât și de Consiliul UE și Comisia Europeană, cu predilecție în ultimii ani.

Rezultatele nu au întârziat să apară, fiind de așteptat un bilanț de succes al implicării UVT în cadrul programului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, fapt care a îndreptățit acordarea acestui Titlu și a Diplomei Onorifice de Excelență.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Head-and-shoulders portrait of a middle-aged man with short dark hair, wearing a dark zip-up jacket against a white background.

Polițiștii din vestul țării desfășoară căutări ample, la această oră, pentru găsirea unui bărbat în vârstă de 63 de ani, care a dispărut. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Opera Națională Română din Timișoara, în parteneriat cu Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara, organizează vineri, 5 iunie, de la ora 19:00, Gala de Operă și Operetă, un eveniment dedicat excelenței artistice și promovării noii generații de interpreți lirici. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara efectuează, în perioada 2–4 iunie, plata ajutorului pentru încălzire și a suplimentului pentru energie acordat pentru consumul de combustibili solizi și/sau lichizi. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

People repair and assemble bicycles in a bright indoor workshop with tools on tables and onlookers nearby.

Folosești des bicicleta ca un mijloc de transport, dar nu știi cum să rezolvi o pană, să reglezi frânele sau să faci întreținerea de bază? Atelierul intitulat „Bike Kitchen”, oferă o alternativă la service-urile clasice de biciclete. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Tribunalul Timiș anunță suspendarea parțială a activității de judecată, ca urmare a protestului declanșat de personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul instanțelor judecătorești și al unităților de parchet, față de prevederile noii legi a salarizării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Universitatea de Vest din Timișoara marchează rezultatele obținute de studenții Facultății de Drept, la concursurile naționale și internaționale organizate în anul universitar 2025/2026. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primăria Timișoara continuă acțiunile de dezinsecție terestră pe domeniul public al orașului pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a larvelor acestora, urmate de activități de deratizare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

White ornate university building with curved façade and a flag on a sunny street, labeled Politehnica on the top center.

Absolvenții de liceu care își doresc să devină studenți ai Universității Politehnica Timișoara se pot preînscrie, începând de astăzi, 1 iunie, pentru admiterea la studiile universitare de licență. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Timișorenii sunt invitați joi, 4 iunie, la o petrecere specială pe apă, organizată de comunitatea Launmomentdat pe barca Pelican, cu plecare de la D’arc pe Mal. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Conflict sângeros, azi noapte, în zona Lacului Surduc, unde un bărbat a fost ucis cu bestialitate, de un cunoscut. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Black-and-white portrait of a middle-aged man with short hair wearing a dark jacket outdoors near rocks.

Zi tristă, pentru familia, apropiații și comunitatea din Pesac, după ce primarul comunei, Cornel Toma, a murit la vârsta de 57 de ani. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara anunță modificări temporare în circulația liniilor Expres 4, Expres 4b și a cursei școlare S13, ca urmare a lucrărilor desfășurate în zona Aeroportului Internațional „Traian Vuia”. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ