Skip to main content

Uniți împotriva cancerului! Astăzi este Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului

XPilates & Spa

În fiecare an, pe 4 februarie, o lume întreagă se unește într-un efort comun pentru a face față unei amenințări omniprezente și nemiloase: cancerul.

Este o zi dedicată solidarității, conștientizării și acțiunii, în memoria celor care au pierdut lupta și în sprijinul celor care continuă să țină piept acestei maladii.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, în 2022 s-au înregistrat peste 20 de milioane de cazuri noi de cancer și 9,7 milioane de decese asociate cu această boală.

Este alarmant faptul că aproximativ una din cinci persoane dezvoltă cancer, iar  unul din nouă bărbați și una din douăsprezece femei mor din cauza acestei afecțiuni.

„Cancerul rămâne una dintre cele mai devastatoare boli. Este o luptă ce poate dura ani întregi, o confruntare cu necunoscutul și o încercare a voinței umane. Fiecare gest de sprijin, fiecare contribuție și fiecare efort contează în această luptă. Fie că este vorba despre prevenție, de acces la tratamente sau susținerea pacienților și a familiilor lor, fiecare acțiune aduce speranță și alinare în fața suferinței”, spune prof. dr. Șerban Negru, președintele Asociației OncoHelp.

“Reducerea diferențelor în tratarea cancerului” este motto-ul și în acest an al Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Cancerului.

„Din păcate, incidența cancerului este în continuă creștere, iar impactul său asupra sănătății publice este semnificativ. Trebuie spus că în jur de 40% dintre cazurile de cancer pot fi prevenite. Și vorbim despre trei factori majori de risc modificabili: tutunul, alcoolul și poluarea. Fumatul reprezintă 25% din totalul deceselor cauzate de cancer și este principala cauză a cancerului pulmonar. Pentru bărbați, consumul de tutun este asociat cu 92% dintre cazurile de cancer de trahee, bronhii și plămâni; pentru femei, această rată de asociere este de 62%. Consumul de alcool reprezintă un alt factor de declanșare a acestei maladii. Iar poluarea tinde să devină unul dintre factorii determinanți ai cancerului pulmonar. România se confruntă însă și acum cu un handicap. Lipsa programelor naționale de screening. Acestea ar permite depistarea timpurie a unor forme de cancer și, implicit, demararea mai rapidă a tratamentului. Din păcate, din acest punct de vedere suntem departe de țările din vestul Europei”, mai spune Șerban Negru.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Sursa de Vest See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Sursa de Vest See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Sursa de Vest See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Sursa de Vest See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Sursa de Vest See Full Bio

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Sursa de Vest See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Sursa de Vest See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Sursa de Vest See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Sursa de Vest See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Sursa de Vest See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest