Skip to main content

Unic în România! Continental a investit două milioane de euro într-un sistem de depozitare integral automatizat, la una din fabricile din Timișoara!

XPilates & Spa

Compania Continental a investit la Timișoara într-un sistem de depozitare integral automatizat, aproape două milioane de euro.

Sistemul este unic în România și a fost implementat la fabrica de componente electronice din Timișoara. 

CITEȘTE ȘI:Două microbuze răsturnate pe autostradă, după ce unuia i-a explodat un pneu! Nouă oameni implicați

Sistemul de depozitare integral automatizat este gestionat prin intermediul unor roboți care funcționează pe bază de baterii. Roboții colectează și stivuiesc cutiile cu produse în interiorul unui cadru metalic, iar ulterior le rearanjează și livrează automat către stații de ridicare dedicate. 

Echipamentul ocupă 1000 metri pătrați și conține 42.500 de cutii, iar instalarea lui asigură reducerea cu 50% a suprafeței totale folosite inițial în acest scop.

Sistemul a fost inaugurat astăzi.

conti 1 1

Suntem orientați spre performanță, iar acest obiectiv poate fi atins și susținut doar dacă se iau în considerare toate trendurile și condițiile impuse de către piața de profil. Una dintre aceste cerințe este industrializarea, care este direct legată de calitatea muncii angajaților noștri și de calitatea produselor noastre. Achiziționarea acestui sistem inovativ reprezintă un pas mare întreprins de noi în acest sens. Decizia de a investi 1,9 milioane de euro în echipamentul de depozitare modular și ultramodern a venit odată cu cântărirea beneficiilor pe care acesta ni le asigură”, spune Ralf Luchs, directorul unității de producție.

conti 8 1

Sistemul de depozitare integral automatizat este gestionat prin intermediul unor roboți care funcționează pe bază de baterii. Roboții colectează și stivuiesc cutiile cu produse în interiorul unui cadru metalic, iar ulterior le rearanjează și livrează automat către stații de ridicare dedicate. Acest sistem este și primul asemenea echipament din fabricile automotive din cadrul Continental la nivel mondial.

CITEȘTE ȘI: Vin bani pentru noul Spital de Copii din Timişoara! Ce sumă a fost alocată, de ministerul Sănătăţii?

Valoarea acestui sistemul automatizat de depozitare este de 1,9 milioane de euro.

{gallery}conti roboti{/gallery}

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Outdoor construction equipment showroom event with people examining machines near a Komatsu/Kuhn building.

Comuna Giarmata continuă să atragă investiții importante. KUHN România, unul dintre principalii furnizori de utilaje și soluții pentru construcții, industrie și infrastructură, deschide, aici, un centru regional. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Universitatea de Vest Timișoara redevine, în perioada 12-13 iunie, spațiul romanic al întâlnirii dintre limbi, culturi și tradiții academice, organizând cea de-a XIV-a ediție a Colocviului Internațional „Comunicare și cultură în Romania europeană”. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Organizația Femeilor Social-Democrate Timișoara și-a desemnat noua echipă de conducere. În urma votului, Roxana Iliescu a fost aleasă președinte al organizației. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în două zone din oraș, începând de mâine, pentru desfășurarea a două evenimente. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

C.I.I. Urechiatu Romeo, 0744843545, lichidator judiciar al  Radel & Hahn SRL – în faliment, in bankruptcy, en faillite, Dosar nr. 615/30/2025, Tribunal Timis, vinde la cel mai bun pret oferit: bunuri mobile  – 43588 euro + TVA, FORD FOCUS AB Autoturism berlina cu hayon, TM 16 PXT, an 2011, benzina, 1596 cmc – 1157 euro […]

Surgical team in blue gowns and masks perform an operation around a patient on the operating table under overhead lights.

O tânără de 23 de ani, care se confrunta cu o afecțiune gravă ce îi afecta mobilitatea și calitatea vieții, și-a recăpătat speranța, după o intervenție chirurgicală realizată la Spitalul Județean din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primăria Timișoara susține proiectul propus de Alfred Simonis, președintele CJT, privind construcția unei parcări de mari dimensiuni, în zona Spitalului Județean. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Group of people seated around a long conference table, discussing with papers and water bottles, flags in the background.

Timișoara intră oficial pe harta relațiilor economice româno-chineze, prin lansarea filialei locale a Camerei de Comerț și Industrie România–China (CCIRC). Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Poster for EPICA 'Heart of the Jungle' with date 12.06 2026, listing Pascal Junior, Jay Ko, Silviu Andrei, DJ Romique, Mindblow, B.Mike, and others

Timișoara va găzdui vineri un eveniment caritabil dedicat sprijinirii copiilor cu autism și familiilor acestora, organizat în cadrul platformei de impact social EPICA. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ