Skip to main content

Un om a murit pe loc, iar alţi doi sunt în stare gravă, după ce o maşină a intrat în plin, într-un tir

XPilates & Spa

Accident înfiorător, între o maşină şi un tir, soldat cu trei victime, dintre care una a murit pe loc.

CITEŞTE ŞI: Femeie strivită sub un tractor! N-a mai avut nicio șansă

Impactul extrem de violent a avut loc pe DN 79, Arad – Oradea, între localităţile Zimandu Nou şi Şimand.

Coliziunea a fost atât de puternică, încât şi tirul şi autoturismul au ajuns în afara părţii carosabile, iar maşina a fost făcută bucăţi.

accident arad2

Trei persoane au fost implicate, dintre care două, respectiv şoferul maşinii şi o femeie aflată pe scaunul din dreapta, au rămas incarcerate.

S-a intervenit de urgenţă, cu o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD şi două ambulanţe.

Cele două persoane din autoturism au fost scoase, dar, din păcate, pentru şofer nu s-a mai putut face nimic, medicii declarând decesul.

CITEŞTE ŞI: 66,04% – procentul de promovabilitate a examenului de Bacalaureat, în Timiș, după contestații!

Din cauza accidentului, traficul se desfăşoară şi în aceste momente îngreunat.

Poliţiştii arădeni efectuează cercetări în acest caz şi a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

“Un bărbat de 43 de ani din comuna Hălmagiu a condus un autoturism pe D.N.79, din direcția Chișineu-Criș-Arad, iar la km. 20 + 200 m a intrat în depășirea neregulamentară a unei autoutilitare care circula în fața sa, lovindu-se frontal cu un autotren agabaritic înmatriculat în Bulgaria, care circula din sens opus. În urma evenimentului a rezultat decesul conducătorului autoturismului și rănirea ușoară a unei femei de 31 de ani din comuna Apateu, pasageră în autoturism și a conducătorului autotrenului (cetățean bulgar)”, transmite IPJ Arad.

 

 

 

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Outdoor construction equipment showroom event with people examining machines near a Komatsu/Kuhn building.

Comuna Giarmata continuă să atragă investiții importante. KUHN România, unul dintre principalii furnizori de utilaje și soluții pentru construcții, industrie și infrastructură, deschide, aici, un centru regional. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Vest Timișoara redevine, în perioada 12-13 iunie, spațiul romanic al întâlnirii dintre limbi, culturi și tradiții academice, organizând cea de-a XIV-a ediție a Colocviului Internațional „Comunicare și cultură în Romania europeană”. Sursa de Vest See Full Bio

Organizația Femeilor Social-Democrate Timișoara și-a desemnat noua echipă de conducere. În urma votului, Roxana Iliescu a fost aleasă președinte al organizației. Sursa de Vest See Full Bio

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în două zone din oraș, începând de mâine, pentru desfășurarea a două evenimente. Sursa de Vest See Full Bio

C.I.I. Urechiatu Romeo, 0744843545, lichidator judiciar al  Radel & Hahn SRL – în faliment, in bankruptcy, en faillite, Dosar nr. 615/30/2025, Tribunal Timis, vinde la cel mai bun pret oferit: bunuri mobile  – 43588 euro + TVA, FORD FOCUS AB Autoturism berlina cu hayon, TM 16 PXT, an 2011, benzina, 1596 cmc – 1157 euro […]

Surgical team in blue gowns and masks perform an operation around a patient on the operating table under overhead lights.

O tânără de 23 de ani, care se confrunta cu o afecțiune gravă ce îi afecta mobilitatea și calitatea vieții, și-a recăpătat speranța, după o intervenție chirurgicală realizată la Spitalul Județean din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara susține proiectul propus de Alfred Simonis, președintele CJT, privind construcția unei parcări de mari dimensiuni, în zona Spitalului Județean. Sursa de Vest See Full Bio

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Sursa de Vest See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest