Skip to main content

Un nou regulament de parcare, în Timişoara! Vezi aici tarifele pentru 2022

XPilates & Spa

Noul sistem Timpark, valabil pentru anul 2022, intră în vigoare pe data de 31 martie.

Ca şi în vechiul regulament, sunt patru zone tarifare, fiecare marcată printr-o altă culoare.

Zona verde, cu 757 de locuri de parcare, este gratuită între orele 20:00 şi 8:00, de luni până vineri, între 17:00 şi 8:00, precum şi duminica şi de sărbătorile legale.

În zona roşie sunt 2.669 de locuri în care îţi poţi lăsa maşina, iar parcarea este gratuită între orele 20:00 şi 8:00, de luni până vineri, precum şi în weekenduri şi de sărbătorile legale.

CITEŞTE ŞI: Galerie foto: Ororile războiului din Ucraina, în imagini greu de privit! Copii răniţi şi gropi comune

Zona galbenă numără 9.444 de locuri, pentru care programul gratuit este identic cu cel din zona roşie.

Zona albastră are 7.310 locuri şi funcţionează după acelaşi orar ca şi cele două zone precedente.

Pe locurile de parcare mixte se poate staționa/parca de luni ora 08.00, până vineri, ora 20.00, exceptând sărbătorile legale, după programul:

a)    în intervalul orar 08.00-17.00 pot staționa/parca autovehiculele care dețin abonament de parcare compatibile cu zona/subzona staționării (verde, roșie, galbenă, albastră) – inclusiv autovehiculele care dețin abonamente de tip Rezident, compatibile cu subzona în care se regăsesc aceste locuri de parcare, respectiv au achitat tariful de parcare prin una din modalitățile prevăzute de Regulamentul Timpark;

b)    în intervalul orar 17.00-08.00 pot staționa/parca DOAR autovehiculele care dețin abonamente de tip Rezident, compatibile cu subzona în care se regăsesc aceste locuri de parcare.

1.    Cum se poate plăti parcarea în Municipiul Timișoara?

Staționarea și parcarea autovehiculelor în locurile și zonele din sistemul Timpark este permisă numai prin achitarea unui tarif prin modalitățile:

a)    prin intermediul telefoniei mobile (voucher cumpărat anticipat de la sediul Seviciului Public pentru Administrarea Parcărilor din Municipiul Timișoara, Spl. Nicolae Titulescu, nr. 10, SMS sau online, printr-o aplicație de plată a parcării și utilizarea unui card bancar);

b)    achiziționarea anticipată a unui abonament (de la sediul Serviciului Public) și expunerea lui la loc vizibil în interiorul autovehiculului. Abonamentele pot fi achiziționate pentru o perioadă de minimum 5 zile lucrătoare și maximum până la data de 31 decembrie a anului în curs, excluzând Zona Verde, cu excepția abonamentului de tip Handicap;

c)    Excepție! În Zona Verde, staționarea și parcarea autovehiculelor este permisă NUMAI prin achitarea unui tarif prin intermediul telefoniei mobile (voucher, SMS, online prin aplicație) și este taxată la nivel de oră și minut. În această Zonă, abonamentele NU SUNT VALABILE, cu excepția abonamentului de tip Handicap – care permite staționarea și în Zona Verde, mai puțin în locațiile/parcările cu tarif progresiv, semnalizate corespunzător prin indicatoare distincte și tăblițe adționale!

2.    Cât costă parcarea în fiecare zonă tarifară?

a)    în Zona Verde, tariful de plată al parcării este fie unul unitar, fie unul progresiv (în funcție de locație/parcare, această diferență fiind evidențiată prin indicatoare distincte și tăblițe adiționale), respectiv:

–    pentru locațiile/parcările cu tarif unitar din zona Verde, plata parcării prin voucher sau online (prin aplicație) costă 4 lei/oră, iar plata prin SMS este 0,75 Euro+TVA;

–    pentru locațiile/parcările cu tarif  progresiv din zona Verde, tariful parcării prin voucher sau online (prin aplicație) este de 4 lei pentru prima oră, 5 lei pentrua doua oră, 6 lei pentru cea de-a treia oră, respectiv 7 lei începând cu a patra oră, iar plata prin SMS costă utilizatorul parcării 0,75 Euro+TVA pentru prima oră, 0,95 Euro+TVA pentru a doua oră, 1,10 Euro+TVA pentru a treia oră și 1,30 Euro+TVA începând cu ora a patra;

CITEŞTE ŞI: Continental a investit aproximativ 150 de milioane de euro în România, anul trecut! Ce planuri are pentru 2022?

b)    în Zona Roșie, tariful de plată al parcării este 2 lei/oră, TVA inclus, pentru utilizatorii de vouchere sau online (prin aplicație), 0,50 Euro+TVA pentru utilizatorii de SMS și prețul unui abonament lunar este de 42 lei, iar anual de 453,60 lei, TVA inclus.

c)    în Zona Galbenă, tariful de plată al parcării este 1,5 lei/oră, TVA inclus, pentru utilizatorii de vouchere sau online (prin aplicație), 0,35 Euro+TVA pentru utilizatorii de SMS și prețul unui abonament lunar este de 33,60 lei, iar anual de 362,88 lei, TVA inclus.

d)    În Zona Albastră, tariful de plată al parcării este 1 leu/oră, TVA inclus, pentru utilizatorii de vouchere sau online (prin aplicație), 0,25 Euro+TVA pentru utilizatorii de SMS și prețul unui abonament lunar este de 25,20 lei, iar anual de 272,16 lei, TVA inclus.

3.    Tipuri de abonamente și costuri

a) Abonamentul pentru zona tarifară ROȘIE (I), ce costă 42 lei/lună și 453,60 lei/an, TVA inclus;

b) Abonamentul pentru zona tarifară GALBENĂ (II), ce costă 33,60 lei/lună și 362,88 lei/an, TVA inclus;

c)    Abonamentul pentru zona tarifară ALBASTRĂ (III), ce costă 25,20 lei/lună și 272,16 lei/an, TVA inclus;

d)    Abonamentul pentru mai multe zone tarifare (COMBINAT) permite parcarea autovehiculelor pentru combinația de zone aleasă și se poate elibera pentru două combinații de zone, respectiv: zona Roșie (I) + Zona Galbenă (II) (cost 52,92 lei/lunar și 572,04 lei/ anual) sau zona Roșie (I) + Zona Galbenă (II) + zona Albastră (III) (cost 60,48 lei/lunar și 652,68 lei/anual);

e)    Abonamentul „LA PURTĂTOR” se eliberează vehiculelor utilizate de către instituții ale statului (de ex. Poliție, Poliție Locală, Jandarmerie, M.Ap.N, Ministerul Public, Primăria Municipiului Timișoara, S.R.I.) pentru misiuni operative, în limita a maximum 20 de abonamente/ instituție;

f)    Abonamentul „REZIDENT” se emite doar persoanelor fizice care au domiciliul în Municipiul Timișoara, respectiv fac dovada că dețin în proprietate autovehiculul pentru care solicită acest abonament.

Eliberarea lui se face în baza cărții de identitate a proprietarului și a certificatului de înmatriculare al autovehiculului, cu inspecția tehnică periodică valabilă.

În cazul autovehiculelor deținute în comun de către soți, se va prezenta și certificatul de căsătorie, dacă solicitantul acestui abonament nu este înscris ca și proprietar în certificatul de înmatriculare al autovehiculului.

Mai pot beneficia de acest tip de abonament și persoanele fizice care fac dovada că locuiesc în interiorul unei zone Timpark și au înscrisă în actul de identitate mențiunea privind stablirea reședinței (fosta viză de flotant) la respectiva adresă. Abonamentul de tip Rezident se poate elibera pentru un singur autovehicul de persoană și NU asigură rezervarea unui loc de parcare. Costurile unui abonament REZIDENT sunt:

– 110 lei/an (TVA inclus) pentru rezidenții din zona Roșie;

– 90 lei/an (TVA inclus) pentru rezidenții din zona Galbenă;

– 70 lei/an (TVA inclus) pentru rezidenții din zona Albastră.

VEZI AICI REGULAMENTUL INTEGRAL

 

 

 

 

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Construction workers in blue hard hats stand on a sunny sidewalk beside a building wrapped in tarps, discussing at the site.

Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Sursa de Vest See Full Bio

Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Sursa de Vest See Full Bio

Star-filled night sky with a large Moon projection; silhouettes of visitors and telescope equipment in a dark planetarium.

Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Sursa de Vest See Full Bio

Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Sursa de Vest See Full Bio

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Sursa de Vest See Full Bio

Man with glasses being filmed indoors, camera operator in foreground and flags visible in the background, giving an interview vibe.

După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Sursa de Vest See Full Bio

La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Sursa de Vest See Full Bio

Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Vest din Timișoara își reconfirmă și consolidează poziția între universitățile performante ale României și Europei, conform ediției 2026 a rankingului internațional Round University Ranking (RUR). Sursa de Vest See Full Bio

16 miniștri ai afacerilor externe din statele europene se vor reuni la Timișoara, în această toamnă, pentru a marca finalizarea mandatului României în calitate de președinte a ICE. Sursa de Vest See Full Bio

Front-line protesters march on a residential street, carrying large banners with messages.

Peste o sută de oameni s-au adunat aseară, pentru a participa la „Marșul Tăcerii”, organizat în memoria lui Matias și a lui Dragoș, cei doi adolescenți care și-au pierdut viața în accidente petrecute la doar câteva zile distanță unul de celălalt. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest