Skip to main content

Galerie foto: Ororile războiului din Ucraina, în imagini greu de privit! Copii răniţi şi gropi comune

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelensky a postat, în urmă cu puţin timp, o serie de fotografii care arată realitatea acestor zile.

Imaginile arată oraşe care nu mai seamănă cu cele din urmă cu trei săptămâni şi victimele bombardamentelor.

CITEŞTE ŞI: Continental a investit aproximativ 150 de milioane de euro în România, anul trecut! Ce planuri are pentru 2022?

copil ranit

cladire daramata

„Aparent, nu există arme non-nucleare pe care ocupanții să nu le fi folosit încă împotriva civililor noștri”, a scris Zelensky, alături de aceste fotografii.

Atacurile ruşilor continuă pentru a 22-a zi, fără încetare, iar ONU raporta, pe data de 14 martie, că numărul victimelor civile se apropie de 2.000 de persoane.

groapa camuna

daramaturi

Mai exact, Organizaţia Naţiunilor Unite anunţa 1.834 de victime civile: 691 de morți şi 1.143 de răniţi.

Printre cei care şi-au pierdut viaţa sunt şi 48 de copii, însă autorităţile ucrainene spun că numărul acestora ar fi de peste 100.

bebe in adapost

oameni in subteran

Cei care nu au reuşit să fugă din calea războiului, stau în cea mai mare parte a timpului, în adăposturi subterane, sau la metrou.

CITEŞTE ŞI: VIDEO Intrăm în a 4-a săptămână de război! Ruşii continuă atacurile asupra civililor

 

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.


Alte articole

Atenție șoferi! Se închide traficul în toată zona centrală a Timişoarei, în acest final de săptămână!

Șoferii din Timişoara vor trebui să ocolească, duminică, zona centrală a oraşului, deoarece circulaţia va fi complet oprită, pentru desfășurarea unei competiții sportive.

Ultimele noutăți legislative din domeniul construcțiilor, prezentate firmelor de profil, în cadrul unui seminar marca CCIAT!

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în colaborare cu Inspectoratul Județean în Construcții Timiș, sub egida Inspectoratului de Stat în Construcții, a organizat un seminar de informare privind aspecte ale legislației în vigoare în domeniul construcțiilor.

RETIM anunță modificarea tarifelor de facturare (colectare-transport și tratare) a deșeurilor municipale în Zona 1 a județului Timiș!

RETIM Ecologic Service informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice) din Zona 1 a județului Timiș, că urmează să se modifice tarifele de facturare, din cauza majorării tarifelor de tratare de la DDN Ghizela.

CCIA Timiș organizează o nouă ediție a „Salonului Industriei Ușoare”, chiar înainte de Paște!

Cu ocazia apropierii Sărbătorilor Pascale, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o ediție specială a ”Salonului Industriei Ușoare”.