Skip to main content

Trio-ul Petricevic – Pesic – Markovic, în staff-ul tehnic şi pentru sezonul 2024/2025, la SCM Timişoara!

XPilates & Spa

Echipa timişoreană de baschet va continua cu același staff tehnic pe care l-a avut în sezonul 2023/2024.

Dragan Petricevic va fi antrenor principal, având un contract în derulare. El va începe al treisprezecelea sezon în baschetul timișorean, în trei mandate: primul a fost între 2006 și 2011, apoi a revenit la mijlocul ediției 2013-2014 și a antrenat până în toamna anului 2015, iar al treilea se derulează din 2019 încoace. Dragan Petricevic este antrenorul care a adus în Timişoara, Cupa României în anii 2010 și 2015.

Milos Pesic se va afla la al doilea sezon ca antrenor secund, după ce a semnat un contract nou. Pesic a fost jucător al echipei alb-violete la cele două trofee, din 2010 și 2015.

Nenad Markovic va continua să fie scouter și antrenor secund. Și el a semnat un contract nou și duce mai departe o colaborare de aproape două decenii cu Dragan Petricevic, atât ca jucător, cât și ca membru al staff-ului tehnic.

Cu această formulă pe bancă, SCM Timișoara a fost la câteva secunde de câștigarea ediției 2023/2024 a Alpe Adria Cup.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Concert poster for Alphaville in Timisoara, June 21, 2026 at 20:30, featuring the band photo and official logos in the corners.

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță o reducere de 50% a prețului biletelor pentru concertul extraordinar, susținut weekendul următor, de legendara trupă Alphaville. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

White ornate university building labeled Politehnica in a sunny town square.

Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări meteorologice de tip cod galben, care vizează fenomene de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii, în mai multe zone ale țării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aquatim S.A. informează clienții că, începând cu data de 1 iulie 2026, vor intra în vigoare noi tarife pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă și canalizare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Yellow tour bus on a city street in front of pastel green buildings, with flower planters along the curb and parked cars nearby.

Proiectele finanțate din bani europeni prind repede viață în Vestul țării. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a făcut plăți efective de peste 250 milioane de euro către beneficiarii din regiune. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Timișoara va fi, din nou, gazda unui eveniment cu vizibilitate europeană. Primăria, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, pregătește prima ediție a „Timișoara Forum for European Values” . Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Frame from security footage showing a person attempting to scale a tall decorative gate with chevron-pattern panels; red circles highlight the climber near the gate opening.

Durere fără margini pentru familia băiatului de 15 ani, rănit grav după ce a căzut de pe o trotinetă electrică la Dumbrăvița. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Group of people in traditional folk costumes performing a dance on an outdoor stage in front of a yellow historic building.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează mâine, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor, unul dintre cele mai reprezentative evenimente culturale ale verii, dedicat promovării diversității culturale și valorilor tradiționale ale comunităților etnice din Banat. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Older man with a cane and hat stands by the open rear door of a white and blue police car on a city street.

Panică, în familia unui bărbat în vârstă de 91 de ani, care a plecat de la locuința sa din Peciu Nou și nu a mai revenit. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Red line-art festival banner for Taifas Balkan film and culture festival in Timisoara, 13–18 Oct 2026, featuring decorative icons (flying pig, camera, accordion, flowers) and a woman cooking.

Festivalul de film și cultură balcanică TAIFAS revine la Timișoara, cu cea de-a patra ediție. Timp de șase zile, publicul este invitat la proiecții de film, teatru, muzică, gastronomie și literatură, într-un program care aduce împreună povești, gusturi, voci și ritmuri din spațiul balcanic. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

S-a dat alarma, în zorii zilei, după o bubuitură puternică, ce a creat panică în rândul locatarilor unui bloc cu patru etaje din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Yellow semi-truck with severe front-end damage on a highway, windshield cracked and debris scattered as traffic backs up nearby.

Mai multe echipaje de intrevenție s-au mobilizat în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1, la locul unui acccident rutier. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ