Tir răsturnat într-un șant! Ce s-a întâmplat?


Circulație îngreunată, după ce un tir s-a răsturnat într-un șanț pe marginea drumului.
Accidentul a avut loc în această dimineață pe raza localității Curtici din județul Arad. Șoferul unui tir a pierdut controlul volanului într-o curbă și s-a răsturnat într-un șanț.
CITEȘTE ȘI: Șoferi, atenție! Se circulă cu restricții pe autostrăzile A1 și A6 din cauza lucrărilor
„Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat faptul că azi dimineaţă, în jurul orelor 10.30, un tânăr de 24 de ani din Ucraina a condus un autotren pe DJ792, dinspre Curtici înspre Arad, iar într-o curbă la dreapta a pierdut controlul volanului, răsturnându-se în şanţ” , a declarat Claudia Iuga, purtător de cuvânt al IPJ Arad.
Din fericire în urma accidentului nu au rezultat victime.

Circulația în zonă se desfășoară însă cu dificultate, polițiștii de la fața locului dirijând traficul.
CITEȘTE ȘI: Un concurent a fost bătut de propriul tată, la concursul de echitaţie de la Herneacova
Poliţiştii continuă acum cercetările pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a produs accidentul.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
Concert dedicat capodoperelor renascentiste engleze, în Piața Bălcescu din Timișoara
Timișorenii sunt invitați la o incursiune în universul muzicii renascentiste, în cadrul Festivalului Baroc. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Prefectul de Timiș, călcat de mascați! Elena Micicoi, vizată de procurorii EPPO, într-un dosar privind fraudarea fondurilor europene
O nouă acțiune de amploare, în această dimineață, la Timișoara, unde procurorii Parchetului European fac cercetări într-un dosar privind fraudarea fondurilor comunitare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

A avut intenții bune, dar a fost jefuit! Cum a rămas un bărbat fără telefon?
Un bărbat în vârstă de 53 de ani a cerut ajutor polițiștilor, după ce telefonul i-a fost furat. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Liber la călătorii cu bicicleta sau cu barca, în Serbia! Când poți trce frontiera de pe malul Begăi?
Și în această vară, poți traversa granița spre Serbia, pe bicicletă sau cu barca. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Primele patru autobuze electrice de mici dimensiuni din Timișoara intră în circulație, luni! Pe ce trasee vor merge?
Vești bune pentru timișorenii care circulă cu mijloacele de transport în comun! De luni, vor avea la dispoziție patru noi autobuze electrice. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Tabără de sculptură, la Muzeul Satului Bănățean! Participă sculptori consacrați și meșteri populari
Un nou proiect cultural este lansat de Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, în colaborare cu Centrul de Voluntariat Reșița. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
FOTO: Ritm susținut al lucrărilor la centura de vest a Timișoarei! Cum se prezintă șantierul, la o lună de la deschidere?
A trecut o lună de la deschiderea oficială a șantierului centurii de vest a Timișoarei, iar lucrările avansează într-un ritm susținut. Reprezentanții DRDP Timișoara au prezentat stadiul actual al investiției. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Primăria Timișoara vrea să reabiliteze sala de sport a Liceului Auto! Investiție de peste 8 milioane de lei
Sala de sport a Liceului Tehnologic de Transporturi Auto, pe lista investițiilor Primăriei Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Un gigant al industriei de utilaje și echipamente de construcții își deschide o filială lângă Timișoara! Comuna care atrage tot mai mulți investitori
Comuna Giarmata continuă să atragă investiții importante. KUHN România, unul dintre principalii furnizori de utilaje și soluții pentru construcții, industrie și infrastructură, deschide, aici, un centru regional. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

UVT găzduiește Colocviul Internațional „Comunicare și cultură în România europeană”, cu participanți din SUA, Africa și Europa
Universitatea de Vest Timișoara redevine, în perioada 12-13 iunie, spațiul romanic al întâlnirii dintre limbi, culturi și tradiții academice, organizând cea de-a XIV-a ediție a Colocviului Internațional „Comunicare și cultură în Romania europeană”. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Roxana Iliescu, aleasă președinte al Organizației Femeilor Social-Democrate Timișoara
Organizația Femeilor Social-Democrate Timișoara și-a desemnat noua echipă de conducere. În urma votului, Roxana Iliescu a fost aleasă președinte al organizației. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Doi ghirozeni, buni de plată! Suma uriașă pe care trebuie să o scoată din buzunar, după ce au aruncat mai mulți saci cu gunoi, lângă cimitir
Au încercat să scape de responsabilități și au abandonat mai multe deșeuri într-un loc nepermis. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Circulația rutieră și pietonală, restricționată în două zone din Timișoara! Se desfășoară două evenimente
Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în două zone din oraș, începând de mâine, pentru desfășurarea a două evenimente. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Anunț de interes public!
C.I.I. Urechiatu Romeo, 0744843545, lichidator judiciar al Radel & Hahn SRL – în faliment, in bankruptcy, en faillite, Dosar nr. 615/30/2025, Tribunal Timis, vinde la cel mai bun pret oferit: bunuri mobile – 43588 euro + TVA, FORD FOCUS AB Autoturism berlina cu hayon, TM 16 PXT, an 2011, benzina, 1596 cmc – 1157 euro […]

Accident provocat de un șofer neatent! A lovit în plin un motociclist
Un bărbat de 46 de ani a fost victima unui șofer neatent în trafic. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Mai multe străzi din cartierul Blașcovici au fost reabilitate! Unde se concentrează lucrările în perioada următoare?
Proiectul de modernizare a cartierului Blașcovici avansează. Primăria Timișoara anunță stadiul lucrărilor. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
O nouă reușită medicală, la Spitalul Județean Timișoara! O tânără și-a simțit din nou piciorul, după mulți ani de suferință
O tânără de 23 de ani, care se confrunta cu o afecțiune gravă ce îi afecta mobilitatea și calitatea vieții, și-a recăpătat speranța, după o intervenție chirurgicală realizată la Spitalul Județean din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Video: Zeci de descinderi, în această dimineață, pentru evaziune fiscală! Vizată este cea mai mare agenție imobilară din Timișoara
75 de mandate de percheziție domiciliară au pus în aplicare polițiștii de la Servicul de Investigare a Criminalității Economice, în această dimineață. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio







Lasă un răspuns