Timișorenii, invitați la prima ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade! Vezi aici programul complet


Muzeul Național al Banatului organizează prima ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade.
Astfel, în perioada 9 – 11 august, spectatori de toate vârstele sunt invitați la ineditul eveniment care va reînvia, timp de câteva zile, atmosfera Evului Mediu.
CITEȘTE ȘI: Alertă! O fată de 15 ani din Timișoara a dispărut. Dacă ați văzut-o sunați la 112
Festivalului Medieval al Castelului Huniade a fost creat pe de o parte din dorința de celebrare a istoriei, dar și din ideea de a ne transpune, pentru câteva zile, într-o lume fascinantă a poveștilor cu domnițe, cavaleri ori meșteșugari iscusiți, un timp al onoarei și frumosului, îmbinat cu tradiții, muzică, dans și bucate alese. Pentru prima dată la Timișoara, un veritabil festival medieval va aduce taberele celor mai corecte, din punct de vedere istoric, ordine și companii de reconstituire a epocii medievale. Războinici din trei țări vor participa la competiții de luptă cu arme reale, dar și la marea reconstituire a Bătăliei de la Vadul Nisipurilor, în care s-a scris destinul Banatului, în urmă cu un mileniu. (În anul 934 a avut loc una din cele mai mari înfruntări militare între armatele voievozilor pământeni și oștile maghiare. Voievodatul ducelui Glad, care avea în stăpânire în secolul al X-lea mare parte din actualul teritoriu al Banatului a fost atacat de armatele conduse de comandanții Zuard și Boyta, bătălie descrisă de notarul anonim al regelui maghiar Bela al III -lea în Gestahungarorum și plasată în locul numit Vadum Arenarum / Vadul Nisipurilor, pe teritoriul actual al comunei Foeni.)
Festivalul va găzdui și un concurs internațional de bucătărie medievală, unde accentul se va pune în egală măsură pe arome și gust, dar și pe corectitudinea istorică a rețetelor: Ospățul lui Athum. Inclusiv bucătăriile în care se va prepara mâncarea sunt amenajate după tipicul medieval. În final, bucatele vor fi prezentate și degustate în cadrul unui banchet / ospăț.
Spectacolele artistice aduse pe scena festivalului sunt și ele premiere pentru Timișoara. Un spectacol de teatru pirotehnic însoțit de muzică live va reînvia povestea mitologică a fierarului legendar Volundr. (Una din cele mai vechi povești păstrate în mitologia Europei, cea a fierarului legendar din vremea valkyriilor, se regăsea și pe teritoriul României, fiind transmisă, de-a lungul generațiilor prin viu grai. Acum aceasta va fi istorisită de muzicienii grupului Peregrinii și de actorii teatrului pirotehnic Deep6 Project într-un spectacol vizionar de muzică și foc – un poem despre furie și trădare, cruzime și curaj, o saga veche din evul întunecat, luminată de flăcări și îmbrăcată în vechi cântece.)
De asemenea, vor fi concerte fantasy-folk și mistice care vor anima atmosfera festivalului.
Festivalul Medieval al Castelului Huniade se va desfășura timp de trei zile, în vechiul parc al castelului din Piața Huniade. Parada de deschidere va porni la lumina făcliilor vineri, 9 august, de le ora 21:30 și va străbate aleile pietonale ale Cetății. Participanți: grupurile de reconstituire istorică Hrafnabroethr, Compania Dragonului, Compania Ursului Brun, Deus Vult, Beli Orlovi, ȘoimanArt, Kmeňový zväz Borivoj, Cercul Vânătoresc ”Sf. Hubert”, grupurile artistice Irdorath, Peregrinii, Deep6 Project și Pastiche.
Evenimentul se va desfășura conform următorului program detaliat:
Vineri
21:30 – Parada cu făclii – deschiderea festivalului pe următorul traseu: Parcul Castelului – str. Alba Iulia – Piața Libertății – str. Alecsandri – Piața Unirii – Piața Țarcului – str. Savoya – Piața Libertății.
Sâmbătă
10:00 – Trezirea la viață a taberelor medievale, prin:
• deschiderea atelierelor de ceramică, curelărie, pictură, fierărie și întreținere de arme și armuri;
• meșteșugul textilelor, croitorie, broderie, imprimare de țesături;
• scriptorium: prelucrare de pergament și hârtie, caligrafie;
• jocuri de societate medievale;
• tir cu arcul. 12:00 – Animație Peregrinii
12:30 – Prezentare Hrafnabroethr
13:00 – Aromele Evului Mediu: deschiderea concursului internațional de bucătărie istorică
13:30 – Prezentare Hrafnabroethr și Borivoj (SK)
14:00 – Competiția de luptă pe puncte
15:00 – Animație Peregrinii
15:30 – Cercul Vânătoresc Sfântul Hubert – Introducere în lumea vânătorii medievale
16:15 – Prezentare Hrafnabroethr
16:45 – Competiția internațională de luptă pe pod (Bridge Fight 5 vs 5)
18:00 – Aromele Evului Mediu: Ospățul lui Ahtum – prezentarea bucatelor în cadrul reconstituirii unui banchet medieval, jurizarea concurenților, muzică medievală cu Peregrinii, dans.
19:00 – Reconstituire istorică: Bătălia de la Vadul Nisipurilor
20:30 – PASTICHE – SUFLETUL CODRULUI Un spectacol inspirat din vechile basme și datini, prezentat de o trupă ce-și croiește drumul artistic prin compoziții muzicale proprii cu aer de legendă și ritmuri energice.
21:15 – IRDORATH LIVE Cultura Europei vechi, păstrată în muzică și incantații, este punctul de plecare al concertului exploziv al trupei IRDORATH, o avalanșă fantasy-folk cu accente medievale și gotice.
22:00 – PEREGRINII & DEEP6 – VOLUNDR, LEGENDA FĂURARULUI Una din cele mai vechi povești păstrate în mitologia Bătrânului Continent, cea a fierarului legendar din vremea valkyriilor, este istorisită de muzicienii de la Peregrinii și actorii teatrului pirotehnic Deep6 Project într-un spectacol vizionar de muzică și foc – un poem despre furie și trădare, cruzime și curaj, o saga veche din evul întunecat, luminată de flăcări și îmbrăcată în vechi cântece .
DUMINICĂ
10:00 – Trezirea la viață a taberelor medievale, prin:
• deschiderea atelierelor de ceramică, curelărie, pictură, fierărie și întreținere de arme și armuri;
• meșteșugul textilelor croitorie, broderie, imprimare de țesături;
• scriptorium: prelucrare de pergament și hârtie, caligrafie;
• jocuri de societate medievale;
• tir cu arcul. 11:00 – Animație Peregrinii
11:30 – Arena Arcașilor (Concurs de tir cu arcul și ArcheryTag)
12:30 – Infanteria Evului Mediu: formații și tehnici de luptă (prezentare Compania Dragonului, Compania Ursului Brun, Deus Vult, Beli Orlovi, ȘoimanArt)
13:30 – Animație Peregrinii
14:00 – Jocuri Războinice (Banca, Lupta Oarbă, Cercul Onoarei, Cercul Trădării, Cercul Apocalipsei)
15:30 – Gala HMB : Halebarde, Spadă Lungă, Spadă și Scut
17:00 – Reconstituire istorică: Cruciada Târzie, Buhurt All vs All
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Alertă extremă, după dispariția unui copil din Timișoara! A fost trimis mesaj Ro-Alert
Sunt căutări ample, la această oră, pentru găsirea lui Rareș Andrei Manciu, care a dispărut fără urmă, iar părinți se tem de ce este mai rău. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

„Hall of fame” va răsuna în orașul de pe Bega! Celebra trupa irlandeză The Script urcă pe scenă la „Ziua Timișoarei”! Când este programat evenimentul?
Orașul de pe Bega se pregătește să găzduiască o nouă ediție a evenimentului „Ziua Timișoarei”, de data aceasta sub sloganul „Un oraș. O mie de feluri de a-l trăi. Diversitate”. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Impact violent, pe autostradă! Două victime, printre care și un minor
Accident rutier grav, în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1 Timișoara-Lugoj, provocat de un tânăr de 20 de ani. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Dormi pe spate? Poziția în care te odihnești poate fi motivul pentru care sforăi! Recomandările unui expert din UK
Sforăitul este una dintre cele mai frecvente probleme din timpul somnului și poate afecta atât persoana care sforăie, cât și partenerul de viață. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Incendiu violent, aproape de Timișoara! Proprietarii casei cuprinse de flăcări au avut nevoie de ajutorul medicilor
S-a dat alarma, în această dimineață, când o vâlvătaie puternică a izbucnit la o locuință din Utvin, județul Timiș. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Muzica ajunge din nou în spitalele din Timișoara! Două concerte vor avea loc săptămâna viitoare pentru pacienți și cadre medicale
Două noi concerte vor avea loc săptămâna viitoare în spitalele din Timișoara, în cadrul unei inițiative a municipalității menite să aducă momente de relaxare și sprijin emoțional pacienților și personalului medical. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Mașină izbită de tramvai, într-o intersecție din Timișoara! Șoferul a ajuns la spital
O mașină și un tramvai au fost implicate într-un accident, în această după-amiază, la Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Timișul are un nou prefect! Paul Finta a depus astăzi jurământul
Paul Finta este, începând de astăzi, noul prefect al județului Timiș. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Va fi forfotă în școlile din Timișoara, și pe timpul verii! Primăria anunță că vor continua reparațiile
Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Temperaturi de foc, în jumătatea de vest a țării! Meteorologii au emis cod galben de caniculă
Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
16 ore de supraviețuire cu vampiri! Cum vrea un antreprenor român să transforme Transilvania într-un magnet pentru turiștii de aventură
Daniel Bîcîilă, fondator FangLand explică de ce românii plătesc pentru experiențe intense și cum poate legenda lui Dracula deveni un produs turistic exportabil. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Două tinere rănite, după ce au picat cu un triciclu într-un canal de pe marginea drumului, în apropiere de Timișoara
Echipaje de poliție și medici au fost solicitate să intervină, azi-noapte, în urma unui accident rutier, la Moșnița. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Cerul, privit prin telescop! Eveniment organizat de UVT, în apropiere de Jebel
Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Imagini dramatice! Om resuscitat pe marginea drumului, după un accident cumplit
Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Fritz, atac dur la adresa justiției după ce a pierdut procesul cu ANI! „Nu mi-a trecut prin minte, niciodată, că voi ajunge să fiu hărțuit”
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Dominic Fritz pierde definitiv procesul cu ANI, care l-a declarat în conflict de interese!
După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Este oficial! Paul Finta, noul prefect de Timiș! A fost adoptată Hotărârea de Guvern, cu numirea acestuia în funcție
Paul Finta va prelua funcția de prefect al județului Timiș. Acesta a fost desemnat oficial astăzi, printr-o Hotărâre de Guvern. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Filarmonica Banatul aduce muzica în alte două spitale din Timișoara! Când sunt programate evenimentele?
La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio








Lasă un răspuns