Teatrul Național Timișoara anunță selecția modulului FDR din cadrul FEST- FDR 2019!


Timișoara va fi în această toamnă gazda celei de-a XXIV-a ediții a FEST-FDR.
Teatrul Național din Timișoara a anunțat selecția modulului FDR din cadrul Festivalului European al Spectacolului – Festival al Dramaturgiei Românești, care va avea loc în toamna acestui an, între 3 și 11 noiembrie.
Aflat la cea de-a XXIV-a ediție a sa, FEST-FDR contextualizează dramaturgia și spectacolul de teatru românesc ca parte integrată și, în egală măsură, ca voce distinctă în corpul cultural european. Mai mult decât atât, prin FEST-FDR, Teatrul Național a deschis în Timișoara, acum aproape un deceniu, drumul unui fenomen european important: spectacolul de teatru de stradă profesionist.
FEST-FDR afirmă și în această ediție o constantă identitară care oferă un loc aparte Teatrului Național din Timișoara ca spațiu dedicat regăsirii de sine a individului în interiorul comunității, dar și ca parte a ei, ca generator și catalizator de energii creatoare pozitive și, nu în ultimul rând, ca dinam de evoluție spirituală, intelectuală și socială.
În acest context pe cât de generos, pe atât de ambițios, Secțiunea FDR propune o panoramă a spectacolului pe text de teatru românesc. Este o provocare necesară, adresată creatorilor de teatru, o inventariere relevantă a spectacolelor pe texte românești (inclusiv scenarii pentru teatru) realizate în ultimul an. Selecționerul Oana Borș a inventariat numeroasele propuneri primite din partea teatrelor și companiilor care au participat la selecție.
Titlurile pe care le-a reținut pentru Secțiunea FDR a FEST-FDR2019 reflectă interesul din ce în ce mai crescut al teatrelor și al publicului pentru noua dramaturgie românească, emergența unor nume noi în crearea de texte de teatru și, nu în ultimul rând, descoperirea de importante filoane dramatice în literatura și eseistica românească.
Selecția modulului FDR reunește următoarele titluri:
1. Ilegitim. Adaptare scenică de Adrian Sitaru, după un text colectiv creat de Adrian Sitaru și Alina Grigore. Regia: Adrian Sitaru. Teatrul Maghiar de Stat Cluj.
2. Pentru o mai bună înțelegere. Text și regie Mimi Brănescu. Teatrul Metropolis, București.
3. Despre tandrețe de Matei Vișniec. Regia Felix Alexa. Teatrul Dramaturgilor Români, București.
4. Despre oameni și cartofi. Text și regie Radu Afrim. Teatrul ”Andrei Mureșanu”, Sfântu Gheorghe.
5. Taximetriști de Bogdan Theodor Olteanu și Adrian Nicolae. Regia: Bogdan Theodor Olteanu. Teatrul Apollo 111.
6. Experimentul P. Text: Radu Dragomirescu. Scenariul și regia: Alexander Hausvater. Teatrul „Alexandru Davila”, Pitești.
7. În umbra marelui plan. Regia și dramaturgia: Catinca Drăgănescu. Compania Reactor, Cluj.
8. Această Sonie. Text și regie Lia Bugnar. Teatrul Luni de la Green Hours.
9. În numele tatălui de Elena Vlădăreanu. Regia Robert Bălan, Asociația Art No More
10. Medeaʾs Boy. Dramaturgia Ionuț Sociu și fragmente din „Medeea” de Euripide. Regia Andrei Măjeri. Teatrul Apollo 111.
11. Feminin de Elise Wilk. Regia: Eugen Jebeleanu. Teatrul Tineretului Piatra Neamț.
12. 50 de secunde de Daniel Oltean. Regia: Eugen Gyemant. Teatrul Național București.
13. Povești de dragoste la prima vedere după Gabriel Liiceanu, Adriana Bittel, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Ana Blandiana. Regia: Tudor Lucanu. Teatrul Național Cluj
14. Jurnal de România. Timișoara. Text și regie Carmen Vidu. Teatrul German de Stat Timișoara.
15. Tatăl meu, preotul de Gabriel Sandu. Regia Elena Morar. Teatrul Apollo 111.
16. Timișoara. Capăt de linie de Peca Ștefan. Regia Ana Mărgineanu. Teatrul Național Timișoara
17. Cercurile încrederii de Radu Popescu. Regia Mihaela Lichiardopol. Teatrul Național Timișoara
De asemenea, secțiunea FEST a FEST-FDR2019, care a debutat în luna iunie cu spectacolele în aer liber, continuă cu FEST Indoor al FEST-FDR2019.
Astfel, în FEST Indoor al FEST-FDR2019 au fost invitate următoarele spectacole:
1. Caesarean Section,un spectacol de Jaroslaw Fret, Teatr ZAR (Polonia)
2. Pansion Eden, regia Arpad Schilling. ZKM Teatr (Croația)
3. Pescărușul de A. P. Cehov, regia Andrei Șerban. UNTEATRU, București
4. Legături primejdioasede Christopher Hampton, după romanul cu același nume de Choderlos de Laclos, regia Cristi Juncu. Teatrul Mic, București
5. Cântăreața chealăde Eugène Ionesco. Regia Radu Iacoban. Teatrul „Maria Filotti”, Brăila.
FEST-FDR2019 este un eveniment organizat de Teatrul Național din Timișoara, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale, al Primăriei și al Consiliului Local al Municipiului Timișoara și al UNITER.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Bravo, copii! Elevii de la Loga au cucerit Europa la robotică. Au devenit campioni și au luat premiul pentru inovație
Performanță excepțională pentru o echipă de liceeni din Timișoara. Elevii de la Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga”, reuniți în echipa de robotică CyberMoon, au câștigat FIRST Tech Challenge European Premier Event 2026, una dintre cele mai importante competiții internaționale de robotică dedicate liceenilor. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Ilie Bolojan, reconfirmat în funcția de președinte PNL! Ce decizie au luat liberalii, în privința taberei Veștea?
Liberali din toată țara au fost prezenți astăzi, la București, la Congresul Extraordinar al partidului, convocat după desemnarea lui Adrian Veștea în funcția de premier, fără consultarea PNL. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Se schimbă programul mijloacelor de transport în comun din Timișoara! De mâine intră în vigoare orarul de vară
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând de luni, 22 iunie, mijloacele de transport în comun vor circula după programul de vacanță, cunoscut și ca programul de vară. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Atenție, șoferi! De mâine se închide circulația, pe mai multe străzi din Timișoara
La solicitarea Delgaz Grid, a Societății Drumuri Municipale și a companiei AHM SMARTEL, comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea traficului rutier în câteva zone din oraș, începând de mâine. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Video: Explozie după un incendiu violent. Două butelii au sărit în aer, în timp ce pompierii luptau cu flăcările
Intervenție de urgență a pompierilor, în această dikmineață, când un incendiu puternic a izbucnit la o gospodărie și a fost urmat de explozia a două butelii de aragaz. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Turneul Internațional Stradivarius ajunge la Timișoara cu un concert dedicat lui Constantin Brâncuși!
Timișorenii sunt invitați, luni, 22 iunie, la un nou concert din cadrul Turneului Internațional Stradivarius 2026. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Video: Incendiu uriaș, în miez de noapte! Trei case s-au făcut scrum, iar zeci de păsări au ars de vii
Un incendiu de proporții a izbucnit azi-noapte, când trei locuințe au fost cuprinse de flăcări violente care amenințau și o a patra casă. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Vremea se schimbă radical în vestul țării! A fost emis un Cod Galben de furtuni
După zilele cu temperaturi ridicate și disconfort termic accentuat, vremea se schimbă brusc în vestul țării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

I-a pus cuțitul la gât, pentru 50 de lei! Individ capturat de polițiști și aruncat în arest
Un tână de 25 de ani a trăit coșmarul vieții sale, în timp ce mergea spre magazin să facă unele cumpărături. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Absolvenții de clasa a VIII-a intră mâine în febra examenelor! În Timiș, aproape 5.300 de elevi sunt așteptați să susțină Evaluarea Națională
Absolvenții clasei a VIII-a intră de mâine, în febra Evaluării Naționale 2026, primul examen important din parcursul lor școlar. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Alertă extremă, după dispariția unui copil din Timișoara! A fost trimis mesaj Ro-Alert
Sunt căutări ample, la această oră, pentru găsirea lui Rareș Andrei Manciu, care a dispărut fără urmă, iar părinți se tem de ce este mai rău. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

„Hall of fame” va răsuna în orașul de pe Bega! Celebra trupa irlandeză The Script urcă pe scenă la „Ziua Timișoarei”! Când este programat evenimentul?
Orașul de pe Bega se pregătește să găzduiască o nouă ediție a evenimentului „Ziua Timișoarei”, de data aceasta sub sloganul „Un oraș. O mie de feluri de a-l trăi. Diversitate”. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Impact violent, pe autostradă! Două victime, printre care și un minor
Accident rutier grav, în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1 Timișoara-Lugoj, provocat de un tânăr de 20 de ani. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Dormi pe spate? Poziția în care te odihnești poate fi motivul pentru care sforăi! Recomandările unui expert din UK
Sforăitul este una dintre cele mai frecvente probleme din timpul somnului și poate afecta atât persoana care sforăie, cât și partenerul de viață. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Incendiu violent, aproape de Timișoara! Proprietarii casei cuprinse de flăcări au avut nevoie de ajutorul medicilor
S-a dat alarma, în această dimineață, când o vâlvătaie puternică a izbucnit la o locuință din Utvin, județul Timiș. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Muzica ajunge din nou în spitalele din Timișoara! Două concerte vor avea loc săptămâna viitoare pentru pacienți și cadre medicale
Două noi concerte vor avea loc săptămâna viitoare în spitalele din Timișoara, în cadrul unei inițiative a municipalității menite să aducă momente de relaxare și sprijin emoțional pacienților și personalului medical. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Mașină izbită de tramvai, într-o intersecție din Timișoara! Șoferul a ajuns la spital
O mașină și un tramvai au fost implicate într-un accident, în această după-amiază, la Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Timișul are un nou prefect! Paul Finta a depus astăzi jurământul
Paul Finta este, începând de astăzi, noul prefect al județului Timiș. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio









Lasă un răspuns